Suntem în plină criză economică, iar statisticile indică sectorul construcţiilor ca fiind unul dintre cele mai afectate domenii. Cu toate acestea, Conarg Real Estate a finalizat un ...
Intr-o perioada in care tranzactiile imobiliare ofera surprize iar potentialii cumparatori forteaza mana proprietarilor, companiile imobiliare si dezvoltatorii incearca sa aprinda o scanteie. ...
In pofida crizei, ansamblurile finantate de banci solide merg mai departe. Ce s-a modificat e pretul, exprimat in lei, si termenul de executie, adus chiar mai aproape in complexul rezidential ...
O comisie a Camerei încearcă să-i modifice cele mai importante prevederi ...
Desi termenul final de executie era iunie 2010, noii locatari se vor putea muta in comlexul Rasarit de Soare incepand cu luna septembrie a acestui an. ...
Criza a ieftinit apartamentele noi în toată ţara, cu procente cuprinse între 15 şi 40%. ...
Companiile îşi încetează extinderea şi încearcă reducerea costurilor prin subînchirierea unei bune părţi din depozitele luate cu chirie în anii trecuţi. ...
Companiile care intră în componenţa holdingului vor avea personalitate juridică distinctă ...
O analiză comparativă a celor două clasamente a averilor întocmite de „Adevărul" şi „Capital" demonstreză că evaluările au fost realiste. Dinu Patriciu, primul clasat în "Adevărul ...
Noul studiu al companiei de consultanţă imobiliară King Sturge relevă impactul recesiunii globale asupra pieţelor proprietăților industriale şi logistice din Europa, inclusiv România ...
Piaţa de investiţii europeană merge din ce în ce mai greu. Conform celui mai recent studiu al companiei de consultanţă imobiliară King Sturge, recesiunea economică are un impact diferit ...
"Vindem 200 de apartamente la pret de costuri, cu aproximativ 650 euro/mp. Practic, vindem un apartament cu 2 camere incepand de la 57 de mii de euro. ...
Reducerea drastica a proiectelor din sectorul constructiilor civile va determina o scadere cu 20% a volumului de materiale de constructii in 2009 si o diminuare cu 10% a valorii pietei, ritm ...
Demersurile pentru realizarea proiectului Autostrazii Sudului, care va lega Bucurestiul de Craiova, vor fi incepute in cursul anului viitor si se vor finaliza in 2014, investitia totala fiind ...
Scaderea preturilor in sectorul imobiliar nu se va opri decat in momentul in care un metru patrat de pamant va fi egal cu doua salarii medii lunare, informeaza Antena 3. ...
Criza este o oportunitate pentru brandurile noi, care si-au amanat planurile de intrare pe piata din Romania din cauza costurilor foarte mari de pana acum, este de parere Corneliu Chiriliuc, ...
Reprezentantii Agentiei Nationale pentru Locuinte au anuntat joi, la o intalnire cu administratia prahoveana, ca aproape 800 de apartamente vor fi construite in urmatorii trei ani la Ploiesti, ...
Compania imobiliara Samuel & Co. si Lamborghini Miami si-au unit fortele pentru a crea cea mai tentanta oferta existenta atat pe piata resedintelor de lux, cat si pe cea a automobilelor ...
"SUA vor avea o piata a cumparatorului pentru urmatorii 2-3 ani, cei ce pot profita de ea acum nu pot decat sa castige", a declarat un agent imobiliar roman care locuieste la Chicago, Luminita ...
MAPEI Romania, ca membru sustinator, sprijina A.M.P.R. in activitatea profesionala. Dupa concursul de pardoseli de la Domotex din Germania, Asociatia se remarca din nou, castigand locul intai la ...
26% dintre dezvoltatori şi reprezentanţi ai mediului bancar spun că problemele pot persista încă doi ani ...
"Să vedem dacă, după recompartimentare şi finalizare, un astfel de apartament nu costă mai mult decât unul gata construit de pe piaţa liberă", spune şeful Investiţiilor din Primăria ...
Un imparat dintr-un vechi basm romanesc se supara ca mezina spune ca il iubeste ca "sarea in bucate", cand celelalte fiice il conving ca "dragostea e dulce ca zaharul si mierea".Parabola care se ...
Anul 2009 nu va aduce o imbunatatire a situatiei pe piata imobiliara locala, ci, din contra, se asteapta ca tensiunile sa se accentueze, iar tranzactiile vor reveni la nivelul anului 2007 abia ...
Aproape jumătate din băncile din Spania au decis să-şi unească puterile şi să formeze un soi de agenţie imobiliară care să vândă proprietăţi şi dezvoltări în valoare de 3 ...
Millennium Bank , Unicredit Tiriac Bank şi Bancpost au printre cele mai mari adaosuri comerciale, acestea situându-se între 6 şi 10%, în cazul creditelor cu garanţii imobiliare, ...
Alvaro Portela, CEO al companiei de dezvoltare si administrare a centrelor comerciale Sonae Sierra, care detine in Romania mallul River Plaza din Ramnicu-Valcea, va parasi compania pana la ...
Compania de dezvoltare imobiliara AIG Lincoln, care dezvolta o cladire de birouri pe bulevardul Barbu Vacarescu din Capitala, in parteneriat cu fondul Fabian detinut de Dinu Patriciu, isi ...
Petrom, cea mai mare companie romaneasca, a scos la vanzare Castelul Balc , proprietate compusa din patru corpuri principale, construite pe un teren de aproximativ 20 de hectare, situat in ...
Primele semne de revenire a pietei imobiliare sunt asteptate sa apara incepand cu 2010 si sunt asociate cu reluarea finantarii si scaderea preturilor la un nivel considerat acceptabil de ...