Millennium Bank , Unicredit Tiriac Bank şi Bancpost au printre cele mai  mari adaosuri comerciale, acestea situându-se între 6 şi 10%, în cazul creditelor cu garanţii imobiliare, contractate în lei.

Cât câştigă băncile din creditele ipotecareO ofertă puţin mai avantajoasă  poate fi găsită la Piraeus Bank şi Credit Europe Bank, unde adaosurile băncilor merg de la 4,5%, la 5%, pentru aceleaşi tipuri de credite, potrivit unui studiu al firmei de consultanţă Credia.

În cazul creditelor imobiliare contractate în euro, bănci precum Ge Money, Bank of Cyprus sau Unicredit Tiriac deţin supremaţia în ceea ce priveşte adaosurile comerciale, acestea fiind între 10,9% si 10,28.

Condiţii ceva mai bune, dar tot practicând adaosuri, în cazul creditelor imobilare în euro oferă  instituţii financiare precum Intesa Sanpaolo Bank, Emporiki Bank sau Credit Europe Bank.  În cazul acestora, adaosurile pleacă de la 4,5 % si ajung la 5,99%.

Băncile sunt obligate să publice adaosurile comerciale

Majoritatea bancilor au ales să se raporteze la indicii de referinţă EURIBOR, pentru creditele în euro, ROBOR  în cazul creditelor în lei şi la LIBOR USD sau LIBOR CHF,  în cazul creditelor în dolari şi franci elvetieni.

Adaosul comercial este de fapt marja pe care băncile o aplică peste valoarea  acestor indici la o anumită dată.

Având în vedere că aceşti indici s-au modificat destul de mult în ultima perioadă, marjele foarte mari ale băncilor reprezintă un mare dezavantaj al creditelor ale caror rata a dobânzii se raportează la indicii de referinţă EURIBOR, ROBOR şi LIBOR.

Topul marjelor la creditele imobiliare/ipotecare şi nevoi personale cu ipotecă în LEI

1. Millennium Bank
- 10% % pentru credite imobiliare/ipotecare
-10% pentru credite nevoi personale cu ipoteca

2. Unicredit Tiriac Bank:
- 8.79%( Marja 6.5%+MRR 2.29%) pentru credite imobiliare/ipotecare
- 8.79%( Marja 6.5%+MRR 2.29%) pentru credite nevoi personale cu ipoteca

3. Bancpost:
- 6% pentru credite imobiliare/ipotecare
- 8% pentru credite nevoi personale cu ipoteca

4. OTP BANK:
- 6% pentru credite imobiliare/ipotecare
- 6.5% pentru credite nevoi personale cu ipoteca

5. Intesa Sanpaolo Bank
- 5.99% pentru credite imobiliare/ipotecare
-6.5% pentru credite nevoi personale cu ipoteca

Topul marjelor la creditele imobiliare/ipotecare şi nevoi personale cu ipotecă in EURO

1. Ge Money:
- 10.9 %- pentru credite imobiliare/ipotecare
-9.5% - pentru credite nevoi personale cu ipoteca

2. Bank of Cyprus:
- 10.4% pemtru credite nevoi personale cu ipoteca
-7.7% pentru credite imobiliare/ipotecare

3. Unicredit Tiriac Bank
- 10.28% (CDS 5.%+MRR 4.08%+Marja 0.5%)pentru credite imobiliare/ipotecare
- 10.28% (CDS 5.%+MRR 4.08%+Marja 0.5%) pentru credite nevoi personale cu ipoteca

4. Alpha Bank:
- 9.5% - pentru credite imobiliare/ipotecare
- 9.5% - pentru credite nevoi personale cu ipoteca

5. Otp Bank
- 9%- pentru creditele imobiliare/ipotecare
- 9.2% - pentru credite nevoi personale cu ipoteca

Sursă: Credia

20 March 2009