inaugurare

Premierul promite 123 km de autostradă până la sfârşitul acestui an

Premierul promite 123 km de autostradă până la sfârşitul acestui an

Prezent la inaugurarea şantierului Autostrăzii Timişoara-Lugoj, Emil Boc a promis că, până la sfârşitul lui 2011, vor fi funcţionali 123 km de autostradă. Dintre aceştia 90 km sunt ...

Începe “balul” inaugurărilor de malluri. Urmează o toamnă cu cel puţin alte cinci proiecte. Harta completă a deschiderilor

Începe “balul” inaugurărilor de malluri. Urmează o toamnă cu cel puţin alte cinci proiecte. Harta completă a deschiderilor

Primul dintre cele şase sau şapte centre comerciale care vor fi inaugurate în toamna acestui an îşi deschide porţile astăzi la Arad, unde compania israeliană GTC a investit circa 70 mil. ...

Criza nu opreşte mallurile. În Europa s-au inaugurat 71 de centre noi în prima jumătate a anului

Criza nu opreşte mallurile. În Europa s-au inaugurat 71 de centre noi în prima jumătate a anului

Peste 2,1 milioane de mp de spaţii comerciale noi au fost finalizate în Europa în prima jumătate a lui 2011, aproximativ la fel ca în aceeaşi perioadă a lui 2010. Din această ...

Expansiunea în retail a început să „duduie“: patru reţele deschid magazine în două zile

Expansiunea în retail a început să „duduie“: patru reţele deschid magazine în două zile

Expansiunea retailerilor pe piaţa locală continuă cu cinci deschideri importante realizate de patru reţele în doar două zile, atât în segmentul alimentar, cât şi în ceea ce priveşte ...

Prăbuşirea pieţei imobiliare, anunţată de inaugurarea zgârie-norilor

Prăbuşirea pieţei imobiliare, anunţată de inaugurarea zgârie-norilor

Apariţia zgârie-norilor şi a clădirilor scumpe nu e semn bun pentru nicio piaţă imobiliară din lume. Cu toţii am fi tentaţi să credem că astfel de clădiri sunt semn de prosperitate, ...

Podul Basarab ar putea fi deschis săptămâna viitoare

Podul Basarab ar putea fi deschis săptămâna viitoare

Podul de la pasajul Basarab din Capitală este supus ultimelor teste de rezistenţă, cele pentru care a şi fost amânată inaugurarea lui. În perioada de probe, pe pod vor circula tramvaie ...

Cum arată Pasajul Basarab la câteva zile înaintea inaugurării

Cum arată Pasajul Basarab la câteva zile înaintea inaugurării

Cea mai mare lucrare de infrastructură urbană realizată în România în ultimele două decenii se apropie de sfârşit. Pasajul Basarab, care va conecta vestul Bucureştiului cu zona de nord ...

FM Logistic a inaugurat un nou depozit logistic, în care a investit 15 mil. euro

FM Logistic a inaugurat un nou depozit logistic, în care a investit 15 mil. euro

Compania FM Logistic România a deschis o nouă platformă logistică la Petreşti, investiţia ridicându-se la 15 milioane de euro, a declarat directorul general al firmei, Cătălin Olteanu. ...

Udrea a inaugurat sala de sport de 1 milion de euro într-o comună din Satu Mare

Udrea a inaugurat sala de sport de 1 milion de euro într-o comună din Satu Mare

Elena Udrea, Ministrul dezvoltării regionale şi turismului (MDRT), a inaugurat ieri, 5 mai, o sală de sport în comuna Micula, judeţul Satu Mare. Sala de sport a fost construită în cadrul ...

Ungurii au inaugurat autostrada care se împotmoleşte în România

Ungurii au inaugurat autostrada care se împotmoleşte în România

Autorităţile maghiare au inaugurat sectorul de autostradă care leagă oraşele Szeged şi Mako. În lungime de 31,6 km, autostrada a costat peste 200 de milioane de euro, potrivit siteului ...

Prima etapă a mall-ului Colosseum va fi inaugurată în septembrie

Prima etapă a mall-ului Colosseum va fi inaugurată în septembrie

Prima etapă a parcului de retail Colosseum din Bucureşti va fi inaugurată în septembrie 2011, potrivit Nova Imobiliare, dezvoltatorul acestuia. ...

Udrea a inaugurat o sală de sport de 3,4 mil. lei la Academia de Poliţie din Capitală

Udrea a inaugurat o sală de sport de 3,4 mil. lei la Academia de Poliţie din Capitală

Elena Udrea şi ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş au inaugurat împreună o sală de sport la Academia de Poliţie Al. I. Cuza din Capitală, investiţia ridicându-se la ...

Udrea si Ontanu au inaugurat locuinte in cartierul Colentina

Udrea si Ontanu au inaugurat locuinte in cartierul Colentina

Ministerul dezvoltarii regionale si turismului, Elena Udrea, si primarul sectorului 2 al Capitalei, Neculai Ontanu, au inaugurat marti 69 de noi unitati locative din ansamblul de locuinte pentru ...

Locuinţe noi ANL, inaugurate în cartierul Colentina

Locuinţe noi ANL, inaugurate în cartierul Colentina

69 de apartamente noi au fost inaugurate astăzi în ansamblul de locuinţe pentru tineri construite în regim ANL din cartierul bucureştean Colentina. ...

Mâine se inaugurează noua clădire a Pieţei Progresul

Mâine se inaugurează noua clădire a Pieţei Progresul

Miercuri, la ora 12.00, primarul sectorului 4, Cristian Popescu - Piedone va inaugura noua clădire a Pieţei Progresul, situată pe Şoseaua Giurgiului din Capitală. Aceasta a fost construită ...

2011 aduce alte trei hoteluri Marriott în Rusia

2011 aduce alte trei hoteluri Marriott în Rusia

În 2011, trei hoteluri operate de Marriott vor fi inaugurate în Rusia. ...

Petrom se muta intr-un sediu de 130 mil. euro

Petrom se muta intr-un sediu de 130 mil. euro

Petrom, cea mai mare companie din Romania, a inaugurat ieri noul sediu, Petrom City, amplasat in zona Straulesti, dupa o investitie de circa 130 milioane de euro. Proiectul va reuni aproximativ ...

Boc a inaugurat centura ocolitoare a Sibiului la volanul unui Duster cu un pahar de apă pe bord

Boc a inaugurat centura ocolitoare a Sibiului la volanul unui Duster cu un pahar de apă pe bord

Premierul Emil Boc a inaugurat centura ocolitoare a Sibiului şi apoi a testat calitatea asfaltului la volanul unui autoturism Dacia Duster, pe bordul căruia ministrul Economiei, Ion Ariton, ...

Petrom va inaugura joi cel mai mare proiect de birouri finalizat în România

Petrom va inaugura joi cel mai mare proiect de birouri finalizat în România

Primii angajati ai celei mai mari companii locale s-au instalat deja in noile birouri din Orasul Petrom (Petrom City) din zona de nord a Bucurestiului, la Straulesti. ...

Mai este încă loc de dezvoltare

Mai este încă loc de dezvoltare

Cu un stoc total de 2,17 milioane mp de spaţii comerciale moderne, piaţa românească lasă încă loc pentru dezvoltări imobiliare comerciale de calitate, se arată în studiul „Romanian ...

Noul Obor: cum arată o piaţă de 14 milioane de euro

Noul Obor: cum arată o piaţă de 14 milioane de euro

Oborul, cea mai cunoscută şi cea mai veche piată bucureşteană, a fost modernizată, în baza unui parteneriat public privat cu o investiţie de 14 milioane de euro. Inaugurarea noii pieţe ...

Sun Plaza a avut în primele patru zile mai puţini vizitatori decât mall-ul din Cotroceni

Sun Plaza, mall-ul din Piaţa Sudului care a surclasat ca mărime AFI Palace Cotroceni, cu circa 4.000 mp închiriabili, a fost vizitat de 315.000 de bucureşteni în primele patru zile de la ...

Sun Plaza - un mall care încearcă să-şi atragă clienţii prin mega-concerte

Sun Plaza este un nou centru comercial, care se va deschide mâine, joi 25 februarie în Berceni, în zona Pieţei Sudului. De mâine şi până la sfârşitul săptămânii viitoare, în Sun ...

Shaggy deschide seria evenimentelor de inaugurare a Sun Plaza cu un concert incendiar pe 25 februarie

Cunoscutul artist, deţinător al unui premiu Grammy, va concerta live în aer liber în Piaţa Sudului. Intrarea este liberă. Piaţa Sudului se pregăteşte să devină scena pentru "Big ...

Ce directie vor lua banii de cumparaturi ai bucurestenilor odata cu deschiderea Sun Plaza

Inaugurarea mallului Sun Plaza din sudul Capitalei, detinut de austriecii de la Sparkassen Immobilien, in urma unei investitii de 200 de milioane de euro, reprezinta evenimentul anului pe piata ...

Apartamentele din Burj Dubai nu se vand nici cu discount de 50%

Cu 818 metri înălţime şi peste 160 de etaje, Burj Dubai rebotezată Burj Khalifa la inaugurare este acum cea mai înaltă clădire din lume. Turnul Khalifa este cu 250 de metri mai înalt ...