Presedintele CN al PSD, Adrian Nastase, si seful Departamentului infrastructura, Sorin Bota, au sustinut marti ideea unui parteneriat public-privat pentru reabilitatea cladirilor de ...
Piraeus Bank România şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri au semnat convenţia pentru participarea băncii la programul "Prima Casă", iar de la începutul ...
Doar noua banci au semnat conventia de participare la programul Prima Casa * Altele sunt nemultumite de forma tehnica a documentului ...
Cea mai tranzactie incheiata in 2009 ramane achizitia a peste 90% din actiunile fondului de investitii Fabian Romania, intregul pachetul de actiuni fiind evaluat la 50,8 milioane de euro. ...
Cele cateva tranzactii imobiliare din primele sase luni ale anului au fost incheiate pe fondul crizei, intrucat finantarile au ramas inghetate, iar cererea la un nivel redus. In acest context, ...
Perioada actuală este caracterizată ca una a „cumpărătorilor oportunişti". Evitarea acestora se impune pentru orice proprietar care vrea să îşi vândă casa sau terenul la un preţ ...
După ce în 8 iulie a fost semnat primul contract pentru un apartament vechi prin acest program, în 10 iulie s-a vândut şi prima locuinţă nouă ...
Pentru un credit de 10.500 lei pe 5 ani, rata poate creşte de la 247 lei la 278 lei ...
Numărul tranzacţiilor imobiliare a scăzut cu peste 35% în perioada ianuarie-mai faţă de intervalul ianuarie-mai 2008, potrivit datelor raportate ieri de Uniunea Naţională a Notarilor ...
Suprafete degradate, instalatii electrice neprotejate in baie sau placi de faianta cu defecte sunt doar o parte din deficientele care pot fi intalnite la receptia unui apartament nou, motiv ...
Declinul sectorului construcţiilor, din primul semestru al anului a afectat puternic vânzările de utilaje, care au scăzut de aproape zece ori faţă de perioada similară din 2008, potrivit ...
Creditul de tip „Prima casă" este oferit de bănci în două monede: în euro şi în lei. Aparent, creditul în euro este mai ieftin. Privind în profunzime, se văd câteva capcane. ...
Surprinzător, aprobarea dosarului pentru cumpărarea unei locuinţe prin programul Prima Casă nu durează foarte mult, aşa cum ne-au obişnuit autorităţile când vine vorba de formalităţi. ...
Primele sase luni ale acestui an au fost cele mai dificile din ultimii ani pentru proprietarii de centre comerciale, care s-au confruntat cu presiuni tot mai mari din partea retailerilor pentru ...
Pieţele Europei continentale mai au de aşteptat până când situaţia lor se va îmbunătăţi. În schimb, conform studiului de referinţă al DTZ, Money into Property Europe, vin vremuri ...
Activitatea de închiriere de pe piaţa birourilor îşi continuă scăderea în toate oraşele ţării. Această reducere a activităţii a început în urmă cu peste un an în Occident. ...
Millennium Bank derulează în perioada iulie-octombrie lucrări de instalare de casierii în 46 de unităţi, ce, în prezent, au doar ofertă specializată de consumer finance, se arată ...
Băncile au redus dobânzile la jumătate la creditele din Programul Prima Casă, lăsând cu gura căscată clienţii cărora le-au dat împrumuturi la costuri de 2 ori mai mari până acum. ...
Semnele pozitive se vor vedea în 12 luni ...
Primaria Capitalei a inceput, luni dimineata, in parcul Cismigiu, lucrari de demolare a constructiilor din zona Debarcader care nu au autorizatie de constructie, a anuntat municipalitatea. ...
Dezvoltatorul imobiliar Impact a anunţat că vineri, 10 iulie, a fost încheiată prima tranzacţie prin programul "Prima Casă", a unui apartament cu două camere, situat într-un bloc din ...
Neverland, ferma lui Michael Jackson, a fost cumpărată de designerul francez Christian Audigier, contra sumei de 100 de milioane de dolari, potrivit unor surse. ...
Incetinire semnificativă în creşterea stocului investiţiilor în Europa Continentală, de la 18% în 2007, la 6% în 2008; ...
Printr-un simplu SMS poţi deveni câştigătorul unei vile de lux! Arra – Imobiliare, cea mai puternică firmă de pe piaţa sătmăreană în materie de tranzacţii de bunuri imobiliare, a ...
90 de milioane de dolari. Aceasta este suma pe care hotelul Four Seasons San Francisco a împrumutat-o pentru doi ani şi pe care nu o poate returna. ...
Serialul IMOPEDIA.ro despre ce se mai intampla cu marile ansambluri rezidentiale continua. ...
Preşedintele notarilor vorbeşte despre felul în care criza econimică a afectat tranzacţiile imobiliare, despre câţi bani se pot câştiga din această activitate şi despre noul Cod civil. ...
Planurile lui Sorin Oprescu în ceea ce priveşte parcările cu plată din Bucureşti sunt încă departe de a se concretiza. ...
Pretul unui teren de 500 de metri patrati intr-o comuna din imprejurimile Bucurestiului este de cel putin 10.000 de euro, in timp ce pentru un buget de 60.000 de euro constructorii pot realiza o ...
Doua studii recente au masurat dimensiunile gaurii imobiliare europene. In prima jumatate a lui 2009, investitiile in proprietati imobiliare comerciale au scazut cu 42%, la nivel ...