Pentru un credit de 10.500 lei pe 5 ani, rata poate creşte de la 247 lei la 278 lei

Brokerii nu recomandă refinanţarea împrumuturilorAveţi un credit şi vreţi să îl refinanţaţi, pentru că aveţi probeleme cu plata ratelor? Gândiţi-vă de două ori, pentru că analiştii atrag atenţia că, în prezent, chiar dacă unele bănci au mai scăzut dobânzile, costurile totale pe care le implică o refinanţare fac ca această variantă să nu fie una avantajoasă, în multe cazuri.

Astfel că, cu toate că România s-a împrumutat de la FMI cu 12,95 milioane euro, iar BNR a scăzut dobânda de referinţă şi a pompat miliarde de euro în sistemul bancar, dobânzile la credite nu au scăzut astfel încât refinanţarea creditelor să fie convenabilă.

„Este bine de ştiut că refinanţarea unui credit presupune costuri adiţionale - comision de rambursare anticipată a creditului vechi, comision de acordare a creditului nou şi eventual alte costuri gen asigurare, comision de analiză.

Toate aceste costuri trebuie luate în seamă, trebuie calculată amortizarea lor în calculul noului credit. De aceea importantă este şi perioada rămasă din vechiul credit, cât şi perioada de creditare a creditului nou", a declarat pentru Gândul Anca Bidian, preşedinte Kiwi Finance, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa de brokeraj bancar. 

În plus, cei care iau în calcul refinanţarea unui credit este necesar să cunoască faptul că trebuie să plătească un comision de rambursare anticipată care este de 1-5%, comisionul de acordare a creditului nou, care poate varia de asemenea între 1 şi 5%, la care se adaugă şi scrisoarea de refinanţare, care mai scoate din buzunarele clienţilor până la 100 euro.

Potrivit lui Bidian, refinanţarea nu este un "panaceu universal" şi nu trebuie luate în calcul doar comparaţiile între dobânzi.

"Pentru fiecare situaţie specifică în parte noi facem o analiză financiară şi recomandăm acest lucru doar clienţilor care sunt avantajaţi de o refinanţare sau consolidare a creditelor la un moment dat, ca şi costuri şi derulare viitoare a creditului", explică Bidian.

 

Sursa

14 July 2009