bucureşti

Numarul contractelor aprobate in programul Prima Casa s-a triplat in zece zile

De la debutul programului "Prima Casa" au fost aprobate de Fondul National de Garantare 442 de contracte, numarul acestora fiind de aproape trei ori mai mare decat in urma cu zece zile. ...

Clădirile cu bulină roşie: consolidare sau demolare?

În Bucureşti există 392 de clădiri cu bulină roşie, care au gradul I de risc seismic. Pe lângă acestea, mai sunt 269 de clădiri care au gradul II de risc seismic. ...

15 cladiri de birouri, finalizate, pana la sfarsitul anului, in Capitala

Aproximativ 230.000 mp de spaţii de birouri vor fi livraţi în trimestrele trei şi patru din acest an, în 15 clădiri din Bucureşti, a declarat pentru Agenţia NewsIn şeful departamentului ...

Centrele comerciale o duc cel mai prost în Bucureşti

Scăderea chiriilor din centrele comerciale din Bucureşti este cea mai semnificativă, comparativ cu celelalte capitale din centrul şi estul Europei, arată un studiu al companiei de servicii ...

Valoarea centrelor comerciale din Capitala a scazut cu 46% în ultimul an 05-08-2009

Centrele comerciale din Bucuresti au pierdut cel mai mult din valoare în ultimul an, comparativ cu celelalte capitale din Europa Centrala si de Est (ECE). ...

Bucureştiul are cele mai ieftine locuinţe din regiune

Bucureştiul a preluat în acest an ultima poziţie în topul preţurilor la locuinţe, raportate la nivelul principalelor capitale din Europa Centrală şi de Est (ECE), după o scădere ...

Apartamente ieftine, vândute în procedură de executare silită (II)

Chiar dacă este cunoscut faptul că cele mai ieftine apartamente de pe piaţă sunt cele vândute de executorii judecătoreşti, în urma unor procese de executare silită, de cele mai multe ...

Locurile de parcare din Bucuresti, la fel de scumpe ca in LA

Costul lunar al unui loc de parcare in Bucuresti ajunge la 205,3 dolari, la fel ca in Los Angeles (LA) si mai mult decat in Berlin, Varsovia sau Lisabona, arata un studiu al companiei de ...

Bucureştiul umileşte din nou Berlinul la preţurile apartamentelor

Inflaţia imobiliară generată de programul "Prima casă" face ca preţurile locuinţelor din capitala României să fie din nou mai mari decât preţurile celor din capitala Germaniei, ...

Cele mai mari chirii din Bucuresti

Zone exclusiviste si proprietati de lux cu multe camere, suprafete generoase, gradini, finisaje moderne si, in unele cazuri, cladiri cu valoare istorica. Daca vanzarile proprietatilor imobiliare ...

Tichie de mărgăritar: parcări colorate în Bucureşti

Nu avem suficiente locuri de parcare, dar vom avea marcaje diferenţiate pentru acestea. Nu de alta, dar uşor-uşor trebuie să ne aliniem normelor europene, spune primarul Capitalei, Sorin ...

Deschiderea a trei malluri din Bucuresti salveaza piata de la o prabusire cu 900 mil. euro in acest an

Numarul centrelor comerciale inaugurate in acest an reprezinta jumatate comparativ cu anul trecut, dar valoarea investitiei in aceste proiecte este cu doar 20% mai mica, pe fondul costurilor ...

Hotelurile de 4 si 5 stele - Peste 72% din capacitatea de cazare a Capitalei

Bucurestiul are in prezent 7.396 de camere de hotel de patru si cinci stele, reprezentand peste 72% din capacitatea totala de cazare a Capitalei, potrivit unui raport realizat de firma de ...

Bucureşti: Ne cad blocurile în cap!

Cazul blocului de pe Şoseaua Colentina cu faţada căzută în stradă nu este singular în Bucureşti. Imobile cu tencuiala erodată se găsesc chiar în buricul Capitalei, în zonele cele mai ...

În Bucureşti, sunt la vânzare zeci de garsoniere ieftine

Prin Programul Prima Casă se caută clienţi şi pentru cenuşăresele pieţei imobiliare. Zeci de locuinţe modeste, situate în toate zonele Bucureştiului umplu anunţurile agenţiilor ...

Bucureştiul, scump şi pentru expaţi

Bucureştiul ocupă locul 70 în topul celor mai scumpe oraşe europene pentru expaţi, în timp ce la nivel mondial se plasează pe poziţia 187, potrivit firmei britanice de recrutare ECA ...

Terenurile din Ilfov, mai scumpe ca in Bucuresti

Tranzactii pentru paduri si terenuri agricoleParadoxal sau nu, preturile pentru un metru patrat intravilan din localitatile limitrofe Capitalei ajung, si uneori chiar depasesc, pretentiile ...

Chiriile „la reducere“ tot sunt prea mari

Deşi preţurile pentru închirierea locuinţelor sunt mai mici decât în 2008 cu câteva zeci de euro, cererile scad în continuare. Nivelul chiriilor în multe dintre oraşele din sudul ...

Apartamentele din Bucuresti, mai scumpe decat cele din Amsterdam sau Bruxelles

Bucurestiul se afla printre cele mai scumpe orase din lume in functie de pretul mediu al apartamentelor din zona centrala, capitala Romaniei depasind Amsterdam, Milano, Bruxelles sau Berlin, ...

Lipsa cumpărătorilor erodează preţul terenurilor din zona Capitalei

Tranzacţiile cu terenuri au scăzut în ianuarie cu 30% faţă de aceeaşi perioadă din 2008. Cumpărătorii sunt puţini şi caută reduceri de preţ şi zone cu mari oportunităţi de ...

MTI: Aeroportul din sudul Capitalei , 'un tun imobiliar'

Aeroportul ce urma sa fie construit in sudul Capitalei, la Adunatii Copaceni, este considerat de reprezentanti ai ministerului transporturilor un adevarat "tun imobiliar", au spus surse din ...

Preţurile terenurilor din Bucureşti vor scădea cu până la 60% în 2009

Un teren din zona centrală cu un preţ de 4.000 de euro/mp poate fi cumpărat şi cu 3.000 de euro/mp ...

Proiect Bucureşti mizează pe lucrări în sectorul public

Doar 30% din proiecte se vor îndrepta către segmentul privat. Anul viitor 70% din proiectele companiei Proiect Bucureşti (PB), firmă ce activează în domeniul proiectării de arhitectură ...

Pipera a ajuns low-cost!

După ce ani de-a rândul a fost considerată cea mai bună zonă a Capitalei, acum Pipera a ajuns la coada clasamentului în ceea ce priveşte chiriile la spaţii noi de birouri. ...

Bucureştiul, locul patru în CEE la chirii şi spaţii de birouri livrate în primele nouă luni

Bucurestiul se pozitioneaza pe locul patru in zona Europei Centrale si de Est (CEE) atat din punctul de vedere al livrarii spatiilor de birouri, cat si in ceea ce priveste nivelul mediu al ...

Chirii de Capitala

Când banca scumpeşte creditele, iar veniturile nu sunt suficiente să acopere rata sau să permită cumpărarea unui apartament cu banii jos, chiria pare pentru unii a fi singura soluţie de a ...

Fratii Negoita opresc constructia unui mall in Bucuresti

Oamenii de afaceri Robert si Ionut Negoita vor opri in prima parte a lunii decembrie lucrarile de constructie incepute in august la un proiect care include un mall si doua cladiri de birouri, ...

Apartamentele vechi sunt şi mai ieftine

STUDIU. Preţul locuinţelor vechi din Capitală a ajuns la nivelul anului trecut, arată un studiu realizat de compania de consultanţă Colliers pe luna octombrie. ...

Bulevardul Magheru, pe locul 19 in topul celor mai scumpe artere comerciale din Europa

Bulevardul Magheru din Bucuresti ocupa locul 19 in topul celor mai scumpe 25 de artere comerciale din Europa, potrivit unui clasament realizat de de consultanta imobiliara Jones Lang LaSalle ...

Un investitor canadian vinde 900 apartamente noi in Bucuresti

Sursa ...

  • 1
  • 2
  • ...
  • 26
  • 27
  • 28
  • 29
  • 30
  • 31
  • 32
  • ...
  • 35
  • 36