notari publici

Taxele notariale, de după cumpărarea locuinţei: care sunt ele şi care e costul?

Taxele notariale, de după cumpărarea locuinţei: care sunt ele şi care e costul?

În negocierea preţului unei locuinţe, cumpărătorii ar trebui să ţină cont şi de costurile nevăzute. Mai precis, fiecărui preţ negociat între proprietar şi client i se mai adaugă ...

Cât valorează casa ta, potrivit grilei notarilor?

Cât valorează casa ta, potrivit grilei notarilor?

La periferie, preţul unei case noi este de 500 euro/mp, arată grila notarilor. În centrul Bucureştiului, această valoare se dublează. Notarii au făcut o estimare a preţului caselor din ...

Anul 2012 a adus statului încasări de peste 100 milioane euro din tranzacţiile imobiliare

Anul 2012 a adus statului încasări de peste 100 milioane euro din tranzacţiile imobiliare

Valoarea impozitului încasat de stat din vânzările de proprietăţi a fost anul trecut de 499 milioane lei (112 milioane euro). Suma este comparabilă cu cea atinsă în 2011, în schimb ...

Schimbări legislative: impozit zero pe locuinţă, pentru cei care întocmesc certificatul energetic

Schimbări legislative: impozit zero pe locuinţă, pentru cei care întocmesc certificatul energetic

Certificatul energetic al locuinţelor este o obligaţie legală, dar nimeni nu pare să ia acest lucru în serios acum. Din contră, notarii chiar au emis o normă internă prin care au decis ...

Află cât costă apartamentul tău, potrivit grilei notarilor

Află cât costă apartamentul tău, potrivit grilei notarilor

Preţurile din grila notarilor, chiar şi în creştere cu câteva procente, arată multe avantaje, mai ales pentru cei care ar vrea să facă achiziţii prin programul Prima Casă. Sumele ...

Taxele notariale vor creşte, însă doar pentru anumite servicii. Află care sunt acestea

Taxele notariale vor creşte, însă doar pentru anumite servicii. Află care sunt acestea

Creşterea taxelor notariale este o realitate anuală, iar pentru 2012 se zvonea o dublare, poate chiar o triplare a acestora. Speculaţii nefondate, spun oficialii notarilor, deşi aceştia ...

Cresc tarifele notariale. Consiliul Concurenţei: preţurile sunt mai mari de 14 ori ca în Germania

Cresc tarifele notariale. Consiliul Concurenţei: preţurile sunt mai mari de 14 ori ca în Germania

Anul 2012 aduce pe lângă alte scumpiri şi unele majorări ale tarifelor notariale. Noile tarife vor fi aplicate lunile următoare, după aprobarea normelor privind onorariile pe care le vor ...

Apartamentele Asmita Gardens se vând prin notariatul Ioanei Băsescu

Apartamentele Asmita Gardens se vând prin notariatul Ioanei Băsescu

Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, este notarul agreat de firma Euro Insol, administratorul judiciar al Asmita Gardens, proiect aflat în insolvenţă. ...

Românii scot banii de la saltea şi cumpără apartamente cu banii jos

Românii scot banii de la saltea şi cumpără apartamente cu banii jos

În primele două luni ale lui 2011 s-au vândut 50.000 apartamente. Dintre acestea, doar 10.000 au fost cumpărate cu credit, restul cu banii jos, potrivit unei statistici a Uniunii Naţionale ...

De ce „fug” românii de certificatele energetice

De ce „fug” românii de certificatele energetice

Certificatele energetice pentru tranzacţiile imobiliare au fost introduse de o lună, însă românii au reuşit deocamdată să le ocolească. Notarii au găsit o "chichiţă legislativă" şi ...

GRILA NOTARILOR în 2011: preţuri mai mici cu până la 70%

GRILA NOTARILOR în 2011: preţuri mai mici cu până la 70%

Preţurile locuinţelor din grila notarilor au continuat să scadă şi în 2011. Grila după care notarii calculează impozitele minime pentru vânzările de apartamente pentru acest an aduce ...

Tranzacţiile imobiliare din acest an încheiate fără certificat energetic vor fi anulate

Tranzacţiile imobiliare din acest an încheiate fără certificat energetic vor fi anulate

Aţi vândut sau aţi cumpărat o casă, dar nu aţi avut certificat energetic? S-ar putea să vă treziţi că tranzacţia nu este valabilă. Direcţia Generală Tehnică din Ministerul ...

Certificatul energetic, între capcana notarilor şi obligativitate

Certificatul energetic, între capcana notarilor şi obligativitate

Toate tranzacţiile imobiliare efectuate după 1 ianuarie 2011 care s-au făcut în lipsa certificatului energetic pot fi anulate în viitorul apropiat. ...

Certificatul energetic naşte deja controverse

Certificatul energetic naşte deja controverse

Reprezentanţii Asociaţiei Auditorilor Energetici pentru Clădiri îşi exprimă îngrijorare faţă de poziţia Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România în ceea ce priveşte ...

Numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut uşor faţă de 200

Numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut uşor faţă de 200

Numărul tranzacţiilor imobiliare încheiate în primele zece luni a fost de 290.356, în uşoară creştere faţă de acelaşi interval din 2009, iar impozitul pe veniturile din transferul ...

Nu-ţi cumpăra casă la începutul anului. Notarii actualizează grilele abia în februarie

Nu-ţi cumpăra casă la începutul anului. Notarii actualizează grilele abia în februarie

În fiecare an, Camerele Notarilor Publici din toată ţara realizează grilele cu valorile orientative ale preţurilor locuinţelor. Cu o lună înainte de noul an, aceste grile nu au fost ...

Notarii: amenintarea angajatilor ANCPI cu blocarea Prima Casa este discutabila

Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania (UNNPC) sustine ca amenintarea angajatilor ANCPI cu blocarea programului Prima Casa este discutabila din punct de vedere legal si ar putea dauna ...

GRILA NOTARILOR în 2010: preţuri mai mici cu până la 40%

Efectele crizei imobiliare din România se văd şi în grila notarilor de evaluare a imobilelor. Grila după care notarii calculează impozitele minime pentru vânzările de apartamente de acum ...

Notarii publici, grav afectaţi de criză!

 Vânzările mici înregistrate pe piaţa imobiliară i-au sărăcit pe notari. ...