Donatii RO23BTRLRONCRT00T0717903
RO35BTRLEURCRT00T0717902
RO75BTRLUSDCRT00T0717902

Conturi deschise de APAIR

Lucian BACIU: Nu este despre religie, despre apartenență politică. Este „Oameni pentru oameni”

Lucian BACIU este unul dintre voluntarii implicați trup și suflet în campania „Oameni pentru oameni”, inițiată de APAIR. De la începutul războiului din Ucraina, Lucian și-a reorganizat viața personală și profesională, astfel încât să poată ajuta cât mai mulți refugiați ucraineni. Până astăzi, el a coordonat cazarea a aproape 300 de persoane care au fugit din fața războiului. Iar atunci când nu a avut altă soluție, a luat o familie de refugiați la el acasă.

Lucian a vorbit cu Răzvan Muntean, în emisiunea „ZAI la o cafea”, despre nevoile refugiaților ucraineni.

În primele zile au venit mai mult în tranzit, iar de vreo câteva zile cererea s-a schimbat, din nevoia de tranzit în nevoia de a sta o lună – două, poate trei în România, până se liniștesc apele la ei acasă. Le-am transmis prin telefon și prin mesaje că totul este în regulă, că proprietatea unde se duc este garantată de noi, pentru că am activat sub umbrela Asociației. Nici nu am fi putut altfel. Contul de donație trebuie să fie o entitate juridică. Practic, APAIR este o interfață și un organizator al acestei acțiuni

a punctat Lucian BACIU.

„Tot demersul a fost făcut ca să le oferim confortul de acasă”

Oameni pentru oameni” este o campanie în care contează nevoile fiecărei persoane. Nu sunt doar niște cifre, sunt oameni care și-au pus toată viața într-o geantă și au fugit din calea bombelor, pentru a rămâne în viață.

Acum se pregătește să vină de la Odessa o mamă cu doi copii, doi căței și o pisică. Am variantă de cazare și mi-au zis că nu simt că ar vrea să se ducă acolo. Că e o casă la țară, este o ofertă venită din partea unui bărbat și există această vulnerabilitate a mamei și ne-a rugat să-i găsim în altă parte. Bineînțeles că avem alte soluții, proprietăți puse la dispoziție de doamne, de Biserica Ortodoxă și așa mai departe.
Campania se numește „Oameni pentru oameni” și nu știu cum s-a nimerit, dar am ajuns să cazăm evrei în curtea Bisericii Ortodoxe. Pentru că nu este despre religie, despre apartanență politică, este oameni pentru oameni. Atât. spune Lucian Baciu.

Totodată, Lucian a explicat că:

Una e să fie trei camere cu un singur dormitor și alta e să fie trei camere cu două dormitoare și o canapea extensibilă în sufragerie. La nivel de cazare pentru proiectul acesta este foarte important.
Pe partea cealaltă, când sună pentru persoane, una e să fie o mamă cu doi copii și una e să fie o mamă cu un copil de doi ani și unul de 18 ani. Pentru că trebuie să știm în câte paturi îi punem și cum îi punem.

Tot demersul a fost făcut ca să le oferim confortul de acasă.
Am avut și soluții de campare pentru refugiații de război, dar nu acesta a fost obiectivul nostru. Obiectivul nostru a fost să le dăm un spațiu de cazare ca acasă. Cu pat pentru fiecare, cu bucătărie, cu condiții. Avem și mâncare, unde este cazul.
Nu-i întrebăm câți bani au în buzunare, nici ce origine au, nici ce religie au.

Sunt esențiale formularele pentru proprietăți și persoane, dar și bifa de Ucraina

Oameni pentru oameni” înseamnă potrivirea cererii refugiaților ucraineni cu oferta, cu proprietățile puse la dispoziție de breasla imobiliară. Voluntarii primesc formularele completate – atât pe cele pentru proprietăți, cât și pe cele pentru persoane. Vobim despre informații brute, care sunt trecute de echipa de voluntari prin filtrul de experiență de agenți imobiliari.
Lucian Baciu a făcut un apel atât către proprietari, cât și către colegii săi din breasla imobiliară:

„Suntem puțini și avem puține proprietăți."

Există spații de cazare, locuințe în București care stau neutilizate, din diverse motive. Ele există și pot fi folosite.
Revin asupra unor comentarii: „bine că îi ajutați pe ucraineni, dar pe ai noștri nu îi ajutați”. Păi hai să-i ajutăm și pe ai noștri! Hai să punem spațiile alea pe piață, să fie un alt echilibru pe piața imobiliară, și la vânzări, și la închirieri. Să nu le mai ținem goale. Ăsta este mesajul pentru proprietari, pentru cine are proprietăți nefolosite. Deci pe de o parte este nevoie de proprietăți.

Pe de altă parte, ar fi nevoie de mai mulți agenți voluntari. Cererile sunt în creștere, în special pe termen mediu. Iar agenții ar trebui să facă cât mai mult lobby pentru flexibilizarea clienților lor ca să găsim soluții. Există contracte de închiriere pentru o lună, două, trei, este perfect legal. Există contracte de închiriere bilingve, contracte de comodat pentru cei care sunt dispuși să dea proprietatea cu titlu gratuit pentru o anumită perioadă

a subliniat Lucian Baciu.

14 March 2022