Se apropie ziua metroului bucureştean. Anul acesta, pe 19 noiembrie, Metrorex va sărbători 33 ani de existenţă. Dacă în Bucureşti, metroul rămâne doar un mijloc de transport, în alte părţi ale lumii, metroul reflectă imaginea şi spiritul oraşului respectiv. IMOPEDIA.ro prezintă clasamentul celor mai interesante staţii de metrou din lume, adevărate opere de artă.

Metrorex organizează zilele acestea câteva evenimente aniversare. Au avut loc deja vernisajul expoziţiei de fotografie „Cu metroul prin Bucureşti” şi un concert de viori şi violoncel, dar iubitorii de artă se mai pot bucura de un spectacol susţinut de Teatrul Masca la staţia de metrou Piaţa Unirii 1 (de la ora 12:30, atât sâmbătă, 17 noiembrie, cât şi duminică, 18 noiembrie). De asemenea, Dispeceratul Central îşi deschide porţile pentru vizitatori, duminică, 18 noiembrie, de la ora 11. Până atunci, IMOPEDIA.ro prezintă cum au modernizat alte ţări staţiile de metrou.

27992-10_kazakhstan.jpg10. Staţia Baikonur – Almaty, Kazakhstan

După 23 de ani de lucrări de construcţie, întrerupte de o pauză însemnată, metroul celui mai mare oraş din Kazakhstan şi-a deschis porţile, la începutul lui decembrie, 2011. Cel mai tânăr metrou din lume a intrat rapid în clasamentul celor mai frumoase, având atât trăsături moderne, cât şi clasice – vitralii, modele geometrice zugrăvite, podele strălucitoare şi candelabre decorative. Cu o lungime de numai 8,5 km, metroul reprezintă deocamdată o atracţie pentru majoritatea localnicilor.

27993-9_louvre_rivoli_paris.jpg9. Staţia Louvre Rivoli – Paris, Franţa

Deşi metroul unuia dintre cele mai romantice oraşe din lume este faimos pentru intrările Art Nouveau, Louvre Rivoli este, cu siguranţă, cea mai interesantă staţie dintre toate. Inaugurată în august 1900, este una dintre cele mai vechi puncte ale reţelei franceze de transport subteran. În 1968, André Malraux, unul dintre cei mai activi promotori a culturii franceze, a decis să transforme staţia într-o carte de vizită a muzeului în a cărei apropiere este amplasată.

27994-8_city_hall_new_york.jpg8. Staţia City Hall – New York, SUA

Metropola americană este plină de atracţii şi simboluri, astfel că puţini ghizi turistici îşi mai amintesc să o menţioneze şi pe cea din subteran. O parte a staţiei City Hall a reţelei de metrou new-yorkeze a fost deschisă publicului în 1904, dar a fost abandonată rapid datorită unor varii motive (forma curbată şi lungimea insuficientă a platformei au devenit impracticabile pentru trenurile moderne, iar poziţia şi arhitectura staţiei nu permitea extinderea şi adăugarea unor noi linii).

27995-7_parque_lisabona.jpg7. Staţia Parque – Lisabona, Portugalia

Reţeaua portugheză de metrou are o poveste atrăgătoare – fiecare staţie are diferite decoraţii murale, pentru a evidenţia pictura pe plăci ceramice, un meşteşug tradiţional. Françoise Schein şi Federica Matta sunt artiştii responsabili cu lucrările de renovare, cei care au ales ca decoraţiile să fie inspirate din trecutul ţării, inserând citate din Declaraţia Drepturilor Omului. Staţia Parque este ornată cu 450.000 de azulejos (tradiţionalele plăci ceramice pictate) lucrate de mână.

27996-6_syntagma_atena.jpg6. Staţia Syntagma – Atena, Grecia

Toate obiectele istorice expuse în staţia Syntagma, din capitala elenă, au fost descoperite în timpul lucrărilor de construcţie la reţeaua de metrou. După inaugurare, traficul s-a decongestionat semnificativ în Atena, însă lucrările de construcţie au avansat încet şi au fost extrem de dificile tocmai datorită numeroaselor obiecte arheologice, ce apăreau la tot pasul. Staţia centrală nu are niciun panou publicitar, în schimb, călătorii se pot delecta cu oale sau podoabe vechi expuse pe coridoare.

27997-5_westfriedhof_munchen.jpg5. Staţia Westfriedhof – Munchen, Germania

Arhitecţii germani Fritz Auer şi Carlo Weber au conceput un proiect modern, dar extrem de simplist, pentru staţia amplasată în inima capitalei bavareze. Pereţii şi-au păstrat textura stâncoasă, iar accentul se pune pe sistemul de iluminare – cele 11 „clopote” luminoase au fost adăugate în 2003, la cinci ani după ce staţia a fost inaugurată şi conferă întregului spaţiu o atmosferă demnă de un film science fiction.

27998-4_khalid_bin_waleed_dubai.jpg4. Staţia Khalid Bin Waleed – Dubai, Dubai

Folosită de circa 20.000 persoane zilnic, staţia de metrou Khalid Bin Waleed îşi impresionează vizitatorii prin eleganţa candelabrelor, dar şi prin atmosfera creată de lumina albăstruie, sursa de inspiraţie pentru acest proiect fiind acvariile. Directorul metroului Dubai spune că această staţie este cea mai tranzitată deoarece este amplasată în apropierea a numeroase ambasade, zone de afaceri, bănci, hoteluri, restaurante şi centre comerciale.

27999-3_kaohsiung_taiwan.jpg3. Staţia Central Park – Kaohsiung, Taiwan

Staţia Central Park din al doilea oraş taiwanez şi-a dobândit numele datorită proximităţii de parcul cu acelaşi nume, deşi punctul reţelei de metrou era planificat să se numească „Shinkuchan”. Staţia principală a fost gândită de arhitectul britanic Richard Rogers, fiind decorată cu spaţii cu iarbă verde şi ornamente care imită floarea-soarelui. Construcţia sistemului de tranzit rapid a început în 2001, iar linia Roşie şi cea Portocalie au fost date în folosinţă în 2008.

28000-2_komsomolskaya_moscova.jpg2. Staţia Komsomolskaya – Moscova, Rusia

Capitala Rusiei este faimoasă pentru luxul afişat în staţiile de metrou, fiecare cu o tematică aparte, Komsomolskaya fiind cea mai aglomerată şi cea mai frumoasă dintre ele. Proiectul îi aparţine arhitectului Alexey Viktorovich Shchusev şi se spune că ar fi o ilustraţie artistică a unuia dintre discursurile lui Stalin, deoarece liderii emblematici menţionaţi de dictatorul comunist apar pe mozaicul care decorează pereţii galbeni.

28001-1_tunnelbana_stockholm.jpg1. Staţia T-Centralen – Stockholm, Suedia

Reţeaua de metrou din Stockholm este impresionantă, iar picturile stilate şi sistemul de lumini atent plasat lasă turiştii cu gura căscată. Cele peste 100 staţii (unele subterane, iar altele supraterane) sunt supranumite ca fiind „cea mai lungă galerie de artă din lume” (110 km), deoarece poartă semnăturile a circa 150 artişti. Staţie T-Centralen a fost inaugurată în 1975, iar picturile au fost aplicate direct pe pereţii naturali din piatră.  

 

CITEȘTE ȘI: Top 10 - Cele mai inteligente oraşe din lume

16 noiembrie 2012