Locuinţele de vacanţă de pe Valea Prahovei au recăpătat atenţia românilor care se încumetă să îşi investească banii. Zona a fost întotdeauna populară, dar acum şi preţurile au coborât suficient de mult încât să atragă atât investitorii, cât şi salariaţii cu venituri peste medie. Ca şi în anii trecuţi, cei mai mulţi clienţi provin din Capitală.

28715-casa_de_vacanta.jpgActivitatea imobiliară de pe Valea Prahovei a fost mai animată în 2012, faţă de anii precedenţi marcaţi de recesiune, spun consultanţii imobiliari din zonă. Locuinţele de vacanţă au redevenit interesante în ochii clienţilor care vor să investească în acest segment. Chiar dacă în urmă cu mulţi ani, numai familiile extrem de avute îşi permiteau luxul unei reşedinţe de vacanţă, în prezent, numeroşi români investesc într-o astfel de proprietate pentru că o pot închiria în orice perioadă a anului, dar şi pentru că se pot simţi confortabil în orice concediu.

„Segmentul locuinţelor de vacanţă a fost mult mai animat anul acesta, comparativ cu 2011 sau 2010. Semnalele sunt pozitive, iar piaţa pare să se dezmorţească. Românii prind din nou curaj să investească într-o casă de vacanţă la munte, au realizat că acea criză economică este mai mult teoretică, iar în realitate nu pot aştepta la infinit pentru a face investiţiile pe care şi le doresc”, declară Mihai Totpal, directorul agenţiei imobiliare Mervani.

Bugetul alocat unei locuinţe de vacanţă la munte a scăzut simţitor faţă de anii anteriori crizei

Însă cumpărătorii nu mai sunt atât de generoşi cum erau în anii de glorie ai pieţei imobiliare. Aceştia vor să investească sume mai mici şi se orientează mai ales către apartamente, îndeosebi către garsoniere şi unităţile cu două camere. Pe locul doi în topul preferinţelor urmează casele mici, cu un preţ de până în 70.000 euro, însă au început să existe din nou clienţi interesaţi de loturi de teren cu suprafeţe de 500-600 mp.

„Bugetul a coborât semnificativ faţă de anii trecuţi, iar în prezent, bugetul mediu alocat unei locuinţe de vacanţă este de până în 40.000 euro pentru un apartament cu două camere, dar dacă este vorba de o zonă mai bună sau de o suprafaţă mai generoasă, bugetul merge până la 50.000 euro”, susţine Aurel Guţă, director al agenţiei Euro Dome Imobiliare.

Vedetele pieţei sunt apartamentele amplasate în ansamblurile rezidenţiale noi, unde garsonierele se tranzacţionează cu preţuri între 30.000 şi 38.000 euro, iar apartamentele cu două camere se vând cu 45.000 - 55.000 euro. Cu toate că cererea pe acest segment este într-o continuă creştere, în ultimii doi-trei ani nu au mai fost începute proiecte noi, astfel că agenţii imobiliari aşteaptă cu interes reapariţia dezvoltatorilor.

Bucureştenii reprezintă 70% dintre clienţii care caută o proprietate pe Valea Prahovei

Ca şi în anii trecuţi, bucureştenii sunt cei mai interesaţi de o casă de vacanţă în zonă, deoarece distanţa mică le permite o evadare din oraşul natal, în fiecare sfârşit de săptămână. Cumpărătorii caută atât apartamente sau case finisate, dar au început să achiziţioneze din nou terenuri şi terenuri. Loturile cu suprafeţe de până în 600 mp sunt căutate, în general, de clienţi privaţi, oameni care intenţionează să îşi construiască o casă în viitorul apropiat

„Cele mai căutate zone sunt Sinaia, Buşteni, Predeal şi Azuga. Cei mai mulţi clienţi provin din Bucureşti (în jur de 70%), dar şi din Constanţa, Craiova, Giurgiu, chiar şi din Tulcea, Brăila sau din nordul ţării. Străinii reprezintă circa 10% din total, iar cei mai mulţi provin din Italia, Franţa, Germania sau SUA şi sunt români plecaţi din ţară de multă vreme, care vor să îşi investească economiile aici”, explică reprezentantul agenţiei imobiliare Mervani.

Braşovul şi împrejurimile sale, zone căutate pentru peisajele pitoreşti

„Clienţii care doresc o casă de vacanţă în imediata apropiere a Braşovului se orientează cu precădere către localităţile din primul cerc care înconjoară oraşul - Sânpetru Ghimbav, Săcele, Hărman. De asemenea, dintre localităţile de munte cu peisaj pitoresc, cele mai căutate ar fi Bran şi aşezările din jurul său (Moeciu de Jos, şimon etc), unde cumpărătorii doresc case cu un pic de teren”, arată directorul Euro Dome Imobiliare.

Ansamblurile rezidenţiale ridicate pe drumul spre Poiană sunt căutate mai ales din investitori, nu atât de localnici, spun consultanţii imobiliari. Braşovenii îşi desfăşoară activitatea în oraş, vor să fie aproape de punctele de interes, astfel că nu se orientează către această zonă. Locuinţele din clădirile noi beneficiază de un amplasament deosebit, de un peisaj superb şi de finisaje de calitate, însă şi preţurile sunt pe măsură, de peste 1.000 euro/mp. Clienţii care aleg această zonă sunt ori oameni de afaceri români sau străini, care ulterior închiriază, ori români cu dare de mână, care doresc un apartament de vacanţă într-o zonă exclusivistă.

 

CITEȘTE ȘI: Cum îţi ridici casă în două săptămâni? Locuinţele cu structură metalică, perfecte pentru clienţii grăbiţi

 

18 December 2012