Bucureştiul este un oraş european şi, mai devreme sau mai târziu, va trebui să se comporte ca atare. Iar una dintre cele mai mari probleme ale Bucureştiului este aglomeraţia de fabrici şi uzine abandonate. Este vorba de sute de hectare care stau în paragină, sunt insalubre şi nu numai că strică imaginea oraşului, dar blochează oportunităţi economice uriaşe.

25260-siderca.jpgMii de locuri de muncă ar putea fi create, iar imaginea oraşului, schimbată radical. Tocmai de aceea, dacă schimbarea nu se va întâmpla în curând, atunci se va întâmpla pentru că Uniunea Europeană ne cere acest lucru, spun specialiştii.

Cu câţiva ani înainte de criza imobiliară, fabricile şi uzinele din interiorul Bucureştiului erau unul dintre cele mai atractive puncte de interes pentru investitori. Aşa au apărut mai multe malluri, hypermagazine sau clădiri de birouri. În total, s-au cumpărat aproape 30 de fabrici pentru care s-au plătit peste 850 milioane euro. Acestea ocupau o suprafaţă de peste 300 ha, de trei ori mai mult decât întreaga întindere a parcului Herăstrău. Apoi, totul s-a blocat.

„Multe dintre aceste fabrici nu s-au tranzacţionat în vremurile bune pentru că nu erau în regulă din punct de vedere financiar, s-au privatizat cine ştie cum sau aveau cine ştie ce datorii. Unele dintre ele sunt foarte ieftine acum, pentru că proprietarii au o presiune financiară foarte mare. Altele nu s-au ieftinit atât de mult. Dar toate sunt un avantaj pentru marile magazine, care ţintesc tot mai mult zone din oraş, spre deosebire de marginea oraşului, cum făceau până acum”, a declarat Luiza Moraru, director Retail CBRE.

Legislaţia neclară blochează intrarea banilor în România

Pe piaţă mai sunt, în acest moment, aproximativ 40 de fabrici și uzine rămase nevândute. Ele ocupă aproximativ 420 ha din suprafaţa oraşului. Desigur, tranzacţiile sunt foarte greu de făcut acum. În unele cazuri, imposibil. Legislaţia este atât de neclară încât procesul de vânzare-cumpărare se blochează chiar dacă ambele părţi sunt interesate să finalizeze acest demers.

„Acest tip de dezvoltare nu este realizabil dacă nu se va clarifica prin lege tot ce este legat de dreptul la proprietate, dreptul asupra terenului. Cred că din punct de vedere legal, ar mai putea dura încă un an doar pentru a se ajunge asupra unui acord de principiu asupra legii, pentru a identifica toate spaţiile pretabile pentru acest gen de dezvoltare şi probabil încă un an pentru ca toată lumea să înţeleagă noua legislaţie”, spune Randy Tharp, director Epstein Architecture & Engineering.

Dar odată ce toate aceste aspecte vor fi reglementate, este de aşteptat ca tranzacţiile pe acest segment să explodeze. Cu atât mai mult cu cât piaţa imobiliară locală ar urma acelaşi trend optimist care se resimte acum. În plus, mai devreme sau mai târziu ar putea deveni chiar o obligaţie legală venită de la nivel european.

„Comerţul a fost primul segment interesat de fostele platforme în acest proces de curăţare a vechilor stabilimente, pentru că aici au existat bani. Cred că autorităţile locale ar trebui să găsească un mod de transformare a fostelor uzine în spaţii de locuit similare celor dezvoltate în Londra, cu destinaţie de închiriere. Statul nu trebuie să participe cu bani, ci poate încuraja astfel de investiţii prin diverse facilităţi fiscale“, propune Leonid Rădulescu, directorul de dezvoltare al Auchan România, unul dintre cei mai activi cumpărători de foste platforme industriale.

România pierde investitorii în favoarea altor ţări, care simplifică tranzacţiile industriale

Până atunci, investitorii interesaţi de asemenea dezvoltări nu pot decât să prospecteze piaţa în aşteptarea momentului optim de tranzacţionare. De asemenea, cum mulţi dintre ei sunt străini, ar putea alege o altă ţară în care să îşi implementeze proiectul.

„În SUA este foarte banal să transformi clădiri abandonate în construcţii cu o arhitectură foarte modernă. Oamenii vor să trăiască în aceste spaţii, este vorba despre locuinţele tip studio care se găsesc în New York, Chicago şi multe alte oraşe”, continuă Randy Tharp.

În total, fabricile şi uzinele ocupă o suprafaţă estimată de 3,5% din întinderea Bucureştiului şi reprezintă o mină de aur prăfuită, pentru oraş. Fără o legislaţie solidă, fără deduceri la nivel de taxe şi garanţii pentru investitori, tranzacţiile vor întârzia să apară, iar aceste proprietăţi premium vor continua să se deterioreze, fără să aducă vreun beneficiu oraşului.

CITEȘTE ȘI Bucureştiul, de vânzare. Câte proprietăţi pot fi cumpărate cu un miliard de euro?

 

13 iunie 2012