Creşterea dobânzii creditelor bancare reprezintă un subiect extrem de delicat. Mulţii dintre cei care au contractat un credit cu dobândă variabilă se plâng atunci când banca le majorează dobânda şi, implicit, rata lunară. E important de reţinut însă că banca are dreptul să modifice rata dobânzii, dar nu oricum şi oricând. IMOPEDIA.ro vă spune în ce condiţii pot creşte băncile dobânzile creditelor.

27774-15447872.jpg„Condiţiile în care banca poate modifica dobânda unui credit cu dobândă variabilă sunt specificate în contractul de credit semnat de către client. Conform OUG 50/2010, pe toată perioada creditării, nicio bancă nu are voie sa schimbe marja de dobânda (profitul băncii). În cazul creditelor cu dobânda variabilă, singurul lucru ce se poate modifica este indicele de referinţa”, a declarat pentru IMOPEDIA.ro Vlad Ardeleanu,  Senior Broker AV Broker Solution.

Indicele de referinţă poate creşte sau poate scădea. În funcţie de evoluţia lui, se modifică şi rata dobânzii şi, automat, rata lunară. Concret, dacă indicele de referinţă - să spunem Robor - creşte de la 5% la 6%, atunci rata dobânzii se va majora cu un punct procentual.

Prin urmare, rata dobânzii se va modifica doar în funcţie de indicele de referinţă. Acest indice este diferit, in funcţie de moneda creditului:

  • Robor pentru creditele în lei (reprezintă media dobânzilor la care băncile autohtone se împrumută între ele; indicele este publicat zilnic de BNR)
  • Euribor pentru creditele în euro (reprezintă media dobânzilor la care băncile din Zona euro se împrumută între ele; indicele este publicat zilnic de Asociaţia Băncilor Europene)
  • Libor USD şi Libor CHF pentru creditele în dolari, respectiv în franci (reprezintă media dobânzilor la care băncile de pe piaţa londoneză se împrumuta între ele; indicele este publicat zilnic de Asociaţia Băncilor din Marea Britanie).

Rata dobânzii este formată dintr-o marjă fixă (n.r. profitul băncii) la care se adaugă indicele de referinţă (Robor, Euribor, Libor). De exemplu, formula de calcul pentru rata dobânzii poate fi 5 puncte procentuale peste Euribor la 6 luni. În acest caz, dobânda creditului se modifică doar dacă au loc creşteri sau scăderi ale ratei Euribor, marja fiind fixă pe toată durata contractului”, explică specialiştii conso.ro.

Cum a variat anul acesta rata dobânzii pentru un credit in lei?

  • Suma credit: 20.000 RON
  • Rata în prezent: 469.21 RON (ROBOR 3M în prezent 5.74%)
  • Rata în trecut: 466.71 RON (ROBOR 3M trecut inceputul anului: ian, feb, martie 5.5%)
  • Perioada: 60 luni

Sursa: AV Broker Solutions

Cum a variat anul acesta rata dobânzii pentru un credit in lei?

  • Suma credit: 50.000 euro
  • Rata prezent: 355 euro (EURIBOR 3M în prezent 0.35%)
  • Rata trecut: 359 euro (EURIBOR 3M trecut inceputul anului: ian, feb, martie 1.038%)
  • Perioada: 360 luni

Sursa: AV Broker Solutions

Clientul trebuie notificat?

„Într-adevăr clientul trebuie notificat. Băncile folosesc diferite metode de notificare ale clienţilor: sms, e-mail, poştă. Faţă de anii anteriori, clienţii subliniază să fie notificaţi în momentul în care valoarea indicelui bancar este schimbată. Acest lucru denotă existenţa unor clienţi mai bine ‘educaţi’ din punct de vedere bancar, existenţa unor clienţi responsabili. Singurul lucru rămas este ca toate băncile să ajungă să fie la fel de responsabile precum aceşti clienţi”, conchide Vlad Ardeleanu,  reprezentant AV Broker Solutions.

CITEŞTE ŞI: Cum poţi ajunge în Biroul de Credite chiar dacă ai plătit deja toate ratele?


 

1 November 2012