Anul 2014 a început cu dovezi ale faptului că România s-a întors ca o zonă importantă pe harta marilor investitori, se subliniază în cel mai recent raport al companiei de consultanţă imobiliară JLL. Volumul tranzacţiilor imobiliare de la începutul acestui an este mai mare decât cel înregistrat pe tot parcurul lui 2013. În acelaşi timp, volumul tranzacţionat în această perioadă s-a axat pe piaţa de birouri.

34072-birouri.jpg„Chiar dacă condiţiile oferite în România încă reflectă riscul de ţară perceput, simplul fapt că numărul de bănci ce oferă finanţări imobiliare s-a ameliorat reprezintă o importantă îmbunătăţire ce va facilita o lichiditate mai crescută. Datorită creşterii economice puternice dar şi interesului tot mai acut arătat de către investitori pentru piaţa imobiliară din România si avantajele pe care aceasta le oferă (yield-uri mai bune) avem motive întemeiate să credem că 2014 va fi un an de referinţă pentru piaţa imobiliară de după recesiune”, consideră reprezentanţii JLL.

  • Volumul tranzacţiilor imobiliare înregistrat în în primele trei luni ale acestui an este estimat la 337 milioane euro, mai mare decât întreaga activitate din anul 2013
  • Volumul tranzacţionat în această perioadă s-a axat pe piaţa de birouri, reprezentând 80% din întreaga activitate

Stocul de spaţii de birouri moderne din Capitală a ajuns în prezent la 2,10 milioane mp, iar pentru restul anului se estimează a fi finalizaţi încă 120.000 mp. Patru proiecte majore vor reprezenta 70% din întregul stoc ce va fi finalizat în decursul acestui an: AFI Park 2, City Office, Green Gate şi Green Court.

„Cele mai active sub-pieţe în care vor fi livrate proiecte în 2014 şi 2015 sunt Floreasca – Barbu Văcărescu, Center – West, Dimitrie Pompeiu şi South. Piaţa Center – West, în mod particular, se dezvoltă rapid în o zonă cheie pentru piaţa de birouri din Bucureşti în ciuda mărimii sale încă reduse. Zona se bucură de mai multe avantaje precum o excelentă accesibilitate fie prin intermediul transportului public sau privat, apropierea de Universitatea Politehnică, de cele mai mari campusuri universitare din oraş dar şi de cele mai dens populate cartiere rezidenţiale bucureştene. Zona a atras în principal chiriaşi din domeniul IT, iar rata medie de neocupare aici este una din cele mai mici din oraş”, se aratp în analiza JLL.

RECOMANDARE: Vestul Capitalei, singura zonă în care s-au scumpit chiriile office

  • Rata medie de neocupare se apropie de 15%, în Bucureşti, în creştere faţă de trimestrul anterior
  • Rata de neocupare diferă puternic între sub-pieţe, pornind de la sub 5% în Center – West şi West şi ajungând la 35% în Băneasa şi Pipera Nord

Chiriile contractuale prime pentru spaţii de birouri au rămas neschimbate în primele trei luni din 2014, fiind cotate la 18,5 euro/mp/lună. Stimulentele financiare au continuat să fie consistente, proprietarii oferind atât luni libere de plată a chiriei, cât şi contribuţii pentru amenajarea spaţiilor. Pachetele de stimulente financiare variază în funcţie de tipul de cerere şi devin importante în special pentru suprafeţe mai mari de 2.000 – 3.000 mp.

„Piaţa de birouri din Bucureşti a continuat să fie una dominată de chiriaşi, ceea ce ne aşteptăm să rămână valabil şi pentru următorul trimestru al anului 2014. Ne aşteptăm ca preluarea totală de spaţii să crească faţă de nivelul anilor anteriori, iar rata medie de neocupare să înceapă să scadă către finalul anului 2014, începutul lui 2015, după ce va înregistra o uşoară creştere în trimestrul următor. Părerea noastră este că chiriile contractuale prime vor rămâne neschimbate pe parcursul lui 2014”, concluzionează analiştii JLL. 

15 May 2014