Numărul autorizaţiilor de construire eliberate în luna noiembrie este mai mic în oraşe decât în zonele rurale, caracteristică ce s-a menţinut de-a lungul întregului an. În penultima lună a anului 2013 au fost eliberate 2.875 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, la nivel naţional, arată cel mai recent raport emis de Institutul Naţional de Statistică (INS).

32684-ins.jpgPentru segmentul rezidenţial, numărul autorizaţiilor de construire emise în luna noiembrie este în scădere cu aproape 12% faţă de luna precedentă, însă este mai mare cu zece procente faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012, arată datele furnizate de Insitutul Naţional de Statistică. De asemenea, peste 50% dintre cele 2.875 de documente au fost eliberate pentru clădiri ridicate în zone rurale.

NU RATA: Căminul te poate duce la faliment. Cum îţi păstrezi confortul financiar?

„În luna noiembrie 2013, faţă de luna octombrie 2013, se remarcă o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-383 autorizaţii), reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (-169 autorizaţii), Nord-Vest (-88 autorizaţii), Sud-Est (-78 autorizaţii), Sud-Muntenia (-73 autorizaţii), Nord-Est (-67 autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (-59 autorizaţii) şi Centru (-31 autorizaţii). Creşteri a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale s-au înregistrat în regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (+182 autorizaţii)”, se specifică în raportul INS.

Pe de altă parte, activitatea din segmentul rezidenţial de-a lungul anului 2013 pare să fi fost similară cu cea din anul precedent: între 1 ianuarie şi 30 noiembrie 2013, au fost eliberate 35.223 autorizaţii de construire, în scădere cu doar 0,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012. Cele mai semnificative scăderi au fost în Nord-Est (-819 autorizaţii), iar cele mai importante creşteri s-au înregistrat în Bucureşti-Ilfov (+766 autorizaţii) şi Vest (+283 autorizaţii). 

RECOMANDARE: Vrei să-ţi construieşti o casă rapid, cu un buget mic? Locuinţa cu structură de lemn, o variantă atractivă 

 

6 January 2014