Atractivă în special pentru dezvoltatorii de proiecte rezidențiale, zona de Sud a Capitalei începe să fie interesantă pentru proiecte industriale. Infrastructura nouă, prețul scăzut al terenurilor și oferta de loturi bune mai bogată decât în alte părți ale orașului aduc în zonă investiții de proporții. Reynaers România deschide în această parte a Capitalei primul depozit de la noi din țară, în urma unei investiții de 1 milion de euro.

38516-depozit_reynaers_2.jpgProiectele de infrastructură dezvoltate în ultimii ani aduc zona de Sud a Capitalei în atenția investitorilor străini. Reynaers Aluminium România, parte a liderului european pe segmentul soluțiilor de aluminiu pentru sectorul de construcții, anunță deschiderea primului depozit din România, rezultat al unei investiții de 1 milion de euro. Parte a planului de dezvoltare a rețelei locale, noul depozit are o suprafață totală de 1.100 mp, fiind situat în zona de Sud a Capitalei.

„În ultimii ani, dezvoltarea companiei noastre pe piața locală s-a axat pe posibilitatea de a susține clienții existenți și potențiali cu materiale existente pe stoc, pentru ambele categorii unul dintre cele mai importante aspecte ale colaborării noastre fiind posibilitatea de a livra comenzi în cel mai scurt timp. Un alt avantaj al noului depozit este posibilitatea clienților de a veni direct în locație pentru vizualizarea și testarea produselor, înainte de a da comanda fermă”, precizează Daniel Popa, Country Manager Reynaers România, subliniind că, începând din această lună, compania va dispune permanent de cele mai solicitate serii de produse în stoc, printre care se numără profile de aluminiu și accesorii pentru pereți cortină, uși și ferestre.

Înființată în anul 1965, Reynaers este specializată în dezvoltarea soluțiilor durabile de aluminiu pentru uși, ferestre, pereți cortină, sisteme glisante, parasolare și sere. Având sediul central în Belgia, compania are peste 1.500 de angajați în 37 de țări din întreaga lume și exportă în peste 60 de țări de pe 5 continente. Prezentă pe piața locală încă din 2006, Reynaers are în portofoliu lucrări precum Aeroportul Henri Coandă, Brașov Business Park, Promenada Mall, Aeroportul din Cluj-Napoca sau Plaza România.

Creștere de 15% a cererii de terenuri industriale din Sudul Capitalei

Preferată cu precădere de dezvoltatorii de proiecte rezidențiale, zona de Sud a Capitalei a devenit mai atractivă în ochii jucătorilor din segmentul industrial. Potrivit specialiștilor, implicarea autorităților începe să dea roade, astfel că partea aceasta a orașului începe să atragă investiții importante.

„Zona de Sud a Capitalei are o serie de avantaje, atunci când vine vorba de investiții imobiliare (indiferent că este vorba de segmentul rezidențial sau cel industrial): infrastructura bună și nouă, apropierea față de București și, nu în ultimul rând, prețul mic al terenurilor, comparativ cu alte zone. În plus, aici încă mai sunt terenuri mari, iar dezvoltările ultimilor ani au propulsat-o în atenția investitorilor, Șoseaua de Centură care face accesul către autostradă fiind unul dintre punctele forte. Față de aceeași perioadă a anului trecut, în primele nouă luni ale lui 2015, pe portalul nostru a fost înregistrată o creștere de aproape 15% a cererii de terenuri pretabile pentru dezvoltări de spații industriale din această parte a Bucureștiului (vezi oferte aici)”, conchide Bogdan Severin, director de vânzări IMOPEDIA.ro

CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE:

19 October 2015