Investitorii imobiliari și-au reîntors privirile către țările din Europa Centrală și de Est: piețele din această regiune au atras investiții record, de 2,97 miliarde euro, în trimestrul al treilea din 2015. Dacă anul trecut, segmentul spațiilor de birouri era cel mai atractiv, în 2015, segmentul retail a intrat în lumina reflectoarelor.

38340-investitii_imobiliare.jpgȚările din Europa Centrală și de Est au reintrat în vizorul marilor jucători imobiliari: în perioada iulie-septembrie 2015, volumul investițiilor din sectorul real estate a urcat cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, atingând suma record de 2,97 miliarde euro. Potrivit celei mai recente analize CBRE, în total, s-a înregistrat o creștere anuală de 6%.  

Segmentul retail pare să fie cel mai atractiv, în ochii investitorilor imobiliari – acesta a atras 41% din volumul total de investiții. Lucrurile s-au schimbat față de anul trecut, când circa 44% dintre tranzacții au avut loc pe segmentul spațiilor de birouri.

„Mai mult de două treimi din tranzacțiile de retail au fost de Grad A, poziționate în principal fie în capitalele țărilor central și est-europene, fie în orașe regionale mari. Investitorii au fost atrași de astfel de produse imobiliare, deoarece performanța acestor produse este deja confirmată de istoricul de vânzări ale chiriașilor și de vadul comercial, asigurând astfel o stabilitate a veniturilor viitoare”, explică reprezentanții CBRE.

Cehia înregistrează performanțe ieșite din comun, care i-au atras titlul de „vedeta regiunii” – volumul investițiilor a urcat cu 130%, cu tranzacții precum schema Palladium sau portofoliul rezidential RPG Byty. Potrivit CBRE, doar aceste două tranzacții însumează aproape 25% din totalul investițiilor din 2015 în regiune.

Polonia reușește să își mențină atractivitatea, cu un profil divers de tranzacții deja încheiate și multe altele în curs de finalizare, spre sfârșitul acestui an. Cu toate acestea, volumul total al investițiilor în primele nouă luni ale lui 2015 este cu 15% mai scăzut decât anul trecut.

Rusia înregistrează o scădere a investițiilor cu 13% față de aceeași perioadă a anului trecut, economia resimțind astfel climatul de instabilitate politică. Totuși, portofoliul de birouri este perceput ca o investiție sigură, astfel că acest sector a înregistrat diferențe nesemnificative față de anii trecuți.

„Piețele din Romania și Slovacia au înregistrat o oarecare scădere a volumului investițional. Pentru ambele țări, anumite tranzacții strategice ar putea avea un impact pozitiv asupra rezultatelor anuale, până la finalul lui 2015”, precizează analiștii CBRE.

Piețele din Europa Centrală și de Est vor continua să vadă creșteri de preț, cu precădere în ceea ce privește produsele prime, care continuă să atragă interesul investitorilor internaționali. În general, astfel de spații sunt ocupate de chiriași din clasa A, care asigură stabilitate pe termen lung și un randament pozitiv al investițiilor.

CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE:

 

6 October 2015