Femeile din afacerile locale semnează mai multe contracte decât bărbații, pe sume mai mari. Economisesc mai mult și se împrumută mai puțin. Femeile care conduc afaceri locale ajung mult mai rar decât bărbații să nu își mai poată plăti ratele. Lor nu este teamă de investiții în domenii noi, își asumă riscuri calculate și, din acest motiv,  nu le este teamă să greșească. În luna martie, luna femeilor, un studiu arată puterea pe care o au femeile de afaceri din România, în mediul economic local.

36587-femei_de_afaceri.jpgUna din trei companii locale este condusă de o femeie, iar sub conducerea acestora, compania are o evoluție complet diferită de afaceri similare, sub management masculin. Femeile aduc, în firmele pe care le conduc, valori diferite, rar întâlnite în consiliile de managemant dominate de bărbați.

Femeile în poziții de conducere inspiră în cultura corporativă principii de bază și valori precum: bunătate, transparență, încredere, înțelegere și obiectivitate. Multe femei au atenție distributivă și sunt excelente când vine vorba de colaborare. Nu le este frică să încerce lucruri noi și nu se tem de greșeli, atâta timp cât pot fi constructive. Femeile au dovedit că pot face față multor provocări din domeniul de business datorită ambiției și dorinței lor de a cunoaște lucrurile în detaliu. Femeile au redefinit conducerea în multe feluri, ceea ce a contribuit la recunoașterea valorilor reprezentate de femei în zona de business”, a declarat Dana Demetrian, Vicepreședinte Retail&Private Banking BCR. 

Femeile fac operaționale sectoare neglijate de bărbați

Femeile fac să existe nișe care sunt rar explorate de bărbați, precum serviciile de consultanță, afacerile vestimentare, afacerile farmaceutice sau magazinele alimentare. Femeile aleg să investească în fondurile de investiții într-o proporție mai mare decât bărbații. Astfel pentru 49,5% dintre bărbați există 50,5% femei care plasează bani în acest domeniu. Totodată, femeile investesc și sume mai mari. Ele dețin active de 2,8 miliarde lei în aceste fonduri, mai mult decât bărbații, după cum arată studiile BCR.  Iar domeniile în care femeile sunt mai active decât bărbații sau chiar o influență, pentru bărbații de afaceri din jurul lor, nu se orpesc aici.

64.000 de femei au investit în fonduri de obligațiuni, piață monetară, fonduri cu un grad de risc scăîzut, cu 4% mai mult decât bărbații. În plus, 36% dintre clienții care au cumpărat aur, în 2014, au fost femei. Iar cei mai mulți bărbați care au cumpărat aur, au făcut-o tot pentru femei”, arată statisticile BCR și SAI ERSTE ASSET MANAGEMENT.

În anii de criză, afacerile conduse de femei au avut o evoluție mai bună decât cele conduse de bărbați

Problemele economice par să fie și ele mai ușor de traversat, atunci când la conducerea firmei de află o femeie. Potrivit datelor BCR, în ultimii trei ani, afacerile conduse de femei au avut o dinamică aparte față de restul businessurilor.

Afacerile conduse de femei au înregistrat, în ultimii trei ani, o creștere anuală a cifrei de afaceri cu 2% mai mare decât media națională a companiilor. Femeile preferă să își deschidă afacerile în orașe mari, iar București, Cluj și Timișoara concentrează pentru 30% din afacerile înființate în ultimii doi ani, de femei. O altă cifră relevantă este cea care arată că ponderea firmelor deținute de doamne este cu 4% mai mare față de media națională, în aceste orașe”, se arată în studiul BCR.

În privința comportamentului financiar, femeile par să fie mai inspirate decât bărbații.

  • Astfel, ele reușesc să semneze 53,6% din totalul contractelor, iar sumele pe care ele le încasează însumează 52,6% din total
  • 52,6 dintre ele depozitează banii în depozite bancare
  • În timp ce doar 43% dintre ele apelează la credite
  • Doar 38% dintre femei au credite neperformante, comparativ cu 62% dintre bărbați
  • Și doar 41% dintre ele au contractat în 2014 credite, comparativ cu 59% dintre bărbați

În acest context, tot mai multe femei sunt căutate pentru a ocupa poziții de conducere în companii, iar contribuția lor se regăsește direct în performanța businessurilor și în cifra de afaceri a companiilor.

CITEȘTE ȘI:

16 March 2015