Problemele economice ale Greciei s-au transformat în motive de panică la nivel internațional. România este unul dintre partenerii de afaceri favoriți ai Greciei, iar o parte considerabilă din activele sistemului bancar local sunt controlate de bănci cu capital grecesc. Aceste lucruri pun țara noastră într-o situație sensibilă. Cu toate acestea, faptul că leul este încă moneda națională se transformă într-un puternic avantaj. Potrivit specialiștilor, acesta este motivul pentru care putem vorbi despre o vulnerabilitate moderată în fața șocului pe care îl imprimă decăderea Greciei, la nivel european.

37616-grecia.jpgExporturile românești către Grecia au cumulat, anul trecut, 3,1% din PIB.  De cealaltă parte, investițiile grecilor în România au depășit 4 miliarde de euro, iar numărul societăților elene în România a trecut de 5.000. Apetitul pentru sistemul bancar românesc este important, dovadă stând faptul că aproximativ 13% din activele sistemului bancar din România sunt controlate de bănci cu capital grecesc. În afară de acest domeniu, grecii mai preferă agricultura, comerțul cu amănuntul și industria alimentară.

„Imobiliarele sunt undeva mai jos în topul preferințelor grecilor în România, dar există proiecte în construcție, chiar și antecontractate, finanțate cu bani grecești. Dar trebuie clarificat un anumit aspect: deși întreaga lume trebuie să rămână în stare de alertă, pentru a observa evoluția Greciei, panica nu este necesară, în România. La fel ca toate țările est-europene care nu au trecut la euro, și România are pârghia stabilizării prin moneda națională, ceea ce o face mai puțin vulnerabilă la undele de șoc”, a explicat pentru IMOPEDIA.ro Matei Căpitanu, consultant financiar Top Europe Finance Consulting

Grexitul nu este văzut încă drept scenariul cu cele mai mari șanse de concretizare

În multe scenarii făcute de analiști, Grexitul nu este ipoteza cu cele mai mari șanse de concretizare, în acest moment. Cu toate acestea, nu este nici o teorie de neglijat, iar efectele ei ar influența direct situația economică a României, influențând în mod special totalul exporturilor țării și cel al investițiilor străine directe.

„Trebuie să ne întrebăm ce se va întâmpla cu cele peste 5.000 de companii cu capital grecesc din România. Este plauzibil să nominalizăm retragerea capitalurilor și restrângerea activității exclusiv în țara mamă, ca principale efecte ale Grexitului. Dar nu este obligatoriu ca investitorii greci să urmeze acest plan. Din contră chiar, pentru că este de așteptat ca în Grecia să se instituie un control asupra capitalului, care să fie nociv planului lor de business. Pentru nimeni nu este o surpriză evoluția economică a Greciei, iar oamenii de afaceri au întotdeauna măcar un plan de rezervă”, a explicat pentru IMOPEDIA.ro Flavia Mureșan, business developer Moneystate.

Băncile grecești din România pot fi protejate de BNR, dacă apare această necesitate

Nici numărul mare al băncilor grecești în România nu este neapărat un motiv solid de îngrijorare. Explicația stă în faptul că subsidiarele locale s-au adaptat normelor locale de funcționare. Ele sunt supravegheate și reglementate de BNR și autoritățile române. Așadar, nu vorbim despre sucursale ale băncilor mamă.

„Grexitul este un ultim act, nu se va întâmpla peste noapte, iar dacă acest lucru se va întâmpla, vor avea loc schimbări politice și economice de durată. Cert e că de acum intrăm în zone necartografiate, privind evoluției Greciei, nu este încurajator. Efectele pe piața din România sunt secundare. Nu suntem subiectul acestor probleme, nu suntem în zona euro, putem să privim cu calm, dar cu interes”, a declarat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR.

Oficialul BNR a asigurat că depozitele sunt garantate prin schema clasice de garantare, și nu există riscuri pentru titularii acestora. În plus, chiar dacă băncile cu capital grecesc ar putea fi afectate, pericolul este diminuat de faptul că Banca Centrală dispune de resurse pentru a sprijini instituțiile financiare, în caz de necesitate.

CITEȘTE ȘI: