Începe o nouă săptămână, pentru bursa din întreaga lume. Investitorii continuă să fie dominați de teamă, sub unda de șoc propagată de China, săptămâna trecută, dar una dintre caracteristicile fascinante ale bursei este flexibilitatea ei: o zi neagră este urmată întotdeauna de săptămâni cu câștiguri-record. Totuși, momentele de cădere drastică sunt un semnal de alarmă pentru întreaga lume, iar România trebuie să ia în calcul efectele întârziate care pot apărea.

39054-bursa_china.pngPrăbușirea bursei chineze, de săptămâna trecută, a însemnat un moment de panică la nivel global. Țări aflate la mii de kilometri distanță au început să își ajusteze politicile financiare în funcție de blocajul bursier asiatic. China este a doua cea mai mare economie a lumii, iar creșterea ei economică este crucială pentru întreaga lume. Este drept, unele țări sunt afectate direct, cum este cazul Germaniei, iar altele – indirect, cum este cazul României. Cu toate acestea, orice guvern trebuie să aibă un scenariu de criză pregătit, pentru situația în care derapajul Chinei este atât de puternic încât să destabilizeze economiile altor țări.

„Încetinirea economiei Chinei are puterea de a încetini întreaga economie globală, inclusiv economia românească. Încondițiile în care China este între primii patru parteneri comerciali ai Germaniei, iar Germania este principalul partener comercial al României în privința exporturilor, este clar impactul indirect asupra creșterii economice”, a explicat pentru IMOPEDIA.ro Marcela Tudose, analist economic.

România riscă prea mult dacă implementează prevederile noului Cod Fiscal, în contextul economiei globale actuale

O asemenea lovitură este greu de cuantificat însă, cel puțin până în momentul în care devine iminentă. Momentan însă, sfatul specialiștilor este să nu ne bazăm pe creșterea economică marcată în ultimul an. Deși ea există, nu este încă destul de bine fundamentată pentru a face față unui nou val de cădere economică internațională. Mai mult, controversatele prevederi din noul Cod Fiscal periclitează acest statut de echilibru economic.

„Potrivit noului Cod Fiscal, reducerea impozitelor se face simultan cu creșterea salariilor. Un asemenea scenariu poate genera dezechilibre în cascadă, care nu mai pot fi oprite decât cu creșterea impozitelor și scăderi salariale, deci anularea măsurilor inițiale. Un preț prea mare pentru un lucru care poate fi evitat”, continuă analistul economic.

Prăbușirea bursei chineze nu trebuie tratată cu prea mult pesimism, susțin unii specialiști

Totuși, există și argumente pentru care întregul episod cu prăbușirea bursieră a Chinei nu trebuie tratat cu prea mult pesimism. Primul argument este dimensiunea bursei chineze, a cărei valoare reprezintă o treime din PIB-ul național. Spre comparație, în țările dezvoltate, valoarea bursieră depășește 100%. Similar, în țările dezvoltate, până la jumătate din populație investește pe bursă, în timp ce doar 6% dintre chinezi fac acest lucru. De asemenea, chinezii sunt foarte stricți atunci când vine vorba de redresare economică.

„După 2008, când întreaga lume era în colaps, China a instituit un program de investiții de stat cu o amploare impresionantă. În urma acestuia, China a reușit performanța de a fi prima țară care a ieșit din recesiune și, ca un avantal colateral, a tras după ea o bună parte a lumii, cu precădere țările emergente”, explică Marcela Tudose. 

În acest context, specialiștii sfătuiesc autoritățile să nu ia decizii drastice până când nu se cristalizează situația internațională. Din experiențele anterioare, după închiderea bursei de la New York, s-a demonstrat faptul că impactul nu a fost atât de puternic pe cât se anticipa. Cu toate acestea, închiderea bursei din China a reușit să coboare prețul petrolului la cel mai mic nivel din ultimii șase ani, iar valoarea medie a materiilor prime a înregistrat cea mai mare depreciere din acest secol. Prețul aurului a scăzut și el, deși cu un procent de doar 0,6%. Urmează deci o săptămână de concretizare a temerilor sau, din contră, scenariilor optimiste ale investitorilor referitoare la economia mondială.

CITEȘTE ȘI:

11 January 2016