Unele dintre cele mai importante nume de pe piaţa bancară americană se luptă cu un val dur de acuze. Nume precum JP Morgan şi Bank of America sunt investigate pentru spălare de bani, încurajarea terorismului şi finanţarea traficului de droguri. Totul face parte din cel mai agresiv demers împotriva spălării banilor lansat în SUA în ultimele decenii.

26395-banca.jpgMarile bănci americane care au reuşit să supravieţuiască crizei economice încearcă acum să facă faţă investigaţiilor iniţiate de autorităţile federale. Acuzele sunt de natură să discrediteze puternic, dacă urmează să se adeverească. Din neglijenţă sau nu, aceste bănci au permis teroriştilor şi traficanţilor de droguri să spele bani prin intermediul lor.

Autorităţile federale şi locale investighează unele dintre cele mai mari bănci americane care nu au supravegheat corect transferurile de fonduri, ceea ce ar fi permis traficanţilor de droguri şi teroriştilor să spele bani", relatează publicaţia New York Times, citând mai multe surse.

Momentan, întregul demers este în plină desfăşurare. Autorităţile americane se pregătesc să lanseze acţiuni împotriva JP Morgan şi să ancheteze activităţile mai multor altor bănci mari, printre care și Bank of America. Reprezentanţii celor două instituţii citate au refuzat să comenteze.

Ofensiva SUA împotriva băncilor atinge şi Europa

Ofensivele statului american nu sunt o noutate pentru aceste bănci. Anul trecut, JP Morgan a trecut printr-un proces cu autorităţile de reglementare, care suspectau posibila încălcare a sancţiunilor economice aplicate de SUA Cubei şi Iranului.

De asemenea, autorităţile americane au lansat deja învestigaţii pentru încălcarea embargourilor şi împotriva mai multor bănci europene mari. Astfel, banca britanică Standard Chartered a fost obligată la plata unei amenzi de 340 milioane dolari, la jumătatea lunii august.

Royal Bank of Scotland este investigată, la rândul ei, în Statele Unite, pentru posibila încălcare a sancţiunilor împotriva Iranului.

 

CITEȘTE ȘI: SUA anunţă ieşirea din criza imobiliară, iar România aşteaptă adâncirea crizei economice

 

 

17 September 2012