Salariile cumulate ale celor mai bine plătiţi zece angajaţi din România în 2011 depăşesc 9 milioane euro. Dacă în anii trecuţi, bancherii erau în fruntea clasamentului, de data aceasta lider este un manager din sectorul imobiliar, cu un venit lunar de 100.000 euro. Media câştigurilor din top 10 a urcat la 4 milioane lei/an, faţă de 3 milioane lei/an în anul precedent.  

26154-cei_mai_bine_platiti.jpgNu mai puţin de 1,2 milioane euro a fost venitul declarat anul trecut al unui manager din sectorul imobiliar, arată datele transmise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pentru ZF. Cu un câştig de 100.000 euro/lună, acesta este cel mai bine plătit angajat al anului 2011, surclasând bancherii, care ocupau an de an primele poziţii în clasamentul celor mai mari câştiguri din România.

Clasamentul celor mai bine plătiţi oameni din România în 2011 este dominat de angajaţi din sectorul financiar şi consultanţa pentru afaceri şi management, cu patru şi, respectiv, două prezenţe în ierarhia câştigurilor. Numărul bancherilor s-a triplat faţă de anul precedent – dacă în 2010, deşi ocupa prima poziţie, era un singur angajat din sectorul financiar, anul trecut aceştia au ocupat poziţiile trei, opt şi nouă.

Clasamentul celor mai bine plătiţi angajaţi din România în 2011:

  1. Dezvoltare/promovare imobiliară – 5,37 milioane lei/an
  2. Telecomunicaţii (cablu) – 4,97 milioane lei/an
  3. Activităţi de intermedieri monetare – 4,61 milioane lei/an
  4. Activităţi sportive – 4,57 milioane lei/an
  5. Lucrări instalaţii electrice – 3,67 milioane lei/an
  6. Administrare a fondurilor – 3,65 milioane lei/an
  7. Alte activităţi de intermedieri monetare – 3,56 milioane lei/an
  8. Activităţi de intermedieri monetare – 3,47 milioane lei/an
  9. Activităţi de intermedieri monetare –  3,38 milioane lei/an
  10. Consultanţă afaceri/management –  3,02 milioane lei/an

 

Salariile cumulate ale celor mai bine plătiţi angajaţi din România în 2011 depăşesc 40 milioane lei, faţă de anul precedent, când valoarea totală ajungea la 33,3 milioane lei. De asemenea, media câştigurilor din top 10 a urcat de la trei la patru milioane lei/an. În clasamentul celor mai bine plătiţi oameni din România în 2011, au existat patru manageri cu venituri nete anuale de peste un milion euro, în timp ce în 2010 numai liderul clasamentului depăşea această sumă.

Clasamentul este făcut numai în baza pachetelor salariale, fără a se lua în calcul câştigurile realizate din dividende, dobânzi, tranzacţii imobiliare, chirii sau alte surse.

CITEȘTE ȘI: Un nou set de taxe pentru locuinţă intră în vigoare de săptămâna viitoare


28 August 2012