Tensiunile sunt încă foarte mari în Zona euro, iar acest lucru ar putea duce la intrarea în incapacitate de plată a mai multor ţări. Șocul unei asemenea schimbări ar putea afecta atât băncile europene, cât şi pe cele din alte zone ale lumii. Tocmai din acest motiv, bancherii preferă să stea în gardă şi să se aştepte la tot ce este mai rău. Chiar şi un noul val de recesiune.

Raportul anual al CSFI, făcut în asociere c23606-global-financial-crisis.jpgu PricewaterhouseCoopers, aşează riscul macroeconomic pe primul loc între 30 de ameninţări posibile pentru sectorul bancar. De fapt, această îngrijorare este la cel mai înalt nivel din ultimii 13 ani, timp în care autorii studiului au analizat piaţa. Sondajul se bazează pe răspunsurile a mai mult de 700 de bancheri, membri ai autorităţilor de reglementare şi analisti din 58 de ţări. Mulţi dintre aceştia se aşteaptă la un nou val de falimente bancare şi naţionalizări. Respondenţii estimează că şocul unui colaps al Zonei euro ar afecta nu doar băncile europene, ci şi cele din alte regiuni. Bancherii din ţări precum Statele Unite, Canada, China, Argentina sau Australia au aşezat criza din Zona euro pe primul loc între îngrijorările lor.

„În actualul context, foarte multe bănci vor avea probleme în a genera venituri adecvate din toate segmentele in care activează. Băncile vor fi nevoite să-şi refacă modelul de afaceri, iar noi reduceri de personal în sectorul financiar par inevitabile, pe măsură ce băncile vor căuta să-şi reducă cheltuielile”, a declarat Dan Iancu, Partener, Servicii de Consultanţă pentru Management, Liderul Grupului de Servicii pentru Sectorul Financiar, PwC România.

Prăbuşirea Zonei euro ar aduce cu sine pierderi masive din credite, risc care a fost identificat pe locul 2 de către bancheri, după riscul macroeconomic. Acest lucru ar fi urmat de o criză de finanţare, băncile având accesul blocat la lichiditati şi capital (riscurile 3 şi 4). Pentru a completa acest tablou, creşterea ingerinţelor politice (nr. 5) şi înăsprirea cadrului de reglementare (nr. 6) sunt alte riscuri majore identificate de către respondenti. Deşi iniţiativele de reglementare sunt menite să pună capăt crizelor bancare, acestea reprezintă de asemenea un cost adiţional şi deturnează băncile de la obiectivele lor, îngreunându-le misiunea de a asigura finanţarea economiei. Îngrijorarea cu privire la capacitatea băncilor de a găsi o cale de ieşire din criză este de asemenea ridicată: slăbiciunile în guvernanţa corporativă (9) şi riscul de management (10) sunt prezente între primele 10 riscuri percepute la nivel global. Un risc în creştere este cel legat de continuitatea afacerilor (pe locul 12, faţă de poziţia 21 în ediţia precedentă), risc legat de capacitatea sistemului bancar de a supravieţui unui eşec major al unei instituţii financiare.

„Imaginea care rezultă din acest sondaj este destul de întunecată. Acesta reliefează un sistem bancar fragil, ameninţat de multiple riscuri şi incertitudini”, a declarat David Lascelles, editorul studiului.

Pentru prima dată, sondajul a indicat faptul că perspectiva asupra riscurilor este mai bună în economiile emergente decât în statele dezvoltate. Respondenţii din America Latină, Africa, Asia şi Orientul Îndepărtat sunt mai încrezători în perspectivele pieţelor lor decât cei din America de Nord şi Europa, ca urmare a ritmurilor mai ridicate de creştere, cu toate că şi statele emergente se văd vulnerabile la şocurile financiare globale. Cu toate acestea, sondajul a arătat că îngrijorările asupra perspectivelor Chinei sunt în creştere, pe măsură ce creşterea economică încetineşte, iar băncile trebuie să facă faţă unor presiuni în creştere. 

CITEȘTE ȘI: Tot mai puţini bani pentru imobiliare. Nici românii, nici străinii nu mai sunt interesaţi de investiţii.


27 februarie 2012