Anul 2012 nu a reuşit să îl depăşească pe cel precedent, în ceea ce priveşte activitatea din segmentul construcţiilor rezidenţiale. Numărul renovărilor sau al proiectelor noi a fost uşor mai scăzut decât în 2011, iar specialiştii nu întrevăd îmbunătăţiri nici în prima parte a anului început recent.

29227-dscn5794.jpgConstrucţiile rezidenţiale au înregistrat o uşoară scădere în 2012 comparativ cu anul precedent. Au fost acordate peste 37.800 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 4% faţă de anul 2011, conform ultimei analize a Institutului Naţional de Statistică.

Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale pe parcursul anului 2012, comparativ cu 2011, pe regiuni de dezvoltare:

  • Nord-Est: -615 autorizaţii
  • Sud-Muntenia: -423 autorizaţii
  • Sud-Est: -415 autorizaţii
  • Vest: +260 autorizaţii
  • Bucureşti-Ilfov: +60 autorizaţii

În ultima lună din an, segmentul rezidenţial a înregistrat o scădere atât faţă de luna noiembrie 2012, cât şi faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, arată analiza INS. În luna decembrie 2012, au fost eliberate 2.342 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, numărul fiind mai mic cu 10,4% faţă de luna precedentă şi cu 14,2% faţă de luna decembrie 2011. În plus, aproape 65% dintre autorizaţiile eliberate luna trecută sunt pentru construcţii rezidenţiale din zona rurală.

De asemenea, se preconizează o scădere a activităţii din sectorul construcţiilor, în următoarele trei luni, ceea ce însă nu se va reflecta şi în preţul lucrărilor.

Potrivit estimărilor din luna ianuarie 2013, în activitatea de construcţii se va înregistra, pentru următoarele trei luni, scădere a volumului producţiei (sold conjunctural -28%) şi a stocului de contracte şi comenzi (sold conjunctural -24%). Managerii estimează scădere a numărului de salariaţi (sold conjunctural -29%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii, se preconizează creştere moderată a acestora (sold conjunctural +8%)”, susţin specialiştii Institutului Naţional de Statistică.

 

CITEȘTE ȘI Hercesa: 2013 va fi un an greu pentru piaţa imobiliară, se vor căuta ofertele cu preţ cât mai mic

 

28 January 2013