Ce mai e nou in piata-septembrie

Am promis ca la fiecare sfarsit de luna, sa incerc o retrospectiva  cat mai completa a celor  intamplate in luna precedenta.

Iata-ne asadar la finalul lunii septembrie, prima luna de dupa concedii, luna in care mare parte a agentilor isi pusesera mari sperante de revenire a pietei.  Desi se pare ca atat letargia de dupa concedii , precum si inceputul de an scolar, au ocupat mai mult timpul populatiei decat goana dupa case,  schimbari majore in numarul de cumparatori, precum si o dezmortire accentuata a tranzactiilor, s-au facut simtite. Unul dintre lucrurile care a ajutat la cresterea numarului de tranzactii, a fost si organizarea a nu mai putin de 3 targuri imobiliare in aceasta luna.  Desi doar o parte au avut succesul scontat, impulsul dat pietei a fost unul remarcabil. Inclusiv pentru compania la care activez momentan, care s-a ales cu doua tranzactii deja, de pe urma targului.

Daca am scris data trecuta, despre cum se vinde o proprietate, relatand despre tranzactia lui Stefan, din postura de outsider, saptamana viitoare voi avea ocazia sa va povestesc din interior, despre „Cum se vinde o proprietate-exemplul doi”. Asta pentru ca  prietenul si colegul Mihai Cranga de la Sud Est Imobiliare, a reusit una dintre cele mai frumoase tranzactii la care am asistat in intreaga mea cariera. Pentru cei care vor sa isi faca o idee despre ce e vorba, recititi aici : http://media.imopedia.ro/comunicate-de-presa/ziua-usilor-deschise-13186.html.  Povestea este cu atat mai frumoasa incat, desi ne acordase contractul de reprezentare, nici proprietarul nu era convins ca vom reusi. A si afirmat-o de altfel aici : http://www.imopedia.ro/run/2010/07/exclusivitatea-la-romani-episodul-2/.  Dar pe larg, in postul urmator.

Continuand seria de Open House-uri, Sud Est ne-a chemat la ultima lor proprietate(http://www.imopedia.ro/anunt/vila-in-bucuresti-titan-659RUN3029.html).  Tot la capitolul Open House, George Marcu de la Green Angels, ne pregateste o surpriza : organizeaza un nou Open House la Vila Coresi( www.vilacoresi.ro ). Astfel, pe 16 si 18 octombrie,  cei care aveti clienti interesati de o achizitie buna, poftiti-i la vizionare. Va fi cu atat mai interesant cu cat, pentru un apartament rezervat direct din Open House, cumparatorul va primi un discount de 20.000 Euro! Eu zic ca-i bine!

La capitolul educatie,  am avut parte de o noua serie de intalniri cu si despre reprezentare imobiliara la APAIR.  De data asta, Ileana Preda de la Re/Max  a fost cea care a impartasit din experienta ei.  Tot sub patronajul APAIR si cu sprijinul CEREAN, ieri si astazi a avut loc cursul lui Tony Macaluso, pentru a doua oara in acest an la Bucuresti. Pentru cei care nu au fost acolo, pot sa va spun ca habar nu aveti ce se poate face cu un balon!!! Desi prima zi, a fost in mare parte o reluare a primului curs tinut in mai,  astazi am avut parte de multe noutati si idei originale.
Tot la capitolul educatie,  de remarcat intentia ABI de a lansa „scoala de brokeri imobiliari”. Tot la ABI, aparitia contractelor de prestari servicii imobiliare standardizate, se anunta benefica in piata.

Intentia declarata de catre tot mai multi agenti imobiliari de a se concentra doar pe reprezentare exclusiva, nu a ramas fara ecou. Astfel, am avut surpriza sa regasesc in doua softuri de gestiune imobiliara de proprietati si anunturi particulari, module de colaborare intre agentii. Astfel, odata postata oferta in soft cu mentiunea „doresc colaborare”, ea poate fi vazuta instant de catre alti agenti care utilizeaza respectivul soft, indiferent din ce companie fac parte.
Tot pentru a veni in sprijinul comunitatii de agenti imobiliari care lucreaza in sistemul de reprezentare exclusiva, din ce in ce mai multe portaluri au introdus in motorul de cautare posibilitatea de a selecta acest tip de oferte. Astfel,  cumparatorii pot gasi mai usor ofertele respective.

Noutati in piata.  Ultimele noutati in piata, provin de la Nicu Dinu, despre care am aflat in sfarsit ce a „plamadit” in ultimele luni: 3 ansambluri rezidentiale de case in Frumusani si unul de OZN-uri(vorba lui Vali). . By the way : Nicu isi vinde apartamentul. Nu, nu l-a ajuns criza ci isi ia ceva mai mare. Astfel, daca stiti pe cineva care vrea un apartament de 2 camere in Vatra Luminoasa….
La acelasi capitol, merita trecuta si preluarea de catre George Marcu a unui nou imobil rezidential, in zona Pietei Victoriei.  Iar in Pipera, Iulian Niculae se pregateste sa faca acelasi lucru. Soo….daca aveti clienti, puneti mana pe telefoane! J
Si daca tot vorbeam de Iulian, acesta si-a lansat si el blogul personal. Aflati ce are de spus “doctoriciul de case”, de aici : www.iulianniculae.ro.

Ce e mai bun se pastreaza la final. Vorbim aici despre cele mai importante vesti ale lunii septembrie din punctul meu de vedere. Iata topul meu personal :

-locul 3 : au aparut zvonuri despre un exit din Romania al unui gigant; nu dau nume, dar va asigur ca e mare!

-locul 2 : si o mare surpriza pentru mine, este aparitia unei noi companii imobiliare pe piata, condusa de Adrian Capraru, unul dintre fondatorii Eurisko! Cum, cand si in ce fel a parasit acesta actualul CBRE:Eurisko, este inca o necunoscuta pentru mine. Noua companie poarta denumirea de Next Gen Consulting( http://www.nextgenconsulting.ro/Management.php )

-locul 1 : dupa un amplu proces de rebranding, compania imobiliara RealTime, a anuntat ca negociaza cu o companie imobiliara multinationala, pentru o asociere de brand pe piata locala, urmand ca intr-un termen relativ scurt(3 ani), multinationala sa preia integral compania romaneasca! Astea da vesti bune pentru piata imobiliara romaneasca si pentru agentii in special. Dovedeste ca businessul in care suntem este unul solid, in ciuda crizei.

Cam asta ar fi tot, oameni buni. Am uitat cu siguranta cateva aspecte, dar revin daca e cazul.

Share/Save/Bookmark

Ce mai e nou ?

Cautand inspiatie pentru acest articol, recapitulam evenimentele care au avut loc in piata imobiliara in ultima vreme, cand am constatat ca tocmai o retrospectiva a acestor lucruri ar fi binevenita.Haideti sa vedem asadar, ce s-a mai intamplat in piata:

La inceputul lunii, Sud Est Imobiliare a organizat un Open House, pentru una dintre proprietatile aflate in reprezentare exclusiva in agentie. Evenimentul a fost anuntat(si) aici : http://media.imopedia.ro/comunicate-de-presa/ziua-usilor-deschise-13186.html.
Din informatiile mele, este primul Open House organizat “ca la carte” dupa toate regulile pe care le presupune mandatul de reprezentare exclusiva. Rezultatele, fara a fi spectaculoase, sunt multumitoare si au meritat efortul.

Saptamana trecuta, s-a desfasurat Regata Imobiliara. Cum nu am participat la targ, nu stiu care a fost atmosfera acolo. Se pare insa ca unii, au avut rezultate: http://media.imopedia.ro/stiri-imobiliare/la-regata-imobiliara-s-au-vandut-case-de-vacanta-din-grecia-13300.html?utm_source=imopedia&utm_medium=hp&utm_campaign=contentcross

La A.P.A.I.R., au continuat cursurile despre reprezentare exclusiva. Ieri, a fost randul Ilenei Preda sa tina seminarul de reprezentare. De data asta, cadrul de desfasurare a fost unul mult mai apreciat de participanti(in speta o cafenea de langa sediul asociatiei), unde aerul conditionat, sucurile reci si cafeaua tare au facut diferenta.

Continua razboiul cu agentiile care promoveaza oferte imobiliare fara a avea acordul proprietarului in acest sens. Si care promoveaza si alte preturi decat  cel anuntat de proprietar. Dupa ce am avut o lupta  personala cu o serie de agentii imobiliare, pentru a retrage o proprietate de la promovare(http://www.imopedia.ro/anunt/apartament-in-bucuresti-stefan-cel-mare-659RUN2965.html), colegul meu Andrei Rusu se afla acum in situatia mea, avand o lista de oferte in reprezentare exclusiva , pe care anumite agentii refuza sa le scoata de la promovare, pe motiv ca “nu vor ei”!  Vom continua aceasta lupta, pana cand or sa intelegea toti ca, sa fii agent imobiliar inseamna mai mult decat plimbator de clienti.

Creste numarul de agentii imobiliare care trec catre sistemul de reprezentare exclusiva. Daca urmariti siturile imobiliare, veti constata cu placere ca s-au inmultit considerabil ofertele care au din titlu semnalat acest lucru. Va invit sa le studiati chiar. Si a crescut si numarul tranzactiilor in sistem, ultima proprietate vanduta fiind o vila in Cotroceni. Totodata, creste gradul de deschidere al proprietarilor catre acest sistem, indiferent de conditia lor sociala.

O parte dintre colegi sunt in concediu. Acum, nu stiu daca de odihna sau de nevoie! Cert este ca, am trecut saptamana trecuta pe Stefan cel Mare si Mosilor, iar 4 din 5 agentii la usa carora am batut, in plina zi, aveau lacatul pe usa. Ori au facut atat de multi bani, incat au fugit in Maldive, ori nu au mai avut bani sa tina deschis. Nu stiu care varianta e cea corecta.

Cam asta ar fi pe scurt retrospectiva ultimei perioade. Daca mai apar completari, le voi adauga.

Share/Save/Bookmark

Cauta
info
Ultimele Comentarii
e super articol adevarat daca nu te zbati si nu esti ferm nu poti face bani
@Marin Catalin: Foarte corect! Lucrez in domeniul imobiliar si stiu: Supararea Vanzatorilor = Bucuria Cumparatorilor (cei care nu au nevoie de imprumu...
Subscriu si plagiez informatiile daca mi se permite, sunt puncte foarte bune de care ne lovim zilnic, sau ii trimit aici. Trebuie adaugata "solutia" d...
Marin Catalin on
10-Episodul III: Pretul
Da, e ok articolul.Treaba e ca o simpla constatare a vietii dtale de agent imobiliar sau de patron in imobiliare.Daca darea in plata intra in vigoare ...
Din păcate... never-ending story! :)
Blog IMOPEDIA
Imopedia RUN
20-Sep-2012
Asigurarea obligatorie a locuințelor s-a transformat într-un concept atât de superfluu încât parcă orice discuție trece pe lângă urechile celor care ar trebui să fie dire
Bloguri AFILIATE IMOPEDIA
Dragos Dragoteanu
18-Feb-2019
In Romania nu exista numai impredictibiliate fiscala. Exista si una a profiturilor. Altfel spus, companii private romanesti si straine, ani la rand, nu au putut sa-si prezica "nor
Adrian Crivii
01-Jan-1970
Tag-uri
RSS Feed
Subscribe in NewsGator Online Add to netvibes Subscribe in Bloglines Add to Google Reader or Homepage Powered by FeedBurner