Într-o economie atât de dificilă, este reconfortant să ştii că proprietatea pe care o deţii poate produce bani. În Bucureşti, sunt sute astfel de imobile, iar beneficiile pe care ele le aduc sunt tentante atât pentru proprietari, brokerii imobiliari, dar şi pentru cei interesaţi de ele. Este vorba despre vilele din centrul şi nordul Capitalei, care par să formeze cel mai activ segment al pieţei imobiliare, în acest moment.

24645-vila.jpgProprietarii de vile par să fie privilegiaţii perioadei criză. Mai ales dacă proprietăţile lor sunt situate în zonele de centru sau de nord ale Capitalei şi se pretează pentru închiriere de spaţii office. Numărul celor care nu au găsit clienţi, dacă au vrut să vândă sau să închirieze, este infim. Din cele aproximativ 540 de vile, doar 80 mai au spaţii libere. Adică aproximativ 15%.  

Cu toate că în Centru-Nord este concentrată cea mai mare ofertă de vile şi concurenţa între proprietăţi este mare, aici piaţa este şi cea mai dinamică. Cererea pentru acest perimetru s-a menţinut întotdeauna la un nivel mai ridicat faţă de alte zone din Bucuresti, chiar şi în cei mai dificili ani de criză (2009-2010), şi ca urmare, a atras mai multe persoane şi companii să investească în vile de închiriat”, spune Alexandru Petrescu, manager al companiei de consultanţă ESOP Consulting.

Ofertele sunt atât pentru companii cu câţiva angajaţi, precum şi pentru cele cu zeci de persoane

Un alt avantaj care face vilele uşor tranzacţionabile este faptul că pe piaţă există o varietate foarte mare de oferte. Se găsesc atât vile de 1.400 mp, precum şi construcţii de doar 100 mp. Astfel, fie că este vorba despre o companie cu doar câţiva angajaţi sau una cu zeci, poate chiar sute de oameni, oferte există pentru oricine este interesat. Iar numărul celor interesaţi e mare, date fiind avantajele acestor zone.

„Zona are numeroase avantaje – este o zonă de business, dar în acelaşi timp una liniştită, cu spaţii verzi generoase, cu acces rapid către aeroport, dar şi spre centru. Nu în ultimul rând, vilele au o arhitectură deosebită, multe datând din perioada interbelică şi sunt renovate la un nivel de calitate deosebit. şi clădirile recent construite oferă numeroase avantaje: o anumită eficienţă a spaţiilor, fiind gândite în special cu spaţii deschise largi, open space-uri ce pot rivaliza uneori cu succes cu cele din clădirile de birouri”, continuă Alexandru Petrescu, manager al companiei de consultanţă ESOP Consulting.

Cele mai mari vile din zonă sunt dispuse pe demisol, subsol, parter, două etaje şi mansardă, pot avea chiar corpuri de clădire separate, au locuri de parcare la exterior şi dispun de toate facilităţile necesare: lift Schindler, climatizare, cablare pentru voce-date etc.

Vilele se vând mult mai uşor decât clădirile de birouri

Ca număr, în Bucureşti, sunt de peste două ori mai multe vile scoase la închiriere decât clădiri de birouri, construite special cu această destinaţie. În total, pe piaţă există aproximativ 1.500 vile şi 700 clădiri de birouri, de clasă A, B sau C. Diferenţa dintre clădirile de birouri şi vile este că acestea din urmă se închiriază mult mai rapid.

„Vilele stau mult mai bine, în ceea ce priveşte raportul dintre numărul imobilelor închiriate integral şi numărul imobilelor care mai au spaţii disponibile: mai puţin de 20% din vilele din Bucureşti mai au spaţii libere la închiriere, în timp ce mai mult de jumătate de clădirile de birouri aşteaptă încă să fie închiriate (fie că este vorba de o suprafaţă de 100 mp, fie de 7.500 mp, cea mai mare)”, completează Alexandru Petrescu.

Acest aspect este însă destul de firesc, în condiţiile în care o clădire de birouri are suprafeţe mult mai extinse şi astfel probabilitatea ca un etaj sau un anume modul să fie disponibil la un moment dat, este mult mai mare.

CITEȘTE ȘI: Proprietarii de vile, primii care ies din criză


8 May 2012