Biroul de Urbanism este unul dintre locurile în care, atunci când intri, știi că problemele tale abia încep. Legea este ambiguă și în permanentă schimbare, funcționarii sunt prea puțini și nici ei nu muncesc întotdeauna, iar în perioadele cu controale, nimeni nu mai vrea să pună semnătura pe nimic. Iar dacă această situație este privită cu răbdare de către un om de rând care trece prin această situație poate o singură dată în viață, când își construiește locuința, cu totul altfel stau lucrurile pentru investitori. Aceștia se află la limita răbdării și solicită autorităților să facă un plan urbanistic pe termen lung, indiferent cum arată el, numai să existe o coerență legislativă.

40279-documente_.jpgLegea urbanismul este una dintre cele mai mari probleme imobiliare. Pentru cei care cunosc piața, biroul de urbanism este locul în care încep problemele. Din păcate, aceste probleme nu afectează numai răbdarea celor care vor să își construiască o casă, ci și întreaga economie. Din cauza piedicilor permanente care pornesc de acolo, nenumărați mari investitori, în special străini, preferă să își mute investițiile în alte țări. Este vorba despre milioane de euro care ocolesc România din acest motiv. Cei care totuși se încumetă să își plaseze banii aici, dedică o parte din planurile lor de afaceri special pentru lupta cu birocrația. Ei încearcă pe orice cale, directă și indirectă, să convingă autoritățiel de importanța unei schimbări în domeniu. 

Este imperios necesar să existe un plan urbanistic pe termen lung, pentru că altfel noi nu ne putem planifica afacerile. Este absolut irelevant cum arată acel plan, am ajuns în punctul în care ne dorim doar ca el să existe, să fie unul și același, să fie o continuitate. Cei care ne conduc, autoritățile, vin și pleacă. Iar noi rămânem cu investiții de 200, 300, 500 de milioane de euro începute deja și blocate sau îngreunate de noi modificări legislative”, explică Lori Collin, office leasing NEPI Investment Management.

Problemele de la birourile de urbanism se traduc în pagube însemnate pentru investitori

Pentru un investitor de o asemenea anvergură, credibilitatea este vitală. Ei promit termene de livrare, semnează contracte în funcție de aceste estimări și pierd bani dacă lucrurile nu merg conform planului. Chiar și cu o marjă de eroare luată în calcul, situația poate derapa grav în momentele de schimbare.

Uneori, când sunt controale, nimeni nu mai face nimic, în birourile de urbanism. Astfel, toți cei care au fost suficient de ghinioniști încât să își depună dosarele în perioada respectivă trebuie să aștepte să se liniștească apele. Cei care au noroc, primesc semnăturile necesare la finalul termenului legal. Alții așteaptă și mult după acest termen. Nu ai cu cine să vorbești, nu ai unde să facă presiuni, nimănui nu îi pasă”, explică Marinela Răducanu, avocat Estate&Law.

Serviciile de calitate oferite de autorități se dovedesc mereu a fi doar promisiuni electorale

Același lucru se întâmplă și în perioada alegerilor, când se așteaptă schimbarea conducerii. Nimeni nu pare să fie interesat de faptul că prima consecință a acestui comportament este o gaură în bugetul autorităților locale. Nu contează nici faptul că piața imobiliară este destabilizată de asemenea pauze. Sau că imaginea României este grav afectată de asemenea comportamente iresponsabile. Acestea sunt argumente la care nu răspunde nimeni dintre factorii de decizie. Sunt doar idei de slogan, pentru perioadele electorale. Promisiuni pe care nimeni nu o să le respecte.

Cu oricine încerc să discuți acest lucru, din Primărie, o să îți spună că nu depinde de el. Că astea sunt directivele. Că ei își fac treaba și nu comentează. Dacă le auzi discursurile, ai spune că toată lumea își face treaba impecabil, în ciuda rezultatelor dezastruoase. Iar pentru asta, întotdeauna este vina altcuiva, o persoană imposibil de identificat”, conchide Marinela Răducanu.

CITEȘTE ȘI:

23 mai 2016