Domeniul urbanismului este unul supus controverselor permanente. Persoane fizice, investitori sau avocaţi, cu toţii se plâng de lipsa de transparenţă în domeniu. Iar în loc să se îndrepte spre mai bine, lucrurile se complică chiar şi mai mult. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice lucrează la un proiect legislativ care, spun cunoscătorii, nu face decât să ascundă cât mai multe informaţii despre viitoarele lucrări de construcţie sau modernizare.

32611-pm_39657.jpgMinisterul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice doreşte să schimbe câteva prevederi care au început să fie funcţionale după nenumărate insistenţe ale societăţii civile. Una dintre acestea se referă la faptul că vecinii trebuie să fie înştiinţaţi, printr-un panou de afişaj, despre datele esenţiale ale şantierului. De exemplu, despre ce lucrări este vorba sau cât timp vor dura ele.

„Aceste prevederi erau anunţate prin ordinul Ministrului Dezvoltării nr. 2701/2010, care a fost emis în urma solicitărilor repetate ale societăţii civile. Acest ordin prevedea şi o procedură de consultare a vecinilor afectaţi de documentaţiile de urbanism, mă refer la PUZ şi PUD. Prin acest ordin, erau prevăzute şi momentele concrete în care cetăţenii puteau trimite observaţii la proiecte. Acum, toate aceste lucruri dispar, prin proiectul de modificare a Ordinului menţionat”, a declarat pentru IMOPEDIA.ro Nicuşor Dan, preşedintele asociaţiei Salvaţi Bucureştiul.

Prin îngreunarea unor asemenea demersuri, autorităţile nu fac decât să încurajeze speculatorii imobiliari şi să îngreuneze munca investitorilor oneşti. Din acest motiv, spun specialiştii, este de aşteptat să crească numărul proceselor în instanţă, între vecini.

„Până acum, investitorii erau obligaţi prin lege să îşi anunţe vecinii care ar putea fi afectaţi de lucrările desfăşurate prin postarea acelor panouri în zonă. Iar acest lucru trebuie să se întâmple înainte să fie întocmit Planul Urbanistic Zonal sau Planul Urbanistic de Detaliu, astfel încât să poată fie făcute schimbări. Astfel, vecinii se pot adresa autorităţilor, iar acestea au timp să răspundă. Potrivit noilor propuneri, vecinii pot afla despre lucrările care urmează să fie făcute în zona lor doar dacă urmăresc permanent site-ul primăriei şi doar după ce PUZ-ul a fost întocmit. Nimeni nu se uită permanent pe internet pentru a vedea dacă se construieşte ceva lângă el, decât dacă este activist”, precizează oficialul Salvaţi Bucureştiul.

Aceasta nu este singura modificare controversată la legea urbanismului, făcută în acest an. Un alt act care a fost catalogat drept nepotrivit a fost cel prin care investitorii pot cere să construiască mai înalt şi mai dens decât prevede legea în vigoare. De asemenea, s-a micşorat numărul inspectorilor de la Inspectoratul de Stat în Construcţii, s-a desfiinţat Direcţia de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism din Ministerul Dezvoltării, s-a redus numărul de specialişti din Comisiile Zonale ale Monumentelor Istorice, iar Direcţiile Judeţene pentru Cultură şi ale Agenţiilor de Protecţia Mediului au trecut în subordinea Consiliilor Judeţene, prin Legea descentralizării.

CITEŞTE ŞI: Fabricile şi uzinele: mândria regimului apus, supliciul economiei de azi


19 December 2013