Punctul de lucru al Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale Sector 4, situat în str. Niţu Vasile nr. 50-54, se va închide începând de miercuri, 28 iulie, pentru o perioadă de aproximativ 12 luni.

Potrivit unui comunicat al primăriei sectorului 4, această măsură a fost luată pentru a permite desfăşurarea unor lucrări de modernizare a clădirii cu pricina.

Până la reluarea activităţii sediului din str. Niţu Vasile, locuitorii sectorului 4 al Capitalei îşi pot plăti taxele şi impozitele în celelalte două puncte de lucru ale direcţiei, situate în Şos.Olteniţei nr. 37-39 şi Calea Şerban Vodă nr. 43.

Comunicatul primăriei sectorului 4 precizează că, în sediile din Şos. Olteniţei şi Calea Şerban Vodă, activitatea va fi întreruptă în intervalul 28 iulie - 2 august, pentru mutarea aparaturii şi a mobilierului din imobilul care va deveni nefuncţional.

De asemenea, primăria sectorului 4 anunţă că, începând de joi, 29 iulie, Biroul de Evidenţă a Persoanelor nr. 3, situat în incinta Secţiei de Poliţie nr. 16 din strada Stoian Militaru nr. 103, îşi suspendă activitatea până la data de 1 septembrie 2010.

Conform unui comunicat de presă al autorităţilor locale, în imobilul respectiv vor avea loc lucrări de igienizare şi renovare. În această perioadă, cetăţenii se pot adresa Biroului de Evidenţă a Persoanelor nr. 2 din Strada Străduinţei nr. 1.


26 July 2010