Un singur proiect imobiliar, pe cale să rescrie istoria unei întregi regiuni. Judeţul Olt se pregăteşte pentru invazia americană

Anunţul că armata americană construieşte o bază militară la Deveselu, Olt, a pus pe jar întregul judeţ. Mii de oameni aşteaptă acum locuri de muncă şi mulţi dintre ei chiar vor prinde un contract. Ofertele vor fi în special în domeniul construcţiilor. Începând de la muncitori şi sfârşind cu personalul calificat, un număr impresionant de angajaţi va fi mobilizat pe şantierul american, vreme de doi ani. Amploarea este atât de mare încât este foarte posibil ca oricine va dori să construiască altceva în zonă nu va putea, căci toţi muncitorii vor lucra pentru americani.

Dar dincolo de extaz, există provocarea unui proiect executat cu o stricteţe cu care România nu este deloc obişnuită. Randy Tharp, managing director al Epstein Architecture & Engineering, una dintre firmele interesate să participe la proiect, a vorbit pentru IMOPEDIA.ro despre ce implică construcţia unei baze militare.

Cât de greu este să implementezi în România un proiect atât de strict?

Acest lucru este pe lista celor mai mari provocări pentru orice contractor. Inginerii americani sunt foarte stricţi. În fiecare zi ştii exact ce anume ai de făcut, în fiecare zi eşti monitorizat şi ţi se spune dacă eşti înainte sau în urmă, fie şi cu o singură componentă. Acest lucru este foarte neobişnuit în România. De altfel, nu este ceva comun nici în SUA, la multe construcţii. În general, dezvoltatorii au un program general şi se gândesc că dacă se ţin cât de cât aproape de el, este în regulă. Dar la acest proiect, inginerii te urmăresc zilnic. Zi de zi se întocmeşte un raport, se centralizează totul pe computer, se urmăreşte calitatea muncii. În general, totul se reduce la respectarea regulilor în cele mai mici detalii: trebuie să porţi cască de şantier în fiecare moment, trebuie să porţi vesta de siguranţă permanent etc. Toate acestea vor fi respectate pentru că este singura cale de urmat.

Ce impact va avea acest proiect în zonă, în judeţ?

Uriaş. Desigur, la nivel de magement, orice companie îşi va aduce managerii ei de la sediu central sau de la sucursale apropiate de Deveselu. La fel şi personalul de supraveghere. Aceşti oameni se vor muta acolo, pe perioada derulării proiectului. Apoi se vor căuta muncitori locali. Totuşi, proiectul este atât de mare încât, cel mai probabil, muncitorii calificaţi din zonă vor fi prea puţini. Garantez că nu vor fi suficienţi electricieni, de exemplu. Probabil nu vor exista nici suficienţi oameni care să toarne beton. Apoi sunt contractorii specializaţi, care cu siguranţă nu sunt suficienţi în zonă. Deci dacă cineva vrea să construiască ceva în perioada proiectului, în zonă, nu va putea pentru că toţi muncitorii vor fi relocaţi pe şantierul militar. Probabil că va fi o combinaţie între muncitorii locali şi mulţi oameni relocaţi de mai departe, care vor locui acolo pentru doi ani. Aceştia vor sta fie în locuri special amenajate de contractor sau în locuinţe închiriate, disponibile în zonă. Din punct de vedere economic, va fi un boom pentru Caracal, de exemplu.

Această supraaglomerare se va simţi şi în domeniul serviciilor?

Desigur. Toţi cei angajaţi acolo se vor concentra exclusiv pe proiect. Pentru ei,  e ca şi cum ar trăi în Afghanistan sau Irak. Aceasta este misiunea lor şi asta vor face, timp de doi ani de zile. Nu vor avea timp de altceva. Nu vor avea timp să îşi spele singuri, să îşi gătească singuri, deci vor apărea o mulţime de oportunităţi pentru firmele de prestări servicii din oraşele apropiate. Menajul, cateringul, toate lucrurile acestea vor fi oportunităţi uriaşe, vor fi o mulţime de cereri. La fel, oamenii vor merge la cumpărături, vor merge la magazin să cumpere sandwichuri şi suc, managerii probabil că vor ieşi în fiecare seară la restaurant. Toate aceste lucruri aduc un impact uriaş pentru comerţul din zonă. Caracalul de exemplu poate că nu înţelege momentan ce urmează, dar se va obişnui treptat. Deveselu cu certitudine nu este pregătit pentru un asemenea eveniment. Oamenii ştiu deja că va exista un impact economic pozitiv, dar nu cred că înţeleg ce urmează. Dimineaţa vor exista caravane de autobuze care vor merge la locul construcţiei, în fiecare zi. Va exista un nivel de activitate nemaiîntâlnit pentru locurile acelea.

Dacă vor fi greşeli, care sunt penalităţile?

Când se vorbeşte despre proiecte făcute de Guvernul României, cum este acesta, toată lumea se gândeşte la întârzieri, calitate slabă, ceva durează câţiva ani, apoi începe să se deterioreze. Există o perioadă de doi ani garanţie la lucrări, dar când ceva merge greşit, contractorii fie sunt deja falimentaţi, ori ţi se spune că a fost vina ta.

În acest proiect însă, este diferit. Nu se pune problema de cine va fi responsabil, pentru că standardele şi cerinţele de implementare nu permit eşecul. Designul este unul cunoscut, iar dacă foloseşti materialele stabilite pe care le tratezi conform cerinţelor, în condiţiile în care toate piesele şi componentele sunt inspectate pe şantier, nu ai probleme. Procesul minimalizează riscurile.

Cât de complicat este să verifici toate aceste aspecte şi în cazul construcţiilor comerciale sau rezidenţiale, astfel încât să ridici construcţii solide?

Când am ajuns în România, turnam ciment şi îl credeam pe furnizor pe cuvânt că este ciment de cea mai bună calitate. Nimeni nu verifica materialul. În SUA, în toate proiectele, există companii independente de testare a calităţii, care îţi oferă o părere obiectivă despre calitatea materialelor, nu crezi furnizorul pe cuvânt. Iar dacă nu este o calitate satisfăcătoare, afli în şapte zile, dărâmi clădirea şi o refaci cu materialele bune. Ideea e să te asiguri că implementezi calitatea potrivită, nu să te gândeşti cine va face reparaţiile mai târziu.

Este o schimbare majoră, pentru domeniul construcţiilor. Există posibilitatea ca acest ritm să fie păstrat de către cei implicaţi şi aplicat în alte proiecte?

Cu certitudine. Acesta este unul dintre beneficiile pentru contractorii români şi străini chiar. Li se vor ridica standardele şi capacităţile de management la un cu totul alt nivel.

Cum găsiţi iniţiativa Guvernului de a implica o companie românească în proiectul americanilor?

Proiectul are o mulţime de zone în care nu este nevoie de un contractor american. Este vorba despre părţile care nu se referă în mod direct la obiective de securitate. Astfel, pe aceste nişe, pot participa contractorii din România care au acces direct la muncitori şi materiale autohtone. Contractul deschis românilor este pentru un buget care poate fi situat undeva între 25 milioane şi 100 milioane dolari. Asta înseamnă probabil mai mult decât a făcut vreodată vreun contractor român într-un singur proiect.

CITEŞTE ŞI Euro şi dolarul au urcat la noi maxime istorice