Chinezii vor ridica cea mai înaltă construcţie din lume, ce va depăşi Burj Khalifa. Turnurile Phoenix vor deveni un simbol al oraşului Wuhan şi vor capta atenţia de la o distanţă considerabilă – cel mai înalt turn va avea o înălţime de un kilometru. Dar chinezii nu se preocupă numai de partea comercială a unui proiect: cu adevărat spectaculos este faptul că aceste construcţii vor fi dotate cu sisteme sofisticate de îmbunătăţire a calităţii mediului.  

34433-turnurile_phoenix_china.jpgChina se pregăteşte să găzduiască cea mai înaltă construcţie din lume, ce va depăşi cu mai bine de 150 metri Burj Khalifa, din Dubai (cu o înălţime de 828 metri). Proiectate de compania britanică de arhitectură Chetwoods, Turnurile Phoenix se vor înălţa deasupra oraşului Wuhan, ca parte a unui proiect imobiliar ce se va întinde pe o suprafaţă de 47 hectare. Întrucât poluarea atinge cote alarmante în Wuhan, construcţiile vor fi prevăzute cu o serie de sisteme de ultimă tehnologie, prin care se va încerca purificarea aerului şi a apei din împrejurimi, dar şi colectarea energiei solare, eoliene şi a apei de ploaie.

  • Cele două turnuri vor ocupa o suprafaţă de 7 hectare. Cel mai mare va avea o înălţime de un kilometru, în cel mai înalt punct
  • Cel mai înalt turn va fi dotat cu centrală solară şi va avea sisteme de filtrare multiplă pentru curăţarea aerului şi a apei lacului din apropiere
  • Cea de-a doua structură va avea faţada perforată şi un sistem de ventilaţie şi control al luminii. Construcţia va conţine o vastă grădină verticală, precum şi restaurante, baruri, galerii şi alte spaţii destinate relaxării

Beneficiarul proiectului este Grupul Huayan, care a dorit o construcţie impresionantă, ce va deveni simbolul oraşului Wuhan şi care să fie punctul de atracţie al unui bulevard cu o lungime de trei kilometri. Dar chinezii nu au avut în vedere doar designul şi partea comercială a proiectului imobiliar, ci au solicitat o construcţie care să includă numeroase funcţii de îmbunătăţire a mediului înconjurător.

34434-turnurile_phoenix.jpg„În China, orice idee nebunească pare realizabilă, este invers decât în UK. Turnurile Phoenix reprezintă un simbol opulent. Și-au dorit să ducă experienţa Turnului Eiffel la un al nivel – nu doar să stea şi să devină un simbol al oraşului, dar să şi facă ceva în acelaşi timp. Aşa că am inclus cât mai multe idei şi funcţii de îmbunătăţire a mediului înconjurător”, a declarat pentru presa locală Laurie Chetwood, fondatoarea companiei britanice de arhitectură.

Doar jumătate din cel mai înalt turn va fi locuibil, în timp ce jumătatea superioară va fi dedicată funcţiilor mecanice. Construcţia este proiectată să se comporte ca un „şemineu-centrală termică”. Partea de sus a clădirii va fi încălzită de soare, în timp ce sistemele de filtrare vor absorbi, purifica şi retrimite înapoi aerul şi apa. De asemenea, construcţiile vor fi dotate cu panouri fotovoltaice, turbine eoliene, cazane pe biomasă şi pile de combustie pe bază de hidrogen.

Designul construcţiilor se bazează pe simbolistica din jurul păsării Fenghuang, creatură din mitologia chineză, corespondent al păsării Phoenix. Acesta vine ca un răspuns la numeroasele critici potrivit cărora arhitecţii occidentali concep proiecte în China ce nu au o legătură cu circumstanţele şi cultura locală. Specialiştii estimează că lucrările de construcţie vor începe de-a lungul acestui an şi că se vor încheia în circa trei ani.

VEZI ALTE PROIECTE FASCINANTE: Top 10 – Hoteluri spectaculoase din China 

17 June 2014