Nu vom trece la euro în 2015, aşa cum s-a tot vehiculat în ultima perioadă. Mai aşteptăm, probabil,  până în 2019. Analiştii financiari susţin în prezent că România nu este pregătita să facă parte din clubul statelor care au adoptat moneda europeană. In plus, Zona euro trece printr-o perioadă criză fără precedent din cauza Greciei.

27728-euro_with_map.jpgAderarea României la euro în 2015 este o misiunea extrem de dificilă pentru România. Dacă vom adopta sau nu moneda europeană, vom afla după alegerile parlamentare din decembrie, când noul guvern format va decide dacă va fi menţinut sau nu calendarul de adoptare a monedei unice europene.

Din păcate, nu putem să ne gândim să ade­răm la euro dacă agricultura reprezintă 6-7% din PIB şi utilizează 25-30% din forţa noastră de muncă. Cu cât rezolvăm mai repede problema şi scădem partea agriculturii şi creştem partea ser­vi­ciilor, cu atât avem şanse mai mari să adoptăm euro”, este de părere economistului-sef al BNR, Valentin Lazea.

Să nu ignorăm însă că economia locală trage de mult spre moneda europeană. În România, peste 70% dintre împrumuturi sunt în euro, foarte multe preţuri sunt calculate în euro, de la telefonia mobilă, maşini, până la case. Astfel, acceptarea monedei unice ca monedă de tranzacţie este mai uşoară spre deosebire de Polonia, unde zlotul face legea.

Surse de pe piaţa financiară spun că, cel mai probabil, vom trece la euro în 2019. Dar înainte de asta, trebuie să trecem printr-o perioadă intermediară de cel puţin doi ani, denumită mecanismul de schimb valutar (ERM II), interval în care va fi testată stabilitatea monedei naţionale. Astfel, cursul trebuie să rămână într-un interval de variaţie de plus/minus 15% faţă de un nivel central agreat. Celelalte criterii de convergenţă sunt legate de stabilitatea fiscală, stabilitatea preţurilor şi a ratelor dobânzilor.

Totodată, înainte de a intra în Zona euro, o ţară trebuie să respecte criteriile economice incluse în Tratatul de la Maastricht. Concret,  deficitul bugetar nu poate fi mai mare de 3% din PIB, datoria publică nu trebuie să fie peste 60% din PIB, iar inflaţia să nu depăşească cu 1,5% media celor mai performante ţări din Zona euro.

În ultimul an, instituţii financiare din afara României au întocmit o serie de rapoarte care pun sub semnul întrebării pla­nul de convergenţă al autorităţilor române privind adoptarea euro în 2015, indicând chiar posi­bilitatea trecerii la moneda unică europeană în 2019 sau chiar 2024.

CITEŞTE ŞI: Ce se va întâmpla cu creditele în lei când vom trece la euro?


29 October 2012