Aţi vândut sau aţi cumpărat o casă, dar nu aţi avut certificat energetic? S-ar putea să vă treziţi că tranzacţia nu este valabilă. Direcţia Generală Tehnică din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului are în pregătire un document care stabileşte că tranzacţiile imobiliare încheiate fără certificat energetic vor fi declarate nule, susţine Emilia Cerna Mladin, preşedintele Asociaţiei Auditorilor Energetici pentru Clădiri într-un interviu acordat pentru imopedia.ro.

16045-172930-thermal_house_1.jpgEste sau nu obligatoriu certificatul energetic? Reprezentanţii Uniunii Notarilor Publici din România spun că se poate încheia o tranzacţie şi fără acest document dacă proprietarul şi vânzătorul sunt de acord.

Consider că notarii au făcut o mare gafă. În primul rând că pot dispune de aplicarea unei directive europene. Nu s-au gândit o secundă că Uniunea Europeană nu este preocupată de Ionescu şi Popescu din România, deci nu este vorba de un interes individual. Este vorba de un interes general generat de lipsa combustibililor fosili şi de poluarea mediului. Certificarea energetică este un instrument de conştientizare şi motivare pentru intervenţii în eficienţa energetică la clădiri şi notarii au crezut că pot ei hotărî la o masă dacă aplică sau nu o directivă europeană. Aici au greşit.

Şi va rămâne aşa? Ce veţi face?

Am cerut la Ministerul Justiţiei şi la Ministerul Dezvoltării Regionale, am scris şi la Comisia Europeană, am atras atenţia asupra lucrurilor care se întâmplă în România. Direcţia Generală Tehnică din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului are în pregătire un document care stabileşte că toate tranzacţiile vor fi anulate. Toate tranzacţiile imobiliare din acest an efectuate fără certificat energetic vor fi lovite de nulitate absolută, vorbim de cele de la 1 ianuarie 2011 când legea a intrat în vigoare. Notarii caută tot felul de tertipuri să încurajeze oamenii, să le ofere astfel de soluţii pe documente pe care ei iau bani. Încheie tranzacţii pe bani mulţi ca să le facă ilegale.

Când va intra în vigoare acest amendament?

E vorba de câteva zile, până la 1 februarie. Deci foarte repede. Toată lumea este foarte supărată, la nivel înalt, pentru că notarii au creat o confuzie generală în rândul populaţiei, inducând ideea că se poate să nu aplice această directivă care este în interesul tuturor. Este ca atunci când cumperi o haină şi nu te interesează din ce este făcută, nu se procedează aşa cu lucruri ieftine, dar cu un apartament. Trebuie să ştii ce deţii.

Vă aşteptaţi ca cei care cumpără o locuinţă să ceară proprietarilor obţinerea unui certificat energetic?

Este în interesul lor să îl ceară. Atunci când cumperi ceva, mai ales cum este cazul unui apartament trebuie să ştii valoarea produsului cumpărat . Deci este chiar în interesul cumpărătorului să solicite aşa ceva, poate mai mult decât al vânzătorului. Am avut solicitări din partea proprietarilor , e adevărat, în special pentru apartamente din blocuri modernizate care au tot interesul să afişeze calitatea deosebită a locuinţei pe care vor să o vândă.

Câţi auditori energetici sunt în prezent la nivel naţional?

Peste o mie. Cei mai mulţi sunt în Bucureşti, dar sunt şi în ţară destui. Să nu vină cu idei de genul "nu sunt suficienţi auditori" că atunci le spun şi eu că nu sunt suficienţi notari. Într-un cabinet notarial există un notar şi zece oameni care îl ajută, deci experţii nu trebuie să fie într-un număr foarte mare, ei se ajută cu oameni mai puţin calificaţi.

Care sun costurile pentru eliberarea unui certificat energetic?

Între 100 - 200 - 300 euro, în funcţie de tipul apartamentului. Piaţa decide. Evident că vor fi preţuri în scădere în timp, este în funcţie de cerere şi de ofertă, aşa cum s-a întâmplat şi la cadastru, au început cu preţuri mari, apoi s-au diminuat. Preţurile vor fi în scădere. Există o listă cu auditori, cei interesaţi pot contacta mai mulţi auditori, solicită un preţ, li se dă preţul şi hotărăsc singuri. Nu este un preţ standard. Noi am considerat că nu este normal să stabilim un preţ standard tocmai pentru a nu fi mare. Nu am impus grile prin care să menţinem preţurile sus, aici nu se vede buna intenţie şi suntem acuzaţi de cei care au onorarii mult mai mari.

Cât durează eliberarea unui certificat energetic?

Câteva zile, în principiu două-trei zile, depinde de cât de încărcat este auditorul. Orice dosar de tranzacţionare durează cel puţin o săptămână.

Unde putem găsi lista cu auditorii energetici atestaţi?

Pe adresa Asociaţiei Auditorilor Energetici pentru Clădiri (www.aaec.ro) şi pe adresa de web a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (www.mdrl.ro) există listă cu auditorii energetici atestaţi.

Câte certificate energetice au fost întocmite până acum?

Nu am o cifră exactă a acestor certificate, în principal sunt blocurile care au fost reabilitate, deci există certificatul energetic al clădirilor. Dar pe apartamente, având în vedere că legea este în vigoare de două săptămâni numărul de certificate energetice nu poate fi foarte mare.


18 January 2011