Localitatea din apropierea Capitalei îşi aşteaptă clienţii aflaţi în căutare de proprietăţi cu o multitudine de oferte, însă aceştia lipsesc aproape cu desăvârşire. Afumaţi este una dintre zonele ilfovene cele mai afectate de criza imobiliară, deşi se află în proximitatea Bucureştiului.

Din cauza infrastructurii precare, a fenomenului infracţional ridicat din localitate, dar şi a preţurilor considerate de clienţii ca fiind încă mari, clienţii ocolesc localitatea.

Situaţia este total diferită faţă de cea din perioada de boom imobiliar (2007-2008), când zona avea extrem de mare căutare pe piaţa imobiliară, mai ales pentru sedii de firme, depozite, dar şi pe segmentul rezidenţial, spune Liviu Manole, consultant imobiliar.

Cornel Mateescu a decis să se mute din Bucureşti în Afumaţi în urmă cu cinci ani. „M-am bucurat la gândul că voi vinde apartamentul din oraş, îmi voi construi o căsuţă cochetă aici, iar banii rămaşi îi pot investi într-o mică afacere, respectiv un atelier auto", povesteşte Mateescu.

Alegere cu riscuri

După ceva vreme, decizia s-a dovedit una greşită, deoarece „socoteala de acasă cu cea din târg nu s-a potrivit deloc, după dificultăţile întâmpinate prin hăţişul birocratic specific atunci când doreşti să-ţi construieşti o casă". Concret, aprobările necesare proiectului de casă şi construcţiei propriu-zise au fost obţinute cu mult peste termenul normal, accesul înspre şi dinspre Bucureşti este unul dificil, mai ales în lunile de iarnă şi primăvară când drumurile se deteriorează grav, iar lista problemelor poate continua, a mai spus proprietarul din Afumaţi.

Referitor la starea infrastructurii, străzile asfaltate din Afumaţi sunt încă în număr mic comparativ cu cele neasfaltate, cu acces dificil.




Sursa

13 April 2010