Un sătuc spaniol a devenit faimos deoarece localnicii şi-au vopsit casele în albastru pentru o producţie cinematografică. La şase luni după lansarea filmului, sătenii au decis să păstreze această culoare vie, deşi producătorul filmului trebuia să readucă toate clădirile la culoarea iniţială.

22727-1.jpgJuzcar, un sătuc de lânga Malaga, din Andaluzia, a fost transformat dramatic pentru a fi scena unei producţii cinematografice. Acum şase luni, toate clădirile au fost zugrăvite în albastru pentru a deveni un uriaş platou de filmare al peliculei „ştrumfii".

Gigantul Sony a promis că, la sfârşitul filmărilor, va reda culoarea originală a clădirilor. Dar între timp, localnicii au realizat că albastrul general reprezintă un impuls pentru turismul local: în ultimele şase luni, şi-au făcut apariţia 800.000 de vizitatori. Cifra este impresionantă, în condiţiile în care, înainte de aceste schimbări, erau în jur de 300 de turişti anual.  

„Economia locală a primit un adevărat avânt, astfel că a scăzut rata şomajului şi a crescut nivelul fericirii. Mulţumită faptului că toate clădirile sunt vopsite în albastru, acum Juzcar este cunoscut în întreaga lume", a declarat primarul David Fernandez Tirado, poreclit „Tata ştrumf", citat de Daily Mail.

Sătenii au votat săptămâna aceasta în favoarea deciziei de a rămâne singurul sat de ştrumfi din lume, cu 141 de voturi pentru şi doar 33 de voturi împotrivă. Mulţi dintre localnici chiar s-au costumat în ştrumf pentru a merge la vot.


Satele albe din Andaluzia sunt cunoscute în întreaga lume sub numele de „pueblos blancos", iar pentru transformarea coloristică a aşezării a fost nevoie de aproape 4.000 litri de vopsea albastră. Guvernul andaluz a trebuit să ofere permisiunea scrisă pentru această operaţiune, precum şi episcopia locală, întrucât chiar şi biserica a fost zugrăvită în albastru.

Localnicii au îmbrăţişat noul lor rol, organizând târguri „ştrumfeşti", la care se vând suveniruri albastre. De asemenea, sătenii au adoptat îmbrăcămintea ştrumfilor, iar cei interesaţi îşi pot organiza nunta cu această temă la biserica din sat.

CITEŞTE ŞI Barcelona, capitala schimbărilor imobiliare


22 December 2011