Alți 23 de kilometri de autostradă se pregătesc pentru a fi construiți: drumul care va lega Petroșani de Transalpina. Pentru alții, asta înseamnă o nimica toată. Pentru noi, este nevoie de patru ani de construcție, apoi alți patru ani de suspendare a proiectului și o nouă mare redeschidere a proiectului, anul acesta. Raportat la ritmul în care se construiesc autostrăzi la noi, cei 23 de kilometri resprezintă o suprafață impresionantă, însumând chiar o treime din totalul kilometrilor de autostradă construiți anul trecut.

40098-autostrada_constructie.jpgAutostrăzi inaugurate pentru a fi închise, proiecte blocate ani în șir, suspendări de contracte, fraudă. Afacerile cu autostrăzi în România pot fi numite oricum, numai nu construcții. Construitul este partea cea mai puțin practicată. Tocmai de aceea, momentul anunțării unor noi lucrări este întotdeauna primit cu scepticism de către români. Așa se întâmplă și în cazul lucrărilor la DN7A, care duce de la Petroșani spre Transalpina, proiect la care s-a muncit patru ani pentru a fi suspendat apoi pentru încă patru ani. Acum se anunță reînceperea lucrărilor pentru o suprafață de 23 de kilometri.

Tronsonul DN7A Petroșani-Voineasa este unul controversat. Inițial, lucrările au început în 2008, dar au fost suspendate în 2012, când s-a reziliat contractul cu Romstrade. Este vorba despre drumul care face legătura cu Transalpina, trecând pe la limita județelor Vâlcea și Hunedoara”, explică pentru IMOPEDIA.ro Mariana Tătăneasa, inginer constructor Profibuild Hd.

Pe parcursul noii autostrăzi vor fi construite șase poduri și încă unul va fi consolidat

Acum, la redeschiderea lucrărilor, va fi nevoie de consolidare, precum și de lucrări speciale pentru consolidarea și protecția versanților. Pe acest traseu vor fi șapte poduri, dintre care șase trebuie construite, iar unul – consolidat. Toate acestea ar trebui să coste aproximativ 66 de milioane de lei, din totalul de 125 de milioane de lei care a fost atras de la Banca Europeană de Investiții.

„DN7A ar trebui să completeze astfel lista scurtă, de altfel, a autostrăzilor din România. Dacă se vor construi cei 23 de kilometri, atunci se va ajunge la o treime din totalul construit anul trecut, respectiv 64 de kilometri”, continuă ing. constructor Mariana Tătăneasa.

În total, România are 750 de kilometri de autostradă, care reprezintă nici 5% din totalul de drumuri publice din țară. Dintre acestea, există un anume caz care a atras atenția publicului în mod deosebit: lotul trei din autostrada Sibiu-Orăștie, care a fost închisă la nici un an de la inaugurare, în luna noiembrie a anului trecut, pentru grave deficiențe de funcționare. Acolo unde nu sunt autostrăzi, se circulă pe drumuri județene și comunale, care totalizează peste 10.500 de kilometri. Dar cifra cu adevărat îngrijorătoare este cea care se referă la drumurile publice pietruite și de pământ, care totalizează 38% din rețeaua de drumuri publice din Româia, ocupând 32.300 kilometri.

CITEȘTE ȘI: 

3 May 2016