Criza financiară a însemnat moartea unora dintre cele mai mari companii internaţionale. Chiar şi coloşi precum Lehman Brothers, care păreau de neclintit în vremurile bune, şi-au pierdut echilibrul atât de tare, încât nu s-au mai putut redresa. Forbes a întocmit topul companiilor cu cele mai mari probleme financiare din anii crizei financiare.

20779-bankruptcy.jpg5. Chrysler

Chrysler a încercat să evite falimentul prin reconstrucția companiei împreună cu Fiat. Toate fabricile din SUA au fost închise temporar și ultimele acțiuni au fost vândute italienilor la prețuri derizorii, în efortul de a redresa producătorul auto. În aprilie 2009, Chrysler avea active de 39,3 miliarde dolari. Între timp, primul trimestru din 2011 a însemnat pentru companie trecerea pe profit pentru prima dată de la ieșirea din faliment. Veniturile companiei au urcat cu 35% în ultimul an, la 13,1 miliarde de dolari, datorita celor 16 modele de autoturisme modernizate. Acestea s-au bucurat de succes în rândul consumatorilor, mai ales că sunt ceva mai economice.

4. CIT Group

Cea mai mare bancă de împrumut a revenit în piaţă după faliment şi este condusă în prezent de fostul şef al Merril Lynch şi NYSE, John Thain. Compania se află încă în proces de restructurare, în efortul de a scăpa de împrumuturile toxice. În noiembrie 2009 avea active de 80,4 miliarde dolari

3. General Motors

Producătorul auto care, a fost ţinut în viaţă cu împrumuturi de salvare guvernamentale, a renunţat la activele „rele" şi a revenit în piaţă în noiembrie 2010. Guvernul încă mai deţine o treime din companie, care în iunie 2009 avea active de 91 miliarde dolari

2. Washington Mutual

Tot în septembrie 2008 s-a prăbuşit şi Washington Mutual, un fond de investiţii care la momentul falimentului avea active de 327,9 miliarde dolari. Considerat a fi unul dintre cele mai mari falimente din Statele Unite, depozitele de 188 de miliarde de dolari ale WaMu au fost confiscate de Federal Deposit Insurance Corporation, organismul guvernamental care garanteaza siguranţa depozitelor. Ulterior, acestea au fost vândute către JPMorgan Chase pentru doar 1,9 miliarde de dolari.

1. Lehman Brothers

La momentul la care s-a prăbuşit (15 sept 2008), compania avea active de 691,1 miliarde dolari. Acum, trei ani mai târziu, cele mai bune dintre activele Lehman aparţin băncii de investiţii Barclays Capital, în timp ce Nomura a preluat o parte din afacere, iar BlackRock a achizitionat iShares ETF.

Prabusirea Lehman Brothers a fost cel mai mare faliment din istoria Statelor Unite şi a generat criza financiară mondială care a urmat.

CITEŞTE ŞI: Cele mai scumpe 10 locuinţe ale elitei afacerilor internaţionale


5 September 2011