Au depăşit stereotipurile, s-au implicat în domenii rezervate până nu demult doar bărbaţilor şi au reuşit să ajungă între cele mai importante personalităţi ale prezentului. IMOPEDIA.ro prezintă clasamentul celor mai influente femei din lume, în 2013, conform analizei realizate de Forbes.

30718-10_indra_nooyi.jpg10. Indra Nooyi

  • Ocupaţie: CEO PepsiCo
  • Vârstă: 57 ani
  • Locul 12, în 2012

Născută în India, Indra Nooyi şi-a început cariera ca manager de produs în cadrul companiei Johnson & Johnson, în ciuda faptului că a studiat la colegiu Fizică, Chimie şi Matematică. A absolvit cursuri de master la Yale School of Management, după care a început să lucreze în SUA, pentru Boston Consulting Group, Motorola şi ABB Group. Nooyi a intrat în echipa PepsiCo în 1994, iar în 2006, a devenit director executiv.

30717-9_sonia_gandhi.jpg9. Sonia Ghandi

  • Ocupaţie: preşedintele partidului Congresul Naţional Indian
  • Vârstă: 66
  • Locul 6, în 2012

Născută în Italia, Sonia Ghandi este văduva fostului Prim Ministru al Indiei, Rajiv Gandhi. După asasinarea soţului său, în 1991, a fost invitată să preia frâiele guvernului, însă a acceptat să intre în politică abia în 1997. Aleasă în funcţie încă din 1998, Sonia Ghandi este cel mai longeviv preşedinte din istoria de 125 ani a partidului aflat la putere.

30716-8_janet_napolitano.jpg8. Janet Napolitano

  • Ocupaţie: secretarul Departamentului de Securitate Internă din SUA
  • Vârstă: 55 ani
  • Locul 9, în 2012

Numită în funcţie în 2009, Napolitano este prima femeie aflată în fruntea unuia dintre cele mai mari departamente americane, cu un buget de 48 miliarde dolari, având în subordine 22 agenţii şi circa 240.000 angajaţi. Înainte de a deţine această funcţie, Napolitano a fost guvernator al Arizonei, precum şi prima femeie procuror din acest stat.

30715-7_christine_lagarde.jpg7. Christine Lagarde

  • Ocupaţie: director general FMI
  • Vârstă: 57 ani
  • Locul 8, în 2012

Prima femeie aflată la conducerea FMI şi-a petrecut primii doi ani în funcţie luptând împotriva crizei datoriilor din Europa. Avocat de profesie, Lagarde a lucrat ani de zile în cadrul Baker & McKenzie, o faimoasă firmă americană de avocatură. Ulterior, a deţinut diverse posturi ministeriale în guvernul francez, iar zvonurile spun că intenţionează să candideze la preşedinţia Franţei.

30714-6_sheryl_sandberg.jpeg6. Sheryl Sandberg

  • Ocupaţie: director general Facebook
  • Vârstă: 43 ani
  • Locul 10, în 2012

Născută în Washington, Sheryl Sandberg a absolvit Economia în cadrul Harvard, summa cum laudae. Numită în actuala funcţie în anul 2008, Sheryl Sandberg a lucrat anterior în cadrul companiei Google. A fost angajată de către cel mai cunoscut site pentru socializare din lume pentru a găsi soluţii de a face profitabil întregul concept, iar din 2012, a devenit cel de-al optulea membru al comitetului de directori.

30713-5_hillary_clinton.jpg5. Hillary Clinton

  • Ocupaţie: politician şi filantrop
  • Vârstă: 65 ani
  • Locul 2, în 2012

Absolvent al Yale School of Law, Hillary a devenit soţia lui Bill Clinton în 1973. A fost inclusă în repetatea rânduri în clasamentul celor mai influenţi 100 avocaţi din SUA şi a reuşit să îşi construiască o carieră politică solidă în timp ce a susţinut-o şi pe cea a soţului său. Numită secretar de stat de către Barack Obama, Hillary Clinton este prima soţie a unui fost preşedinte american ce serveşte într-un cabinet prezidenţial.

30712-4_michele_obama.jpg4. Michelle Obama

  • Ocupaţie: prima doamnă a SUA
  • Vârstă: 49 ani
  • Locul 7, în 2012

Avocat şi scriitor, Michelle Obama este soţia celui de-al 44-lea preşedinte al SUA, precum şi prima doamnă de culoare a Americii. Totodată, se foloseşte de expunerea primită pentru a lupta împotriva obezităţii infantile şi pentru a promova un stil de viaţă sănătos. Sondajele arată că Michelle Obama este mai populară decât soţul său: 67% dintre americani o văd într-o lumină favorabilă (comparativ cu 47%).

30711-3_melinda_gates.jpg3. Melinda Gates

  • Ocupaţie: co-preşedinte Fundaţia Bill & Melinda Gates
  • Vârstă: 48 ani
  • Locul 4, în 2012

Melinda Gates şi-a cunoscut soţul în timp ce lucra în cadrul Microsoft, unde deţinea funcţia de project manager pe Microsoft Bob, Microsoft Encarta şi Expedia. A devenit soţia lui Bill Gates în 1994, după care s-a retras din companie pentru a se ocupa de familie. Este co-fondatorul fundaţiei caritabile Bill & Melinda Gates, care numai pe parcursul lui 2012 a făcut donaţii de peste 3,4 miliarde dolari.

30710-2_dilma_rousseff.jpg2. Dilma Rousseff

  • Ocupaţie: preşedintele Braziliei
  • Vârstă: 65 ani
  • Locul 3, în 2012

Dilma Rousseff este prima femeie aflată la conducerea Braziliei, funcţie pe care o deţine de la 1 ianuarie 2011. Fiica unui antreprenor bulgar, aceasta s-a născut şi a copilărit în Belo Horizonte, al şaselea mare oraş brazilian. Încă din tinereţe s-a implicat în politică, luptând împotriva dictaturii militare, motiv pentru care şi-a petrecut doi ani din viaţă în închisoare. Înainte de candidatura la preşedinţie, a deţinut diverse funcţii politice.

 

30709-1_angela_merkel.jpg1. Angela Merkel

  • Ocupaţie: cancelarul Germaniei
  • Vârstă: 58 ani
  • Locul 1, în 2012

Angela Merkel este privită drept „coloana vertebrală a Uniunii Europene”, fiind prima femeie cancelar din istoria Germaniei, funcţie în care a fost aleasă încă din 2005. Cancelarul german a obţinut titlul de „cea mai puternică femeie din lume” de şapte ori, în ultimii zece ani, fiind totodată şi unul dintre cei mai influenţi politicieni din lume.

NU RATA: Top 10 – Tări cu cel mai mare PIB pe cap de locuitor din Europa

 

14 June 2013