Cele mai vizitate metropole din lume şochează adesea prin gradul scăzut de curăţenie. Localnicii dau vina pe primărie, în timp ce autorităţile dau vina pe numărul ridicat de turişti. Cu toate acestea, unele dintre cele mai îngrijite oraşe din lume au peste un milion de locuitori, ceea ce demonstrează că un rol foarte important îl are şi preocuparea cetăţenilor. IMOPEDIA.ro prezintă clasamentul celor mai curate oraşe din lume, alcătuit de specialiștii Mercer Consulting.

24817-10_calgary_canada.jpg10. Calgary – Canada

Calgary este un oraş remarcabil, amplasat la o altitudine de 1.000 metri, într-o regiune apropiată munţilor şi pădurilor, fiind traversat de două râuri – Bow şi Elbow. Nu este uşor ca un oraş cu peste un milion de locuitori să fie menţinut într-o perfectă curăţenie, dar este un motiv de mândrie al cetăţenilor, ceva ce ţine de cultura şi educaţia lor.

24818-9_helsinki_finlanda.jpg9. Helsinki – Finlanda

Helsinki este capitala şi cel mai mare oraş al Finlandei, cu circa 1,1 milioane locuitori în zona metropolitană. Amplasat pe malul golfului Finic, pe insule, oraşul încântă prin priveliştile unice, dar şi prin arhitectura extrem de ordonată. În Capitală îşi au sediul cele mai importante companii locale sau internaţionale, dar şi principalele instituţii politice şi financiare, astfel că nu este de mirare că primăria îşi dă silinţa pentru a întreţine curăţenia atât pe marile bulevarde, cât şi pe străduţele puţin circulate.

24819-8_adelaide_australia.jpg8. Adelaide – Australia

Adelaide este un centru cultural şi economic al Australiei, unde autorităţile sunt foarte bine structurate şi organizate. În Adelaide îşi au sediul central cele mai importante instituţii financiare din ţară, dar şi companii importante pe plan internaţional. În ciuda faptului că aici locuiesc peste 1,2 milioane oameni, viaţa în Adelaide este atât de bine organizată, iar poluarea este menţinută la un nivel atât de scăzut, încât este este considerat a fi oraşul cu cele mai bune condiţii de trai din Australia.

24820-7_copenhaga_danemarca.jpg7. Copenhaga – Danemarca

Cu circa 2 milioane de locuitori, Copenhaga este inima economică a Danemarcii, o ţară cu o bogată istorie şi tradiţie. Metropola este structurată impecabil, serviciile sunt ireproşabile, iar autorităţile se ocupă până şi de cele mai mici detalii. Capitala daneză face parte dintre oraşele europene cu cea mai bună calitate a vieţii.

24821-6_ottawa_canada.jpg6. Ottawa – Canada  

Ottawa este capitala Canadei dar, cu o populaţie de circa 1,2 milioane locuitori, nu este o metropolă la fel de mare ca Montreal sau Toronto. Cu toate acestea, este un oraş superb, recunoscut pe plan mondial pentru nivelul scăzut de poluare, pentru numărul ridicat de parcuri şi pentru eforturile atât ale primăriei, cât şi ale cetăţenilor, de a întreţine curăţenia şi verdeaţa. Condiţiile ridicate de trai din Ottawa atrag turişti, conferinţe internaţionale şi investiţii de afaceri, astfel că economia oraşului este înfloritoare.

24822-5_kobe_japonia.jpg5. Kobe – Japonia

Japonia este recunoscută pe plan mondial pentru gradul ridicat de cultură şi disciplină, care se reflectă şi în modul de lucru al autorităţilor. Cu peste 1,5 milioane de locuitori, Kobe se află la mică distanţă de Osaka. Oraşul este îngust, mărginit pe o parte de coastă, iar pe cealaltă de munţi, astfel că priveliştile sunt încântătoare. Deşi cutremurul din 1995 a diminuat semnificativ din activitatea portuară a oraşului, rămâne în continuare pe locul patru printre cele mai importante porturi din Japonia.   

24823-4_honolulu_hawaii.jpg4. Honolului – Hawaii

Perla Hawaii-ului este Honolului, un adevărat paradis tropical. Fiind capitala insulei, Honolulu este oraşul unde sunt principalele structuri financiare, locul unde se desfăşoară cele mai importante evenimente culturale şi politice. Principala sursă de venit în zonă este turismul. Honolulu este un oraş cu circa 400.000 locuitori, unde oamenii menţin un nivel ridicat al curăţeniei, pentru a întâmpina în orice moment turiştii care au ales această destinaţie.

24824-3_oslo_norvegia.jpg3. Oslo – Norvegia

Cu peste 1,4 milioane locuitori în zona metropolitană, Oslo este cel mai dens populat oraş din Norvegia. Oslo este una dintre cele mai costisitoare metropole din lume şi este în clasamentul oraşelor cu cel mai mare PIB pe cap de locuitor. Capitala Norvegiei este un oraş global, cu rangul de Oraş Beta, iar autorităţile şi cetăţenii încearcă să se menţină la nivelul tuturor acestor titluri, astfel că se preocupă intens de curăţenia şi întreţinerea oraşului.

24825-2_minneapolis_sua.jpg2. Minneapolis – S.U.A.

Cu o populaţie de peste 3,3 milioane locuitori, Minneapolis reuşeşte să ocupe locul doi în clasamentul celor mai curate oraşe din lume. Denumit şi „Oraşul Apelor”, Minneapolis este străbătut de râul Mississipi şi găzduieşte numeroase lacuri, iazuri şi cascade. Oraşul este principalul centru de afaceri dintre Chicago şi Seattle, dar deţine şi nenumărate organizaţii culturale care atrag oameni creativi şi public interesat de teatru, arte vizuale, literatură şi muzică.

24826-1_wellington_noua_zeelanda.jpg1. Wellington – Noua Zeelanda

Deşi nu este aşa faimos ca alte oraşe din acest clasament, Wellington se poate lăuda cu faptul că este cel mai curat oraş din lume. Cu o populaţie de până în 400.000 locuitori, Wellington este mult mai mic faţă de alte capitale ale lumii, dar nu se lasă mai prejos în ceea ce priveşte protejarea mediului înconjurător. Mai mult de atât, autorităţile sunt extrem de stricte în ceea ce priveşte imaginea oraşului. Clădiri, parcuri, locuri de parcare sau magazine – toate urmează un plan urbanistic extrem de riguros. Serviciile primăriei sunt ireproşabile, iar nivelul de poluare este printre cele mai scăzute din lume.

 

CITEȘTE ȘI: Top 10 – Cele mai prestigioase universităţi din Europa

 

18 mai 2012