Mâine, 15 aprilie, începe ediția de primăvară a Târgului Național Imobiliar (TNI), eveniment ce va aduce sub același acoperiș mii de locuințe noi și vechi, din București și împrejurimi. Organizat la Palatul Parlamentului, în Sala Unirea, târgul își va ține porțile deschise până duminică, 17 aprilie. Ca și la edițiile trecute, cele mai atractive proprietăți din piață se vor regăsi la standul IMOPEDIA.ro, pe „Harta proprietăților care contează”.

39939-targul_national_imobiliar.jpgSfârșit de săptămână ocupat, pentru cei care își caută locuințe – cel mai important eveniment imobiliar al primăverii își deschide porțile vineri, 15 aprilie. Târgul Național Imobiliar reunește sub același acoperiș cei mai importanți dezvoltatori și cele mai reputate agenții imobiliare din București și împrejurimi, precum și cele mai grele instituții financiar-bancare. Mai mult, toți expozanții vor veni cu produse și pachete gândite special pentru cele trei zile de târg.

„TNI se adresează persoanelor interesate de găsirea unei locuințe prin Programul Prima Casă, amatorilor de proprietăți premium și persoanelor atrase de investiții în sectorul imobiliar. Principalele companii ce activează în domeniul imobiliar, construcții și financiar din România sunt prezente în cadrul TNI cu oferte speciale și reduceri de preț. Portofoliul expoziției este variat, cuprinzând oferte de locuințe noi și vechi, spații comerciale, terenuri din București, ILFOV, Brașov, Cluj, Constanța, litoral, Valea Prahovei, dar și celelalte zone ale țării”, punctează organizatorii Târgului Național Imobiliar.

Începutul lui 2016, cel mai bun început de an de la startul crizei

Nivelul de activitate din sectorul real estate s-a intensificat simțitor în ultimul an, ceea ce aduce la TNI expozanți mai optimiști comparativ cu edițiile anterioare. Potrivit statisticilor, începutul de an a adus o creștere semnificativă a căutărilor în mediul online.

„Jucători din sectorul real estate și domeniile conexe spun că ultimul an a fost cel mai bun an, din 2008 încoace. Acest lucru este confirmat și de cifrele IMOPEDIA.ro: în primele trei luni ale lui 2016, numărul vizitatorilor a urcat cu aproape 15% față de perioada similară a anului trecut. Totodată, se observă o creștere semnificativă a căutărilor privind apartamentele cu trei camere (18%). Putem afirma, cu siguranță, că începutul lui 2016 este cel mai bun început de an de la startul crizei”, declară Bogdan Severin, director de vânzări IMOPEDIA.ro, cel mai important centru de informare și de ofertare imobiliară.

Cele mai atractive oferte imobiliare se vor regăsi pe „Harta Proprietăților care Contează”, în cadrul standului IMOPEDIA.ro. Aici, vor fi expuse locuințe noi din toate cartierele Bucureștiului, pentru toate bugetele. Concepută special pentru a facilita legătura dintre utilizatorii finali și agenții imobiliari, „Harta Proprietăților care Contează” a demonstrat deja că este un proiect de succes, apreciat atât de agenții imobiliari, dar mai ales de vizitatori. De asemenea, tot în cadrul standului cu numărul 1, IMOPEDIA.ro va prezenta detalii despre patru proiecte rezidențiale aflate pentru prima oară în cadrul unui târg de profil: AVE Properties Village, New Time Residence, Vatra Luminoasă Matei Voievod și Văcărești Lake Apartments.

Târgul Național Imobiliar (TNI) va avea loc între 15 și 17 aprilie, la Sala Unirea din Palatul Parlamentului. Programul de vizitare va fi între 10:00 și 19:00 (vineri și sâmbătă) sau între 10:00 și 16:00 (duminica), iar costul biletului de intrare va fi de 5 lei.

CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE:

 

14 April 2016