Istoria Bucureștiului a fost ștearsă și rescrisă de incendii, bombardamente și abuzurile regimului comunist. Orașul cultural, construit cu grijă pentru locuitori și pasiune pentru artă de către marii boieri și cărturari ai timpurilor trecute, a fost transformat în orașul-uzină pe care îl cunoaștem și astăzi. Câteva clădiri istorice au scăpat neatinse de regim, dar multe dintre ele mai există doar în fotografii și în amintirea celor care poate au avut norocul să le vadă.
Una dintre cele mai mari și controversate pierderi arhitecturale pentru București,
înfăptuită de regimul comunist, este dărâmarea spitalului Brânconvenesc. Acesta era locul unde toți oamenii sărmani își puteau îngriji rănile și sufletele, iar viitoarele cadre medicale erau
pregătite la școala din interiorul spitalului. Aceasta a fost dorința banului Grigore Basarab Brâncoveanu, după cum a lăsat scris în testament. Dorințele dictatorului Ceaușescu au fost însă
altele: el voia o construcție gigant, în zona Unirii, acolo unde specialiștii i-au spus că este locul cel mai ferit de seisme. Spitalul, construit în anii 1835-1838 de către Safta Brâncoveanu,
soția banului Brâncoveanu, și reconstruit la sfârșitul secolului XIX, după ce a fost mistuit de un incendiu, a stat în calea planurilor regimului comunist. Astfel, în anii 1980, el a fost
dărâmat, odată cu locuințe și visurile a mii de oameni care își duceau traiul liniștit în zonă, pentru a face loc construcției cunoscute azi drept Palatul Parlamentului.
Casa-muzeu, donată Statului de către academicianul Simu, a fost dărâmată pentru a face loc magazinului Eva
O altă construcție care a încurcat planurile regimului comunist a fost
Muzeul Simu, casa unui mare academician, care voia să demonstreze că arta românească nu este cu nimic mai prejos de cea internațională. Anastase Simu, doctor în științe politice și
administrative și colecționar de artă împătimit, și-a transformat casa în muzeu la mijlocul anilor 1910. 20 de ani mai târziu, aproape de 1930, el a dăruit statului român muzeul și întreaga
colecție din el, respectiv 1.200 de piese din toate genurile artistice: pictură, grafică, sculptură și artă decorativă. În anii 1960 însă, clădirea a fost dărâmată de autoritățile
comuniste, pe motiv că arhitectura de tip grecesc a edificiului nu corespunde cu imaginea dorită de regim pentru bulevardul central și amintește de masoneria românească. În scurt timp, acolo a
apărut Magazinul Eva.
Prințul Grigore Sturdza a așteptat patru ani pentru a locui într-un palat cum altul nu mai era, dar a murit exact după ce construcția a fost finalizată
Palatul Sturdza este una dintre poveștile pline de pasiune și umor, ale arhitecților
români din vremurile apuse. Construit pentru prințul Grigore Sturdza, el a făcut deliciul vremurilor, fiind considerat inestetic prin multitudinea ornamentelor și stilurilor folosite.
Cronicarii vremurilor spun că nici prințului nu i-ar fi plăcut în mod deosebit, dar avea o datorie față de arhitect, pe al cărui tată îl surzise dintr-o singură palmă. Grigore Sturdza era
cunoscut pe atunci pentru constituția sportivă și darul înnăscut de a avea o forță ieșită din comun. Construcția palatului s-a desfășurat în intervalul 1897-1901, în zona Pieței Victoria, dar
fatalitatea a făcut ca prințul Sturdza să moară exact în anul în care palatul a fost finalizat. Construcția grandioasă nu a fost pe placul descendenților, care au vândut-o statului român, în
1904. Așa a devenit Palatul Sturdza sediul Ministerului de Externe, fiind supranumit „sanctuarul diplomației române”. Camerele mari și bogat decorate, candelabrele de cristal de Murano, oglinzi
și glasswand-uri, stucaturi, coloane corintice, panouri și structuri heraldice făceau clădirea perfectă pentru desfășurarea evenimentelor diplomatice. În anul 1942 însă, palatul a fost puternic
avariat de un incendiu, apoi a fost lovit de un bombardament, în anul 1944.
Parcul Carol ar fi avut un muzeu în plus: Muzeul Neamului Românesc, dar istoria a dictat alt mers al lucrurilor
Parcul Carol arăta cu totul altfel, în anul 1906, la
momentul în care Regele Carol sărbătorea 40 de ani de domnie. Oricine a trecut prin parc, a remarcat Monumentul Ostașului Necunoscut. Exact în acel loc, la începutul anilor 1900, a fost Palatul
Artelor, o clădire cu o suprafață de peste 2.000 mp. În cadrul acestuia, ar fi trebuit să funcționeze Muzeul Neamului Românesc, „de la constituirea sa și până în prezent”. Planurile s-au
schimbar în 1923, când clădirea a fost cedată Ministerului de Război, care a vrut să facă acolo un muzeu militar, dar a sfârșit prin a amplasa acolo Mormântul Ostașului Necunoscut, care a fost
mutat ulterior în mai multe locuri. Cutremurul din anul 1940 a afectat însă grav clădirea Palatului, care a fost demolată trei ani mai târziu, pentru a fi înlocuită cu actualul complex memorial
dedicat eroilor neamului.
Cu toate acestea, încă mai există edificii istorice care pot fi admirate de către bucureșteni. Unele dintre ele bine îngrijite, altele neglijate și lăsate în paragină. Toate însă, la fel de valoroase pentru cultura unui oraș cu un trecut glorios.
CITEȘTE ȘI:
13 octombrie 2015
