România nu a înregistrat nicio tranzacţie imobiliară semnificativă în al doilea trimestru al acestui an. În spatele acestui eşec se află mai multe cauze, printre care dificultăţi de obţinere a finanţării sau percepţia investitorilor vizavi de gradul de risc al pieţei locale.

30896-investitii.jpgStatisticile arată că, la sfârşitul lunii iunie, valoarea tranzacţiilor imobiliare cu proprietăţi comerciale - birouri, spaţii de retail, industriale - a rămas la 116 de milioane euro, nivel înregistrat la sfârşitul lui martie.

Cea mai mare tranzacţie în acest an, în România, a fost cea prin care fondul New Europe Property Investments (NEPI) a preluat imobilul de birouri The Lakeview din Bucureşti de la americanii de la AIG/Lincoln şi omul de afaceri Dinu Patriciu. Valoarea tranzacţiei a fost de 61,7 milioane euro. NEPI s-a aflat şi în spatele celei mai mari tranzacţii din 2012: preluarea complexului de birouri City Business Centre Timişoara.

Nici anul trecut nu au fost înregistrate tranzacţii importante pe piaţa imobiliară, atingându-se un volum de doar 25 milioane euro. În primul semestru din 2013, datele arată o scădere de uşoară, în perioada ianuarie-iunie 2012, valoarea tranzacţiilor fiind de 123 milioane de euro.

Cu toate acestea, specialiştii imobiliari îşi păstrează optimismul în ceea ce priveşte investiţiile în sectorul real estate, mai ales pentru sfârşitul anului.

„Sunt câteva tranzacţii în curs, care se vor închide probabil spre sfârşitul anului. Motivele pentru care nu s-au închis tranzacţii semnificative în trimestrul al doilea sunt cele clasice şi arhicunoscute pentru această perioadă: mediul macroeconomic fragil, România văzută ca o piaţă cu grad ridicat de risc, puţini cumpărători activi, dificultăţile de obţinere ale finanţărilor bancare, diferenţe de preţ semnificative între aşteptările vânzătorilor şi ofertele cumpărătorilor, puţine produse de investiţii de calitate instituţională, rate de neocupare destul de mari şi durate de închiriere scurte, etc”, a declarat pentru Mediafax Marius Grigorică, senior business analyst în cadrul departamentului de investiţii DTZ Echinox.

În ce priveşte activele imobiliare scoase la vânzare de către instituţiile bancare, lucrurile se mişcă cu dificultate, procesul de vânzare fiind îngreunat de gradul scăzut de flexibilitate al băncilor.

Lucrurile par să se mişte mai bine în alte ţări, aflate şi ele sub imperiul crizei: în total, în Europa Centrală şi de Est, în primele cinci luni ale acestui an, au fost încheiate tranzacţii de 3,7 miliarde euro, cu 30% mai mari decât în primele şase luni din 2012, potrivit CBRE. Mai mult, în această regiune, în perioada menţionată, au fost încheiate nu mai puţin de zece tranzacţii ce depăşesc 100 milioane euro.

CITEȘTE ȘI: Banii asiatici, salvarea Europei. Cum întâmpină România investitorii chinezi?