Profitabilitatea clădirilor de birouri din Capitală este incontestabilă: stocul spaţiilor office creşte constant, ajungând ca în prezent să depăşească două milioane de metri pătraţi. Însă nu toate spaţiile sunt închiriate – rata de neocupare este de circa 17%. Totodată, aproape 40% din stocul total de spaţii de birouri vacante se află în clădiri din zona Pipera.

33933-office.jpgSegmentul cu cea mai intensă activitate din piaţa imobiliară bucureşteană este cel al clădirilor de birouri. Motivaţi de cerere, dezvoltatorii au reînceput să investească în noi proiecte sau în transformarea unor construcţii mai vechi.

În prezent, stocul total de spaţii de birouri din Bucureşti a ajuns la 2,07 milioane metri pătraţi, potrivit celui mai recent raport DTX Echinox. Iar până la sfârşitul acestui an, se estimează finalizarea a încă 102.000 mp.

  • În primele trei luni din 2014, stocul modern de spaţii de birouri a crescut cu 23.400 mp (prin finalizarea proiectelor Metropolis II, din zona centrală, şi Hermes Business Campus faza I, din zona Pipera
  • De-a lungul acestui an, se estimează livrarea a 125.000 mp de birouri, o creştere cu 5% faţă de anul 2013. Peste jumătate din această suprafaţă este pre-închiriată

„Aproximativ 25% din volumul total de spaţii de birouri anunţate a fi livrate în 2014 este generat de reconvertirea unor spaţii cu o altă destinaţie iniţială. Soravia a reconvertit hotelul Starlight în Metropolis II, proiect de birouri livrat în trimestrul 1, cu o suprafaţă totală închiriabilă de 5.300 mp. Global Worth este în plin proces de reconvertire a CityMall într-un proiect mixt de retail şi office, cu o suprafaţă închiriabilă a spaţiilor de birouri de 21.000 mp”, explică reprezentanţii DTZ Echinox.

Cererea din primele trei luni ale lui 2014, la cel mai ridicat nivel al ultimilor doi ani

Cele mai multe tranzacţii efectuate în prima parte a acestui an au vizat zona centrală de business a Capitalei (65% din spaţii). În total, s-au tranzacţionat 60.500 mp, din care circa 12.000 mp au reprezentat prelungiri şi renegocieri de contracte.

„Cererea de 48.500 mp înregistrată în acest trimestru se află la cel mai ridicat nivel  din ultimele şapte trimestre şi reprezintă 80% din totalul activităţii de tranzacţionare, cu 16% mai mare decât cea din perioada similară din 2013. Peste jumătate din cerere au fost tranzacţii de pre-închiriere, 35% relocări şi 14% extinderi”, se arată în raportul DTZ Echinox.

  • Chiriile prime au rămas stabile în primul trimestru din 2014, situându-se în jurul valorii de 18 euro/mp/lună, iar specialiştii estimează că se vor menţine la acest nivel până la jumatatea anului
  • Pentru zonele semi-centrale chiriile variază între 12-15 euro/mp/lună, atingând valori de 9-11 euro/mp/lună în zonele de business de la periferia Capitalei

Partea de Centru Nord (Barbu Văcărescu – Floreasca) rămâne cea mai căutată zonă a oraşului, atât în privinţa cererii, cât şi a ofertei. Cele mai mari tranzacţii de pre-închiriere din ultimii doi ani s-au concluzionat aici (Oracle – 20.000 mp; Raiffeisen – 23.000 mp; Vodafone – 16.000 mp), fapt ce demonstrează că zona continuă să fie atractivă pentru marile corporaţii. Din totalul livrărilor anunţate pentru 2014 şi 2015, peste 100.000 mp sunt în construcţie în zona de Centru Nord.

Cele mai multe spaţii de birouri vacante sunt în Pipera

Capitala are, la momentul acesta, circa 345.000 metri pătraţi de spaţii de birouri vacante, de clasă A şi B. Cele mai multe spaţii goale sunt în zona Pipera (circa 130.000 mp), iar cele mai puţine spaţii disponibile sunt în zona Centrală şi de Vest (unde ratele de neocupare sunt de 8% şi respectiv 5%). La nivelul întregului oraş, rata de neocupare a spaţiilor de birouri a rămas neschimbată (aproape 17%).

„Rata generală de neocupare a spaţiilor de birouri va scădea gradual, susţinută de extinderi, noi chiriaşi care intră în piaţă şi de relocări din clădiri clasa C, în spaţii de clasa A şi B. Doar în acest trimestru, 14 % din totalul cererii a fost generată de companii care s-au relocat din clădiri de clasa C în clădiri de clasa A şi B. Scăderea ratei de neocupare va fi susţinută şi de faptul că, din totalul livrărilor anunţate pentru acest an, mai sunt disponibile doar 45% din spaţii”, încheie specialiştii DTZ Echinox.

CITEȘTE ȘI: Vestul Capitalei, singura zonă în care s-au scumpit chiriile office 

30 aprilie 2014