Producătorii şi marile lanţuri de magazine încep să îşi calculeze vânzările făcute în vacanţa de iarnă de la sfârşitul lui 2012. Se anunţă deja a fi cel mai slab sezon al ultimilor patru ani, cu toate că mulţi au lăsat pe ultima sută de metri cumpărăturile pentru masa de Revelion, astfel că profiturile se vor mai rotunji în ultima zi din an.

28848-buget_limitat.jpegProprietarii magazinelor din întreaga lume se plâng că sezonul de iarnă din 2012 a fost cel mai slab sezon al anilor de criză, iar lucrurile nu sunt foarte diferite în România. Anul acesta, marile lanţuri de magazine nu au mai anunţat vânzări-record, găsirea unui loc de parcare în faţa unui hipermarket nu a mai fost o misiune imposibilă, iar clienţii care s-au înghesuit la casele de marcat nu au mai avut coşurile la fel de pline ca altă dată. Deşi au făcut economie faţă de alţi ani, românii nu au sărbătorit Crăciunul cu masa goală, iar retailerii se aşteaptă la o creştere a vânzărilor cu circa 40% faţă de o lună obişnuită din an.

  • Producătorii de pâine şi produse de panificaţie estimează vânzări cu 50% mai mari faţă de o lună obişnuită
  • Românii au cumpărat între 25 şi 30 milioane litri de vin, cu 30% mai mult faţă de luna trecută
  • Peste 7 milioane cozonaci au umplut rafturile magazinelor, cu 5% mai mult faţă de anul trecut

Pe de altă parte, cifrele nu sunt la fel de îmbucurătoare pentru producătorii de carne. Deşi vânzările au urcat cu aproximativ 20% faţă de luna noiembrie, acestea sunt semnificativ mai mici faţă de anii trecuţi. Din ce în ce mai mulţi români se orientează către gospodăriile de la ţară şi preferă să plătească pentru un porc crescut la curte sau pentru produse tradiţionale, în loc să cumpere mezeluri din galantarele supermarketurilor.

„Întotdeauna intervine pe piaţă, în perioada sărbătorilor, din ce în ce mai pregnant, piaţa nefiscalizată – porcii din gospodăriile populaţiei, produsele aşa-zis tradiţionale, care perturbă piaţa”, a declarat pentru ProTv Sorin Minea, preşedintele Romalimenta.

Însă maratonul cumpărăturilor nu a ajuns încă la final, iar retailerii şi marii producători îşi pun speranţele în ultimele zile din an, înainte de petrecerea de Revelion. Cifrele exacte vor apărea abia în ianuarie, când vom şti cu certitudine dacă încasările din 2012 se ridică măcar la nivelul celor de anul trecut. Zona euro se confruntă cu cele mai grave probleme economice din scurta sa existenţă, ceea ce se reflectă şi în situaţia economică a României, iar analiştii consideră că iarna lui 2012 va redefini termenul de „cumpărături de Crăciun” în Europa. 

 

CITEȘTE ȘI: Cum îţi ridici casă în două săptămâni? Locuinţele cu structură metalică, perfecte pentru clienţii grăbiţi

 
 

31 decembrie 2012