Românii au datorii mult prea mari către bănci. Raportat la veniturile încasate, un român plăteşte rate de două ori mai mari decât francezii, italienii şi spaniolii, ba chiar de trei ori mai mari, decât nemţii. În aceste condiţii, atât persoanele fizice, cât şi băncile ar trebui să îşi dea seama că pe acest segment, nu mai este loc de creditare. Este părerea personală a economistului şef al BNR, Valentin Lazea.

29791-interest-rate_the-concept-of-best-bank-cd-rates.jpgEconomistul şef al BNR, Valentin Lazea, a făcut o analiză a sectorului bancar, iar concluziile nu au fost deloc încurajatoare pentru persoanele fizice. Aparent, acestea plătesc cele mai înalte rate bancare din Europa, în raport cu veniturile disponibile. Desigur, comportamentul care a dus aici nu este recent. De vină sunt mai degrabă vremurile în care băncile creditau aproape fără nicio restricţie, iar sumele oferite erau aproape întotdeauna mult prea mari. Românii au luat în vremurile dinainte crizei credite pe care acum abia dacă reuşesc să le plătească. În aceste condiţii, băncile ar trebui să treacă portofoliul împrumuturilor pentru persoane fizice în stare de mentenanţă şi să se concentreze mai degrabă pe cum pot lucra cu firmele.

„Ca tendinţă generală, sectorul companiilor are o mai bună capacitate de a accesa noi credite comparativ cu sectorul gospodăriilor. Îmi pare rău, asta este", a afirmat Valentin Lazea, menţionând că aceasta este opinia lui personală, nu o poziţie oficială a Băncii Naţionale.

Dincolo de greşelile din trecut ale băncilor, în acest moment există şi factori externi care îngreunează creditarea. Oprelişti care, la nivel practic, ar putea opri acordarea de credite chiar dacă băncile ar vrea să împrumute.

„Cum ar putea băncile să crediteze când există atâţia salariaţi care au salariu minim pe cartea de muncă, firme profitabile care raportează pierderi, primării care acumulează arierate”, a continuat Laezea.

Problemele se manifestă cu atât mai puternic în domeniul imobiliar, acesta fiind singurul sector cu probleme în acest moment, potrivit cifrelor furnizate de economistul şef BNR.  Celelalte segmente nu par supraîndatorate, nici serviciile, nici comerţul şi nici industria prelucrătoare.

CITEŞTE ŞI: Top cele mai ieftine credite imobiliare în lei

 

26 March 2013