BNR doreşte să încurajeze creditarea în monedă naţională pentru a crea un echilibru între creditele în lei şi cele în valută. Se ştie foarte bine că în prezent, în România vedetele pieţei sunt împrumuturile în euro. Pentru a face ofertele în lei mai atractive băncile au început deja sa scadă dobânzile.

29244-mortgage-interest-rates-original.jpgNu este niciun secret de ce aleg românii să se împrumute în euro, costurile în acest caz sunt mai mici. Dar BNR i-a încurajat dintotdeauna pe românii plătiţi în lei să contracteze credite în moneda naţională pentru a evita astfel efectele nedorite ale riscului valutar, respectiv creşterea euro în raport cu leul. Strânse cumva cu uşa, băncile încep să îşi schimbe politica de creditare şi vor să acorde doar împrumuturi în lei.

AFLĂ DETALII: Creditele în euro vor fi mai greu de obţinut

Banca Comercială Română şi ING Bank au scăzut, în prima lună a anului, dobânda aferentă creditelor imobiliare în lei. Reducerile sunt cuprinse între 0,4 procente şi 0,9 puncte procentuale.

Topul dobânzilor la credite imobiliare în lei

1. ING Bank: 8%
2. Garanti Bank: 8,5%
3. BCR: 9,33%
4. BRD: 9,35%
5. CEC Bank: 9,85%
6. Credit Agricole: 9,9%
7. Millennium Bank: 9,9%
8. Raiffeisen Bank: 10,2%
9. Banca Transilvania: 10,2%
10. Banca Comercială Carpatica: 10,8%

SURSA: ghiseulbancar.ro

Cinci elemente sunt extrem de importante în alegerea unui credit. Tu știi care sunt? Specialiștii financiari îți spun cum alegem un credit bancar?


 

31 January 2013