În aşteptarea programului Prima Casă 4, o bună parte dintre clienţii de imobiliare au decis că este momentul potrivit să îşi cumpere o locuinţă cu banii jos. Sunt bani pe care cei mai mulţi dintre ei i-au obţinut prin vânzarea unei locuinţe, poate chiar prin programul Prima Casă, şi au decis că nu vor să cumpere prin acelaşi program guvernamental. Ei au profitat de ofertele strânse într-un singur loc - la Project Expo, de ofertele pe care le-a adus târgul, şi au decis să facă o achiziţie imobiliară.

18441-cumparare-casa-shutterstock.jpgPentru a te muta în afara oraşului, unde sunt şi preţurile mai mici, trebuie să fii dispus să îţi schimbi stilul de viaţă

Profilul clientului de la Project Expo este reprezentat de persoane de vârsta a doua care au venit să cumpere imobile cu banii jos. Ei caută locuinţe deja finisate, pe care le pot vizita, la preţurile pieţei. Sunt persoane care înţeleg bine mişcările pieţei şi au făcut o analiză pe termen mediu, care i-a convins că acum este momentul să cumpere.

Dintre cei care au venit aici, 80-90% sunt cu banii cash. Au economii şi au aşteptat cel mai propice moment. Chiar şi cei care au vândut prin Prima Casă au aşteptat această primă lună să vadă ce se întâmplă şi au ajuns la concluzia că dacă aşteaptă Prima Casă, preţurile ar putea să crească sensibil în următoarea lună sau o lună jumătate, ca de fiecare dată când programul a fost reiterat.", spune Giulio Angheloiu, general manager Premier.

Clienţii de la târg au fost interesaţi în aceeaşi măsură atât de locuinţele vechi, din oraş, cât şi de cele noi, de la periferie. Alegerea lor depinde foarte mult de ceea ce îşi doresc de la noua lor locuinţă. Pe segmentul vechi, apartamentele au suprafeţe mai mici sau utilităţi mai puţine, dar dispun de infrastructura oraşului - grădiniţă, şcoli, parcuri şi tot ce înseamnă confortul de a locui în Bucureşti. În zonele periferice, trebuie să îţi schimbi stilul de viaţă. Ai nevoie de transport, e mai multă bătaie de cap cu şcoala sau grădiniţa copiilor, dar beneficiezi de o zonă liniştită, de o curte atât de mare pe cât ţi-o doreşti, de grătar, loc de joacă şi altele din aceeaşi categorie. În plus, este doar o chestiune de timp până când periferia va fi înghiţită cu totul de Capitală.

Sunt zone în dezvoltare, e doar un prag psihologic pe care trebuie să îl depăşeşti. Sunt persoane sofisticate care vor să investească şi când te duci cu ei să le arăţi un teren de un hectar se miră că este noroi acolo şi pleacă. Întotdeauna marile bogăţii, petrol, aur, se găsesc în noroi.", continuă Angheloiu.

Băncile trag de timp înainte de începerea Prima Casă 4

Totuşi, mulţi sunt şi cei care nu au altă soluţie decât să aplice la un credit pentru a-şi cumpăra locuinţa. Chiar dacă este vorba despre garsoniere de puţin peste 20.000 euro sau vile al căror preţ este de aproximativ 40.000 euro.

Cei mai mulţi dintre clienţii noştri au nevoie de credite încă, de aceea şi sperăm ca Prima Casă 4 să înceapă cât mai degrabă. Faptul că programul este momentan în staţionare ne-a creat câteva probleme. Sunt câteva dosare blocate, în aşteptare, avem câţiva dezvoltatori nu foarte fericiţi din cauza acestui aspect. Este un conflict în faptul că băncile încercă să implementeze programele lor similare Prima Casă, deci trag de timp în ceea ce priveşte lansarea programului, ceea ce momentan complică foarte mult lucrurile.", spune Cătălin Grigore, general manager Sud Rezidenţial.

Tocmai de aceea, compania Sud Rezidenţial împarte standul cu o companie de brokeraj bancar pe care îi poate folosi oricine doreşte să cumpere o locuinţă. Pentru că este colaborator al băncilor, această companie are acces la platformele informatice ale acestora.

Orice client poate afla pe loc dacă se încadrează sau nu să cumpere o locuință, îi putem spune imediat ce credit poate obține, câți bani exact.”, continuă Cătălin Grigore.

Practic, putem face unui client 10-15 oferte. Noi i le recomandăm pe cele pe care le considerăm cele mai potrivite, iar clientul o alege pe cea care se adaptează cel mai bine nevoilor lui. Băncile sunt mult mai permisive acum, sunt bănci care acceptă ca vârsta codebitorului să fie foarte înaintată, altele nici nu ţin cont de vârsta acestuia. Avansul, care este o mare problemă în ziua de azi, poate fi de asemenea obţinut prin diverse metode, de exemplu un credit de nevoi personale.", spune Daniel Amza, senior broker la AV Brokers.

Potrivit calculelor companiei, pentru un credit de 40.000 euro, este suficient să fii căsătorit şi ca fiecare dintre soţi să aibă un salariu de 1.500 lei. Dar calculele sunt făcute personalizat, în funcţie de mai multe criterii.

Project Expo se desfăşoară până duminică, 22 mai. Află aici care sunt preţurile locuinţelor de la târg.

 

21 mai 2011