Românii reprezintă cea mai mare comunitate de străini din Italia, iar acum sunt şi printre cei mai importanţi clienţi ai programului Prima Casă. Mulţi dintre cei plecaţi să muncească acolo au decis să se stabilească definitiv sau măcar să îşi construiască un viitor sigur în noua lor ţară. Ce anume caută ei, care este oferta imobiliară şi cum merge piaţa acolo, aflaţi în materialul de mai jos.

19666-romanii-salveaza-imobiliarele.jpgCreditul Prima Casă din Italia a devenit destul de popular printre străini. Potrivit unui sondaj al site-ului Mutui.it, broker online pentru alegerea unui împrumut, 11,04% dintre cererile de împrumut pentru cumpărarea primei case vin din partea cetăţenilor de naţionalitate străină. Din acest procent, românii ţin o treime din cereri, pe când albanezii, a doua comunitate de străini din Italia după români, au solicitat doar 5,73% din creditele ipotecare.

Condiţiile Prima Casă din Italia

În Italia, programul guvernamental oferă între 75% şi 80% din valoarea locuinţe care urmează să fie achiziţionată. Astfel, cererea medie de la imigranţi este de 132.000 euro, pe o durată de 25 de ani. În jumătate dintre cazuri, clienţii preferă o rată variabilă, iar la momentul la care cer creditul au o vârstă medie de 35 de ani. Deşi suma de creditare pare mare pentru România, cu 132.000 euro nu reuşeşti să îţi cumperi decât o casă ieftină, adesea situată la periferie. Valoarea unei locuinţe medii urcă până la 200.000 euro.

Care sunt paşii pentru cumpărarea unei locuinţe în Italia?

După ce a fost ales imobilul, se încheie contractul de vânzare-cumpărare sau numai contractul de rezervare.

„În cazul încheierii contractului de rezervare (aşa-zis compromesso) veţi plăti o taxă de rezervare de 10 până la 30% din preţul de achiziţie al imobilului. În cazul în care vă retrageţi de la achiziţie, acontul este reţinut în favoarea vânzătorului. Dacă cealaltă parte se retrage de la vânzare, vânzătorul va plăti dublul taxei de rezervare.", arată siteul Rellox.ro.

Alte cheltuieli:

• Cumpărătorul acoperă impozitele aferente achiziţiei, respectiv transferului dreptului de proprietate asupra imobilului, în valoare de cca. 11% din valoarea cadastrală a imobilului, conform înregistrării de la autoritatea locală de construcţii. Important este că această valoare cadastrală este mai mică decât preţul real de achiziţie.

• În cazul achiziţionării unui imobil nou, cumpărătorul plăteşte TVA-ul în locul impozitului pe veniturile din transferul dreptului de proprietate imobiliară (standard, în valoare de10%).

• Taxa notarială este în general de cca. 2% din preţul de achiziţie. Noul proprietar intră în posesia dreptului de proprietate asupra imobilului în momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare. În acel moment ar trebui să fie plătit preţul de achiziţie şi taxele şi impozitele aferente.

În Italia, proprietarul mai plăteşte şi un impozit pe proprietate imobiliară (ICI). Este vorba despre un preţ calculat tabelar, care însă nu este mare, fiind în jur de câteva sute de euro pe an, în funcţie de tipul imobilului. La acelaş nivel sunt şi costurile pentru servicii (apă, electricitate, gaz, gunoiul menajer).

La ce preţuri sunt locuinţele din Italia, în funcţie de zonă?

Toscana

Construcţiile noi sunt limitate în Toscana, ceea ce face ca aceasta să-şi păstreze unicitatea proprie, arată Rellox.ro. Casele rustice din piatră, amplasate în pantă şi cu vedere la mare, nu sunt ieftine, preţurile pornesc de la aproximativ 700.000 EUR, dar pentru privilegiul de a fi unul dintre puţinii aleşi, se plăteşte peste tot în lume. În Toscana se află şi staţiuni de vară renumite, cum ar fi Forte dei Marmi, Marina di Pietrasanta, cu plaje de nisip. În aceste staţiuni exclusiviste, preţul este în jur de 300.000 euro pentru un apartament şi pornește de la circa 600.000 euro, pentru o casă.

Sardinia

Sardinia reprezintă una dintre destinaţiile preferate pentru cei interesaţi de achiziţionarea unui imobil la mare. Cumpărătorii caută, în principal, cunoscutele staţiuni de litoral din zona nordică a insulei, cum ar fi Porto Cervo, unde preţurile imobilelor sunt destul de ridicate, apartamentele pornesc de la 300.000 euro. În locurile mai puţin renumite, dar foarte atrăgătoare (cum ar fi Costa Paradiso), preţul este în jur 180.000 euro pentru un apartament şi începe de la aproximativ 350.000 euro, pentru o casă.

Liguria

Riviera Liguriei se află în zona vestică a Italiei, în vecinătatea graniţei cu Franţa, incluzând staţiuni cunoscute, cum ar fi San Remo sau Bordighera. Oferă plaje cu pietriş sau cu nisip. Ţinând cont de faptul că terenul este muntos, majoritatea caselor aflându-se în pantă, cu acces direct pe jos la mare, preţul unei case începe de la 450.000 euro, iar al unui apartament - de la 200.000 euro.

Zona Lacurilor din nord

Un loc preferat chiar şi de investitorii români, este zona lacurilor Lago di Garda sau Lago di Como. Această regiune combină vederea către lac cu vegetaţia abundentă şi cu clima mediteraneană. Preţul apartamentelor începe de la 150.000 euro, iar preţul caselor - de la 350.000 euro.

Litoralul Adriatic

Preţurile apartamentelor la Marea Adriatică, cum ar fi regiunea Lignano, încep de la 150.000 - 200.000 EUR.

Italia de sud

Regiunile din sudul Italiei, cum ar fi Calabria, încă nu au cunoscut fluxul mare al investitorilor şi deci preţul imobilelor este destul de atrăgător. Apartamentele mici de la mare pot fi achiziţionate chiar de la aproximativ 80.000 euro. Însă serviciile insuficient dezvoltate reprezintă partea opusă a monezii.

Citeşte şi


12 July 2011