Vremurile de criză economică nu sunt noi, pentru lumea afacerilor. Există tertipuri pe care experţii în economie îi cunosc şi mulţi folosesc aceste vremuri ca o oportunitate pentru a face bani. Aceştia ştiu că există anumite domenii în care dacă plasezi banii, nu ai cum să dai greş. Unul dintre aceste segmente este cel al proprietăţilor industriale şi logistice. Cu alte cuvinte, spaţiile de depozitare, terenurile potrivite pentru fabrici şi, în general, toate spaţiile care costă puţin şi se găsesc cu precădere la periferia marilor oraşe.

25049-investitii_real_estate.jpgProprietăţile industriale şi logistice sunt o plasă de siguranţă pentru investitorii care vor să aibă afaceri în dezvoltare, chiar şi în perioada de criză. Într-un climat economic nesigur, aceste proprietăţi se clasează pe primul loc, din punct de vedere al veniturilor generate. În ultimii 10 ani, proprietăţile industriale şi logistice din zona Euro au generat în medie un câştig de 7,8% pe an, în comparaţie cu 5,5% pentru piaţa de birouri şi 6,2% pentru sectorul retail. În perioada 2009 - 2011, investiţiile directe în acest sector în Europa au totalizat 24,2 miliarde de euro.

Investitorii ar trebui să se orienteze din ce în ce mai mult spre activele industriale şi logistice în această perioadă. Cel mai mare avantaj al proprietăţilor industriale şi logistice îl constituie rata bună de return, putând fi considerate mai mult ca o investiţie de tip obligaţiuni. Analiza subliniază rolul cheie al proprietăţii în portofoliile anumitor companii şi demonstrează importanţa tot mai crescută, într-un mediu cu o rată scăzută a dobânzii, a componentelor de tip obligaţiuni în ceea ce priveşte beneficiile proprietăţilor din piaţa industrial-logistică” a declarat James Heyworth Dunne, Head of Capital Markets and Valuation Department CBRE România.

Veniturile din vremurile de criză nu sunt la fel de importante ca cele de dinaintea ei

Totuşi, nimeni nu trebuie să spere că veniturile aduse pe vremurile de criză sunt similare cu cele câştigate în afara acestei perioade. Investitorii tind în general să investească în proprietăţi care nu au o creştere potenţiale, dar generează venituri în mod constant.

Segmentul industrial şi logistic a fost preferat de peste 20% dintre aceştia pentru 2012, în creştere faţă de anul trecut când s-a înregistrat în preferinţele a mai puţin de 14% dintre investitori. În ciuda acestui fapt, proprietăţile industriale şi logistice totalizează mai puţin de 10% din piaţa de investiţii europeană, dar chiar şi în acest caz, această cifră reprezintă o creştere”, arată un raport CBRE.

Măsurată în termeni de venit, piaţa imobiliară ca un întreg se prezintă mult mai bine decât acţiunile şi obligaţiunile, unde randamentele se plasează între 3 şi 5%, în comparaţie cu 4 şi 5%. 

 

CITEȘTE ȘI: Lumea se pregăteşte pentru ce este mai rău, iar România devine o ţară-refugiu

 

31 mai 2012