Ratingurile pentru depozite ale băncilor BRD şi BCR au fost retrogradate de către Moody’s. Cunoscută pentru rigurozitate, agenţia de rating a revizuit evaluările pentru soliditate financiară acordate instituţiilor care au dreptul să primească sprijin guvernamental extraordinar.

31077-moodys.jpgMoody’s a retrogradat ratingurile pentru depozite în cazul a celor mai mari două bănci din România. Reprezentanţii agenţiei de rating subliniază însă că BRD este capitalizată corespunzător pentru a suporta un nou necesar de provizioane, din cauza creditelor neperformante, astfel că specialiştii nu consideră că banca va avea nevoie de capital suplimentar. Totodată, în cazul BCR rămâne posibilitatea unui necesar suplimentar de provizioane, din cauza creditelor neperformante, iar un ritm similar al înrăutăţirii calităţii activelor va duce la un necesar de capital suplimentar.

  • În cazul BRD – ratingurile pentru depozitele pe termen lung şi pe termen scurt au fost reduse de la nivelul Baa3/Prime-3 la Ba2/Not-Prime, după ce ratingul pentru soliditate financiară BCA (baseline credit assessment) a fost coborât la b2
  • În cazul BCR – ratingul pentru depozitele pe termen lung a fost coborât de la nivelul Ba1 la Ba3, după ce ratingul pentru soliditate financiară BCA a fost retrogradat la b3

Ratingul de soliditate financiară (BSFR) al BRD a fost retrogradat de la D- la E+, nivel la care este şi BCR. De asemenea, analiza Moody’s arată că ratingul pentru depozitele pe termen lung are o perspectivă negativă în cazul ambelor instituţii financiare.

Deteriorarea calităţii activelor este principalul motiv pentru reducerea ratingurilor ambelor bănci, explică reprezentanţii Moody’s. De asemenea, specialiştii Specialiştii estimează că ambele instituţii vor întâmpina dificultăţi în a reveni la o profitabilitate sustenabilă în 2013, o altă problemă fiind expunerea la o valoare incertă a garanţiilor.  

NU RATA: Credite fără risc valutar, cu rate care nu cresc în timp şi dobânzi care nu fluctuează. Există, dar doar la două bănci din România

 

18 July 2013