Daca iti construiesti o casa la oras, trebuie sa ai acces la canalizare, gaze si curent. Daca vei avea o casa in afara orasului, vei avea probleme cu distantele mari dintre casa ta si primul stalp de electricitate sau de conducta de gaze. Aici, costurile pe metru patrat sau metru liniar vor fi mai mici, dar cantitatea acestora te va costa mai mult.

Conducta de gaze o platesti tu, dar proprietar va fi Distrigaz

Pentru a te racorda la gaze trebuie sa faci, in primul rand, o cerere-tip catre distributia la care esti arondat - Distrigaz Sud sau Nord, dupa care urmeaza plata bransamentului. Pretul acestuia este reglementat de Autoritatea de Reglementare - ANRGN - la 12 milioane de lei vechi, plus TVA. Aici sunt incluse doar proiectarea si executia bransamentelor, dar nu si avizele si autorizatiile emise de autoritatile locale. "Autorizarea variaza de la un oras la altul. Dar cel mai scump - 50% din costul total - o va reprezenta spargerea pavajului si refacerea acestuia. In Bucuresti, pavajul costa cel putin 100 euro/mp. Mai putin va costa spargerea terenului simplu - 20-30 euro/mp", ne-a declarat Dan Pantilie, director in Distrigaz Sud. Orice conducta construita suta la suta pe banii clientului va intra, apoi, in patrimoniul respectivei societati de distributie. "Conform Legii gazelor, conducta va apartine Distrigaz Sud, spre exemplu, pentru a i se recunoaste costurile", declara Bernard Arnaud, directorul general al Distrigaz Sud.

Esti aproape de sursa de energie electrica, platesti mai putin

Daca ai casa aproape de reteaua electrica, te poti racorda la unul dintre stalpii acesteia cu doar 6-7 milioane de lei. Daca distanta este mai mare de 10 metri si va fi nevoie si de montarea unui stalp intermediar, vei plati 12 milioane de lei vechi. "Electrica da doar solutia tehnica si receptioneaza lucrarea. Executia o fac firmele specializate dupa ce si-au adjudecat constructia prin licitatie. Acesta va da si pretul final al lucrarii", ne-a declarat Gheorghe Maranda, director ENEL Tulcea.
Apa Nova - avizul costa 750.000 de lei

Pentru a te racorda la canalizare, faci o cerere la societatile de apa si canalizare din orasul respectiv. La Apa Nova, spre exemplu, trebuie sa faci o cerere pe care vei primi un aviz de principiu. Acesta costa 750.000 de lei. Conform acestuia, racordurile pentru canalizare costa pana la 4 milioane metrul liniar, iar lucrarile de bransare la apa potabila va costa cu 10-20% mai putin.

14 December 2005